marți, decembrie 19

I need...

I need care and attention. I need a big hug. It's obvious, I really need mom & dad :). I'm coming...

P.S. Verbalizam mai usor in alte limbi. Cuvinte incomode in limba materna devin inaudibile parca cand ne sunt straine. Si totusi le spunem, usor si fara propriile constrangeri si prejudecati. Injuram, vorbim porcos si ni se pare normal. Altfel, am vrea sa ne astupam urechile. Si lucruri, ganduri pe care nu vrem sa ni le recunoastem le spunem usor altfel. Parca nu ar mai fi ale noastre, le transformam in banale enunturi, de care insa, undeva adanc, suntem constienti. Pana la urma nu picam in cosmopolitism, ci in sinceritate.

vineri, decembrie 15

Si nu e 13

E vineri, unii zic ca-s 3 ceasuri rele...la mine mai multe.
Cum m-am enervat eu astazi?
1. asteptat distribuitorii Altex prea mult sa vina, au venit intr-un final, nemultumiti ca au de carat ceva, plangandu-se ca nu intra in lift ca si cum nu asta ar fi fost datoria lor, ca si cum eu ar fi trebuit sa gasesc solutii pentru usurarea muncii lor. Le-am dat si onorariul asteptat, fara macar sa aud un "merci"
2. primit vizita de la vecina mea de 70 si ceva de ani, care de regula sta la scara blocului "ca la poarta" asa cum e ea obisnuita, analizand pe toti cei care intra si ies din bloc. De obicei vine la mine sa foloseasca telefonul, imi analizeaza casa, ma scoate direct din pijamale. Azi nu vroia mai nimic, decat un banal sfesnic din cele doua pe care le am mostenite. A intrat, a aruncat priviri directe spre locul unde de obicei se aflau acestea, m-a intrebat daca sunt singura ( ce iti pasa tie mamaie de cine vine la mine, parca tu ai nepotii aia care imi zangane capul cu manelele lor) si mi-a cerut un sfesnic. Ca nu gaseste nicaieri, nici la Mitropolie, ca..bla, bla, bla...NU, nu dau nici unul. Sunt ale mele, habar am de valoarea lor, nu-s nici de 2 bani si nu iti inteleg tupeul sa imi ceri asa direct.
3.stropit toata baia. Fiindca dusul era destul de prost, ceva pe la furtunul lui s-a rupt si apa a tasnit pe peretii baii, cu traseu direct spre bec. Acum nu mai am lumina, becul e spart, baia e uda leoarca, dus nu pot face. Ma voi chinui asa pe intuneric pana se usuca tot, toate chestiile din jurul becului si voi lua drumul spre Cora sa imi gasesc furtun de dus. Mai rau m-am certat si cu tata care zice ca nu stiu sa imi cumpar un furtun de dus ( tata masina de spalat oare cine a luat-o? hmmm, si dusul asta?? il am de vreo 3 ani, deci a rezistat destul, l-am avut la camin inainte, asa ca lasa-ma in pace)
Mai sunt vreo 6 ore din ziua asta, tot mai astept un dezastru...va spun la later edit.

Later edit: se pare ca au ramas 3 cesauri rele. Am chemat un priceput si mi-a rezolvat becul, am cutezat spre Cora, acum inainte de inchidere si am furtun de dus care functioneaza (cumparat, instalat singurica)...si lumanarele, ca tot mi-ati oferit solutia.

joi, decembrie 14

Nu vreau

Nu vreau sarbatori. Nu vreau brazi si colinde. Nu vreau agitatie, hartie rosie, miros de rasina falsa si colindatori. De fapt am asa putina mancare in frigider incat as face bine sa merg cu ei la colindat. Nici nu stiu sigur daca vreau ceva sau mai precis ce as vrea. Poate sa decupez sarbatorile astea, sa le ascund bine de tot si sa le dau drumul numai atunci cand simt eu ca vreau. Nu mai vreau Craciunuri identice, nu mai vreau masa de Craciun ( in final la asta se reduce tot, prea mult colesterol pe capul nostru, rotunjimi de Mos Craciun, fete inrosite nu de frig), nu vreau sa vad in playlistul meu colinde.
Stiu ca atunci cand nu vrei nimic esti deprimat. Poate. Poate nu imi gasesc aripile sa zbor. Dupa perioada mea de interdictii am crezut ca le voi avea usor. Se pare ca sunt undeva ascunse si numai eu pot decide sa le caut, sa le iau si sa zbor.
Vreau ( asta mai e depresie?) un Craciun miraculos, spontan, virgin ca o sticla de sampanie de-abia desfacuta.

marți, decembrie 12

Caut horoscop 2007

Caut previziuni astrale pe 2007. Am gasit ceva, dar slabut rau. Suna binisor, ramaneam cam statica la anul, castigam putin, cica joburile alergau dupa mine, dar eu nu dupa ele. Pentru anul in curs, o buna colega C. mi-a trimis un horoscop care mare dreptate a avut, cel putin acolo unde am vrut eu sa aiba. Aveti asa ceva, macar de ridicat moralul? Nu, nu depind de ele (daca va scriu asta nu ma credeti, nu-i asa?), dar e bun pentru orientare si pentru aruncat vina.

luni, decembrie 11

Leapsa

Preluat leapsa de la Lulu si trebuie sa ma tin de cuvant. Ce-as lua pe-o insula pustie...ehh, zau ca nu imi vine numa una indata.
As lua JURNALUL FERICIRII lui Nicolae Steinhardt fiindca este singurul care m-a facut sa imi fie impacat cu sinele credinta in Dumnezeu. Am priceput ca trebuie sa cred liber si fara constrangeri, ca partea fizica din jurul nostru are un Atotputernic, acelasi pentru TOTI, ca spiritul ne apartine, si nimeni si nimic nu trebuie sa ni-l schimbe, ca poti crede fara vorbe, fara drumuri la lacasuri sfinte si fara rugaciuni din carti, ca poti crede in felul tau, ca Dumnezeu te asteapta la el oricum.
Si sincer as mai lua cate ceva, care sa imi aduca aminte de lumea pe care am lasat-o. L-as lua pe Cristian Tudor Popescu, adica orice scrie dumnealui fiindca are ochi de crocodil si colti asemenea, fiindca omul asta nu iarta pe nimeni, fiindca uraste americanii, scrie scurt si la obiect, ca o muscatura de fiara.
Eii, si-as mai termina cu ceva, cum tot e seara si tarziu si vine Craciunul : Accidentul lui Mihail Sebastian. Usurica, romantata, inlocuitor de ciocolata si ceai de scortisoara si mar, si de-un salvamar la coborarea din tramvai.
Asa, terminat repede, cui sa dau leapsa ...dau mai departe lui Koma, Om Bun si cine-o mai vrea :)

marți, decembrie 5

albastru de Bucuresti

Bucurestiul luminat. Plimbare cu mama. Albastru. Nu stiu de ce dar simteam ca trec pe sub niste ghilotine ornate cu beculete de lumina albastru inchis si deschis. whatever, la anu'

duminică, decembrie 3

Fara Moromete

Daca ziua de 1 decembrie a trecut pentru mine ca oricare alta, singurul lucru remarcat fiind lipsa de agitatie prin cartier, drumul linistit spre casa, azi am simtit o revigorare a ceea ce inseamna « romanesc » prin Morometii lui Stere Gulea. Mi-am petrecut amiaza, tintuita vreo 3 ore la cele doua parti ale filmului. Poate ca a fost emotionanta interpretarea lui Victor Rebengiuc, poate ca locul desfasurarii actiunii si al nasterii lui Marin Preda imi sunt foarte apropiate, dar ceva, ceva, a vibrat azi in mine.

Cadrele surprinse imi par destul de familiare. Dincolo de oameni spatiul e partial acelasi, punctele de reper au ramas neschimbate. Numai el, Moromete e mai greu de gasit. In satul nostru taranul are blugi si adidasi, stie de UE, ca vom intra si ca are sa ii mearga si mai prost, are tot caruta cu cai, poate si termopane la « feresti », copiii mai toti sunt studenti la ceva facultati de duminica. Pamantul a ramas mai mult pentru cei batrani si aproape nici unul nu l-ar vinde pentru a trimite copilul la scoli…ca nu-i mare afacere la mijloc. Ceva din Moromete mai regasesti la crasma satului, la ora de politica, daca nu vine unul dintre ei sa zica ceva din ce a vazut el aseara la Andreea Marin sau Tradati…

Moromete e un dus cu apa rece pentru lumea satului de acum. Moromete stie ca e TARAN, deci trebuie sa aiba PAMANT si ca numai cartea il poate scoate din conditia asta. Omul satului de astazi stie ca poate sa aiba pamant dar si ceva afacere la mijloc, un chiosc, ceva joc Caritas, « job » prin Spania, ca pamantul aduce mai mult paguba, ca tot mai bine o duc aia de la oras, ar vinde tot si s-ar muta acolo. El stie ca nu iti trebuie prea multa carte sa reusesti, ca trebuie sa fii smecher, sa risti putin, ca sa fugi cat mai repede din satul asta prapadit.

Din satul asta din care s-au stins toti Morometii.

sâmbătă, decembrie 2

Hapciu...

O simt pe Ducesa in fiecare por, in fiecare respiratie, blana ei mi-a inundat fiecare alveola. Toate alergiile pe care le-am ratat un an intreg (mai ales prin rarele vizite acasa) mi s-au adunat in weekendul asta. Am zis ca prea de tot, ca poate ma paste ceva raceala si d-aia imi e asa rau, dar se pare ca nu...stranut de vreo 50 de ori pe zi, ochii imi sunt rosii, respir ca naiba si colac peste pupaza sunt nevoita sa stau pe podea sa chatuiesc (deci nas in bot cu ducesa) intrucat tata mi-a acaparat cablul cel lung de net, iar eu am ramas doar cu vreo 50 de cm de cablu. Stau legata de rooter, impiedicata in fire, cu donsoara labuta intinzandu-se sagalnic spre mine....nu, nu ducesa, netul nu e de tine...
Ma hranesc cu Aerius, picotez de la el, desi n-ar trebui, ma enerveaza vecinul de sus care la 2 p.m. gaureste peretii, mi-i uscat aerul ce-l respir si nu simt nevoia sa fac altceva decat sa stau afara, in frig, cat mai departe de tot ceea ce imi poate narui frumusetea de weekend.

vineri, decembrie 1

Totul parca a fost ieri

18 ani, minte necoapta, chiuluri, mate-fizica, anatomie, chimie, bac, gasca, mana-n mana, meditatii, emotii, masina tatei, parcul liceului - Ghica, centrul, despartire ...plecare...
ehh, de vina-i drumul spre casa si melodia asta. n-am gasit decat versuri, mai putin muzica


Victor Socaciu - Anii saptezeci

Totul parca a fost ieri,
Ca un vis cu lerui ler,
Intr-o clasa de liceu
A ramas sufletul meu,
Amintirile de-atunci
Ma cheama tot mereu.

Totul parca a fost ieri
Toti din vechiul cartier
Ne-adunam in curtea mea
Mai jucam sau mai cantam
Despre ochii ei cei mari de acadea,
Despre Loli, Mari, Nuti sau o ea,
Pentru noi doar visul in iubire exista.

Sef, Lica, Dodu si Florin
Bau, Nelu, Cristi si Dorin,
Ovidiu si Cornel, sportivi ratati,
Rebeli si aroganti
Si Mutu-n fruntea lor era.
Caci gasca noastra

Era echipa cea mai tare
Si la Algebra si-n parcare
Eram si ingeri si nebuni
Deoarece
Eram echipa cea mai tare
Si repetenti doar la purtare
Chilugii sfinti din XII B.

Totul parca a fost ieri,
Numaram in primaveri
Varsta mea, privirea ta
Fara anotimpuri reci
Pentru noi doar clipa-aceea exista
Gasca noastra nu am sa o uit in veci,
Ceasul sufletului s-a oprit
De-atunci in anii saptezeci.

Prima iubire s-a nascut
Din ochii mei, din ochii tai
Pe sub castani treceam
Ca doi copii cu aripile-n cer
Stapanii zeilor eram
Caci gasca noastra

Era echipa cea mai tare
Si la Algebra si-n parcare
Eram si ingeri si nebuni
Deoarece
Eram echipa cea mai tare
Si repetenti doar la purtare
Chilugii sfinti din XII B.

miercuri, noiembrie 29

Eu, cand vreau sa fluier, fluier

Nu are nimic de-a face cu piesa de teatru, ci mai precis cu limbajul de comunicare venit din partea tagmei masculine. Nu, nu va port ganduri negre chiar daca am scris candva Blog suparat despre barbati.
Insa ieri, statia de metrou Costin Georgian. Asteptam pe cineva si satula sa tot privesc cele 2 chioscuri alaturate intrarilor la metrou m-am indreptat pe culoarul ce uneste cele 2 iesiri ale metroului. Culoar pustiu, caci una dintre iesiri nu este data spre utilizare. Stateam linisitia, cu coatele sprijinite de balustrada, privind in jos liniile de metrou cand aud niste fluieraturi ce se tot apropiau. Domnul gardian ma fluiera...si nu era admirativ. Asta era modul lui de a-mi spune ca sunt intr-o zona interzisa, ca deasupra culoarului pe care am patruns eu era scris "Acces interzis". Ok, mi-am cerut scuze si am parasit zona. Chiar nu vazusem avertismentul.
Dar de ce domnule gardian de la statia de metrou Costin Georgian folositi ca unic limbaj de apelare a cuiva fluieratul...eu de obicei NU AUD nici un fluierat. Sunt asa setata incat sa ignor complet aceste semnale. D-asta si v-am ignorat aseara. Puteati sa mi va adresati cu "domnisoara, ati patruns ntr-o zona interzisa" . Nu prefer semnalele sonore de comunicare. Suntem o specie care putem utiliza cuvintele. Tot semnalele sonore, cu inteles in schimb, folosite functie de circumstante. Aaaa. poate v-ati gandit totusi ca nu vorbeam aceeasi limba. Da, e o varianta, poate chiar sustinuta...

marți, noiembrie 28

LMA!


La multi ani cuiva foarte drag mie caruia in exact 18 ani de viata i-am scos cel putin 2 peri albi, multe oftaturi, enervante intrebari si raspunsuri, dragului meu fotograf, depanator de net, olimpic si baiat modest.
Tot ceea ce-ti e dorinta sa-ti fie indeplinita, Mihnutul meu! Iti multumesc ca accepti pacostea aia cu gura mare.
Sa-mi traiesti Mihnea!!!

luni, noiembrie 27

Clestii de rufe



Asa, ca tot am reaparut am zis ca vechiul meu template parea prea rigid si ca merit si eu o schimbare de look.
Primul pas, bazai pe atotstiutorul Mihnea, baiatul meu bun la toate si cer o mica schimbare. Imi aleg eu un model, totul ok, trecem la partea de poze. Dupa vreo 2 variante dumnealui se opreste la clestii de rufe ai mamei. O poza facuta de el, pentru fotografiile de stoc...gluma nu?


"mihnea (27.11.2006 19:45:35):atunci care?
mihnea (27.11.2006 19:45:35): sigur nu vrei pe astia?
mihnea (27.11.2006 19:45:36): http://www.fotocamera.ro/detaliufoto.php?foto=6407
eu (27.11.2006 19:46:02): sigur
mihnea (27.11.2006 20:08:11): am pus-o, imi place imaginea, dar nu imi place cum am incadrat-o .. nu am reusit mai bine.. poate altadata cand am mai mult timp"

Baiatul meu nu a priceput nimic, ca eu nu vreau clestii de rufe ai mamei...ce legatura au ei cu creatia mea...asa ca in seara asta, m-a lasat balta, cu hora de clesti, la cap de pagina, incapabila sa schimb ceva, pentru ca nu stiu cu ce se mananca, eu de-abia stiu sa fac un link. Asa ca am stat si am privit lung, mai ales cei 2 clesti din centrul imaginii si-am zis ca pana la urma astia doi vor face ceva de-i lasati singuri, ceva creatie si cel putin pentru noaptea asta merge. Maine am sa incep cu vesnicele mele cereri : Mihneaaaa.........
Chiar sa lasam clestii? ce ziceti?

Am ajuns sa ma plang

Naa, ca am reusit sa o zic si p-asta. Prea mult timp liber, plictiseala, hoinareala pe net printre bloguri, forumuri si ziare. Activitati casnice, greu de inceput, mai greu de finalizat...si mai am inca o luna jumatate de asa ceva. Trebuie sa trec la reorganizarea timpului meu liber, poate termin cartea ori filmul incepute de vreo 3 zile. Aaa, sa-i felicit pe cei de la Cotidianul care de vreo 10 saptamani imi imbogatesc biblioteca. Si pe mama, care in fiecare dimineata de miercuri mi le cumpara, una pentru mine si una pentru ea si mi le trimite apoi. Mare noroc, facut rost de Neveste disperate, episodul 10, seria 3...40 de minute de rasfat :)

duminică, noiembrie 26

Finalitate

Tocmai m-am intors de la teleconferinta organizata in vederea alegerii specialitatii. Si de la o bere, asa ca nu recunosc multe din cele scrise. Eu am luat dermatologia ( Lulu declara sus si tare ca inca din timpul stagiului de dermato vroiam asta) si am ignorat cateva care imi faceau cu ochiul - gastro, endo, cardio. In fine nu asta vroiam a va spune, dar am realizat astazi, spre sfarsitul acestui maraton al reparitiilor cum e treaba cu visele unui absolvent de medicina. Cum am intra noi cu chiu, cu vai, cu n-spe meditatii acum 6 ani in acest sistem, cum visam toti sa ajungem chirurgi, cardiologi, mari cercetatori sau cine mai stie ce, cum mintea entuziasta fabula de-a dreptul si cum totul se poate narui in 4 ore de examen, in cele 200 de grile si cele 5 ore de teleconferinta. Priveam chipurile noastre numarand locurile ramase, sunand acasa sa afle ce pisici se mai preteaza in ziua de astazi, imbratisarile si felicitarile de acum. Nici unul dintre noi n-am gandit atunci ca toti acesti 6 ani de pregatire se vor rezuma in final la asta...dehh, asta pentru cei mici, sa afle invatatura de la noi.
Eu personal sunt pe deplin multumita cu alegerea facuta, sper din tot sufletul sa nu am regrete niciodata ca nu am ales altceva...si sa fie intr-un ceas bun pentru toti!
Felicitari colegilor, sa ma aveti pe lista vostra, a mea a strans deja vreo 10 clienti astazi.
P.S. ignorati greselile, imi suspectez o "bliopie" acuta

sâmbătă, noiembrie 25

alegerea

Cred ca pana acum nu am fost pusa sa fac alegeri pentru mine de prea multe ori... de fapt alegeri mici au fost la tot pasul, dar cele MARI nu prea. Vreo 3-4 si atat. Maine e a cincea poate. Alegerea specialitatii. Am incercat sa aplic 2 strategii:
-ce-mi spune inima
-ce-mi spun buzunarele
Dupa toate astea, rezultat nul. De fapt o continua miscare de oscilare intre vreo 4 optiuni. Dehh, am trecut la metode mai putin logice si ortodoxe. Tragere la sorti. A iesit una buna, fara prea mari sanse de evolutie pe meleagurile capitalei.
Incep sa urasc sistemul nostru medical in care desi te zbati sa prinzi aripi, desi trudesti adesea, te lovesti de proptelele altora..stiti voi care. N-are rost sa bat campii cu teoria pilelor si relatiilor, cred ca e stereotipie demult. Numai ca acesta teorie imi creaza un sentiment de dezamagire. Nu fata de mine, ci fata de ceea ce mi se ofera.
Vom vedea maine cum va fi. Am sa va spun. Sper sa visez ceva la noapte, un mic indiciu: o inima, stomac, tiroida sau vreun sifilis florid :)

joi, noiembrie 23

Post rezidentiat, inapoi la VIATA :)

Am inviat sau voi invia curand...s-a sfarsit totul. Nu mai sunt o disparitie.
Am terminat cu toata perioada de claustrare si zambesc fericita, extrem de fericita. Aseara mi-am aflat rezultatul de la rezidentiat. Sunt pe lista acolo nu aveam niciodata curajul sa ma gandesc ca as putea sa fiu. Mai am un pas. Sa fac mare alegere...care sa fie? Mai am de meditat pana duminica la repartitii...
Ce-am facut pana acum? Nimic... Am trait o relatie dependenta, toxica cu un anume Harrison...si atat...Alteceva? 5 fire albe in plus, riduri si cearcane, doar 5 filme in ultimile 4 luni, televizorul scos din priza 4 luni, cateva kg in minus, timp masurat in randuri si pagini, groaznice insomnii, messenger pus pe invisible. Nu stiu cand a trecut vara, toamna oricum n-a existat, dar stiu ca urmeaza iarna.
Dar ce naiba ma vaicaresc atat?
Gata, sunt in vacanta :)
P.S. Imi pare rau ca v-am ignorat, imi pare rau ca am refuzat sa comunic, dar credeti-ma a fost necesar. Dar sunt aici, bucuroasa de regasire

miercuri, iulie 12

Filelor ingalbenite...

Mi-am promis ieri ca voi incerca sa fiu ceva mai constiincioasa si sa-mi citesc paginile preferate de pe net, ca cea de cultura a ziarului Cotidianul: http://www.cotidianul.ro/index.php?id=6099
Tema de azi: cartile in format electronic. Cat succes au sau vor avea?
Chiar, cu cata ingaduinta le priviti? Sau le cititi/ascultati? Eu detin doar vreo 5 carti in format scanat si 2 in format audio. Nu m-am aventurat decat doua sa citesc, ca alta solutie nu aveam: "Singur sub dus", pentru maculatura enigmaticului Dan Chisu nu as fi aruncat 250.000 (poate pentru coperta) si o alta carte a lui Cristian Tudor Popescu greu de gasit...cam atat. Am incercat apoi sa ascult "Usa interzisa" a lui Gabriel Liiceanu, dar ori conexiunile mele intre auz si intelegere sunt slabe, ori chiar nu pot ingurgita un astfel de format. Am incercat sa pricep ceva, sa pastrez sirul spuselor sale, dar degeaba....
Voi simtiti emotia unei carti nou achizitionate? Sa-i simtiti mirosul ala de hartie si cerneala, sa va ramana pe degete tusul prost, sa traiesti impresia ca esti primul care o deschide cand auzi cum ii trosneste cotorul? Sau cartile de anticariat? Cu notitele si dedicatiile de pe prima pagina ( aa..sa nu faceti asta, adica dedicatii), cu foile galbene, cu poze uitate in ele sau editiile de lux, ce-i drept mai scumpe. Imi pierd cate 2-3 ore cand ajung prin vreun anticariat. Imi plac si cartile vechi, ma mandresc tare cu Pseudokinegeticos de la 1920 si una cu povesti cu albine, pentru copii, mai tanara cu vreo 4 ani.
Cu greu ma abtin sa nu imi cheltui banii pe ele. Mai nou sunt fericita ca am reusit sa-mi cumpar Crima si pedeapsa, ca mi-am ingaduit gaura in buget, numai sa o am. Nici nu o citisem pana acum, cu gandul ca poate va sta la mine in biblioteca.
Visez la o biblioteca uriasa, care sa imi acopere toti peretii, ticsita cu carti numai de mine cumparate...dar drumul ii tare lung...si nu stiu daca voi ingadui vreodata sa compensez asta prin cartile in format audio. Imi place inca sa adorm cu cartea in brate si nu cu ochii la monitorul calculatorului sau cu castile in urechi.

marți, iulie 11

Starea de a nu face mai nimic

Nu-i dulce deloc lancezeala asta de vacanta. Cu exceptia unor dimineti de duminca cand lenevesc cu radioul deschis, citind pe net ce nu apuc in restul saptamanii sau a unor plimbari pe-nserat, nimic din traiul meu de acum nu suna a provocare. La sfarsitul zilei cand trag linia si adun ce am facut in timpul zilei, totul se rezuma la cateva pagini de carte, nesuferita materie de rezidentiat, 2-300 de grile si atat...:((. De-as putea decupa perioadele astea din viata mea. Mi se pare aiurea ideea de stat in casa, cu fundul pe acelasi scaun ( ma rog mai variez decorul) cu coatele sprijinite de masa, lovindu-le de gramada de carioci si pixuri colorate.
Si nici nu am ce a va spune. Ce sa va povestesc eu din cutia mea din care nu vad decat zona din spatele blocului, vecinii care se ciodanesc, domnul pensionar care vesnic isi repara masina?!
Nici macar bucuria de a purta rochiile mele de vara nu o mai am :(.
Ufff, promit sa fac mici schimbari, macar sa ma reintorc la cateve preocupari www.si sa citesc chestii interesante, sa mai impartasesc cu voi. Si sa ies cu rolele, o ora in fiece zi. De maine. Acu ma duc pe canapea iara, la tv, ca doar am invatat azi....

joi, iulie 6

Hellouuu again

Trec printr-o perioada groaznica de claustrare. Motivul...hmm..nu prea il cunosc, dar refuz orice contact: net, telefon, sonerie; pe net poti sta invizibila, telefonul poti sa nu-l auzi (dehh, chiar nu-l aud; nici mama nu intelege cum ma suna pe fix, mobil si nu raspund), iar spre usa e grea deplasarea. Poate e de vina tevatura din ultima vreme: ultimile examene, sfarsitul de facultate, despartirea de studentie, balul, mutarea si parasirea caminului, lucrarea de diploma pentru care momentan manifest o fobie acuta. Nu stiu ce-i cu mine, macar de-as valorifica fuga de multime cu invatatul pentru rezidentiat. Schiopat si la acest capitol cate o zi, apoi ma apuca avantul cam 6 ore, nu mai mult. Greu rau...cu toate pe cap, curatenie, hranit vrabii si udat flori mostenite...
In schimb as pleca de nebuna cu trenul oriunde, in special la mare, asa cu rucsacul in spate, cu gasca mea, acolo unde nimeni nu ne cunoaste, unde facem plaja ca nebunii de la 11 a.m. la 6 p.m., unde n-avem somn; ce dor mi-e de-o plimbare pe-nserat pe plaja..valeeeeuuu, de colindat bazarurile de pe plaja cu prietenele. Pana si o plimbare in parc, asa, pe foarte tarziu imi face bine. Sa vad daca mai descopar ceva provocare prin parcurile din imprejurimi; am crezut ca parcul NATIONAL Lia Manoliu e unul urias in care te poti pierde, dar de unde... o alee de 200 m, cu cateva banci stirbe, hartii si manele. IOR-ul plin de tufisuri, babe care discuta homeopatie la 11 noaptea si pusti fugiti de acasa.
Vreau VACANTA! Asta imi e doctoria:((
Back to study, a naibii de diaree a copilului, intoxicatii si cate si mai cate!

joi, iunie 22

Ramai cu bine....(cu mine)


Viata e un sir limitat de evenimente cu debut si sfarsit bine delimitat. Finalul unuia lasa loc altuia. Fara doar si poate suntem destinati inca de la nastere unui sistem cu limite temporale clare. Suntem pe rand sugar, copil mic si mare, adolescenti si adulti. Cei mai multi dintre noi programati sa treaca prin niste perioade bine delimitate de interactiune cu societatea, de educatie, de formare. Lasam o etapa, cu tot ce a avut ea si patrundem, de cele mai multe ori fara a privi in jur, ca prin niste tunele bine inlantuite, intr-o alta etapa.
Ei bine, pentru mine maine se sfarseste una: studentia, facultatea, viata de camin. Nu, nu sunt absolventa inca, mai am de asteptat pana la licenta, ca sa fiu cum spunem noi "nici cal....si nici altceva" pana la nenorocitul de rezidentiat.
Maine imi dau ultimul examen de studenta. Cam al 84-lea examen din cariera celor 6 ani, ca sa nu mai socotesc partiale, examene practice.
Maine imi dorm ultima noapte in Regie, mandria studentimii romanesti:D.
Oare maine se termina o etapa? Incepe etapa traiului pe cont propriu, la casa ta, fara colege, cursuri impartite pe jumatate, fara xeroxul de jos, fara autobuzul studentesc, fara lumea asta pestrita in care totul e posibil:
-inchiriez aspirator, 25000 rol/h
-ghicesc in palma
-tund, P23, cam. 123
-spal automat, max 5 kg, cam 622
-sunati ieftin acasa, 1000 rol/min, P17, cam 212
Nu regret nimic, sunt decisa sa o iau de la capat. Sunt constienta ca trag linia, fara sa adun, fiindca asta te indurereaza, inchid usa si fac alti pasi spre alta directie. A fost o etapa minunata (Doamne, ce-as putea sa scriu despre ea, dar ma feresc de nostalgii si lacrimi). Privesc in jur, dezordinea haotica a camerei plina de cursuri imprastiate, geamantane pline, multe, prea multe carti, albume pline cu poze...nu pot sa ma vad decat acum 6 ani lasata de parinti cu mult mai putine bagaje si doua colege de camera mai mari decat mine. Inspaimantata, stangace...
Daca as vrea sa o iau de la inceput? Imatura spun ca da...pentru ca am trait minunat acesti ani...
Va las sa savurati dezordinea coltului meu de camera...SI PUNCT.

ALINEATUL URMATOR, VA ROG:

vineri, iunie 16

Somnul meu

NU, ca acu chiar ca vreau sa evadez definitiv din regie. Idiotii astia nu stiu ca-i campus universitar unde se impune LINISTE, nu numai in sesiune, ci pe tot parcursul anului universitar. Asa ca au amplasat strategic, in plin centrul campusului, vis-a-vis de balconul meu ceva terasa-discoteca si Bavaria, loc de orgii (nu, nu am fost acolo, dar am vazut pe net imagini). Si urla a house, manele toata noaptea. Cum naiba sa reusesc sa adorm? Pana la 4 tot asa o tin. De anul trecut a inceput toata povestea, s-au strans semnaturi pentru desfiintarea ei (ori ceva izolare fonica) si nimic...patronul isi tine sursa de isterice tipete in plina activitate.
MAi am vreo 2 saptamani sa-i rezist, sa-mi prelungesc insomnia pana spre orele diminetii. Pacat, acum cand ma cuprinsese nostalgia ca-mi parasesc cartierul meu de tinerete...cei 6 ani. Off, de ce naiba termin?! Mai vreau vreo 4 ani aici!

Blog suparat despre barbati

Nu, nu sunt nicidecum feminista, desi...hmm..ma bate un gand. Suparata..DAA!!
Asta pentru ca m-am saturat sa fiu analizata pe strada de unii barbati. Sa mi se arunce priviri pline pofte si invitatii mutesti (si nu numai), sa-mi fie fixata privirea in tramvai. Nu port fuste de-o palma, nu am buricul la vedere si nici mama nu imi e Nicoleta Luciu.
Mai clar? Acum vreo saptamana asteptam autobuzul studentesc. Statia semiaglomerata. Un dumnealui trece cu dacia pe langa mine, incetineste, face semn sa urc, claxoneaza si cum imi vede ignoranta opreste masina la vreo patru metri de statie. Scoate capul, ma mai priveste, sa tot fi avut vreo 30 si ceva de ani. Ce crezi, domnule blond cu dacie ca nu aveam rabdare sa astept masina??? Ce naiba?? Veneam de la biblioteca, aveam fusta trecuta de genunchi, clos pe deasupra si nu batea vantul.
Urmatoarele zile...tramvai ce duce undeva spre marginea Bucurestiului, domni trecuti de 50 isi clatesc privirea la mine...domnii mei nu stiu ce crize fiziologice va trec, aveti sotii acasa si donsoarele de varsta mea va sunt fiice, chiar nu va ajunge? Daca vreau sa ma priviti adopt o tinuta intocmai. Aveti ce privi, chiar prea mult in jur, ca-i vara si unor fete le e chiar foarte, foarte cald...
Sau vreti sa fiti la pas cu lumea mondena? Aveti virilitate de Virinel?
Acum vreun an eram tot in tramvai. Cu un geamantan mare alaturi, franta si pusa pe drumuri lungi. Un "domn" imi arunca ceva priviri invitandu-ma pe scaunul din fata lui. Am intors capul pe fereastra ( asa am aflat ca schema asta nu prea merge uneori). Din nefericire dumnealui se apropie, fara jena de doamnele de-o varsta cu el din jur si ma invita (pot veni cu colegii, specifica) la vila lui de la munte. Ii zic ca am alte planuri, omul insista impingandu-mi in fata un biletel...adresa, ma rog. Chiar crezi ca vroiam numarul tau de telefon? Rusineeeee!!!!!
Nu suntem exponate de muzeu, iar daca vroiam sa fiu analizata ma faceam manechin intr-o vitrina vie! Vreau sa merg pe strada linistita.
Aaaa, sa rectific... Poate as avea sentimentul ca doar admirati daca si cand sunt la bratul unui barbat ati face acelasi lucru cu acelasi tupeu.
Admir domne pe americani, cu toate ciudateniile lor stradale! Nimeni nu te fixeaza insistent cu privirea! Sunt legi stricte pentru asta. Bine, bine, daca oamenii afla ca nu esti de-a lor si nu prea ai de-a face cu regulile lor incep si ei cu insistente mult mai directe.
Fetele mele, ce ziceti? Suntem noi paranoia? Ni se pare numai? Domnii mei barbati, asa sa fie?

vineri, iunie 9

In afara portilor nebuniei

Am trait in ultimul timp impresia ca toti suntem in diferite proportii aproape de limitele nebuniei, ca cei multi sunt afara. Fiecare din noi avem o doza de schizofrenie, fiecare dintre noi traim in paralel intr-o alta lume si alt timp. Chiar daca totul e construit numai pentru a ne sustine visele si dorintele nespuse, evadam asa repede in ea incat usor pierdem contactul cu timpul real. Sa fim sinceri, cati dintre noi nu am avut alaturi un personaj imaginar? Umbra care stia totul, pe care o intrebam si care, printr-o dedublare a propriului sine ne raspundea. Inclin aproape spre ipoteza ca intr-o oarecare masura, descarcarile normale, fiziologice de neurotransmitatori, aflati la baza dezvoltarii psihopatiilor, sunt perturbate temporar si la noi.
Cati dintre noi nu cadem in histrionism? Sau paranoia? Si nu ma refer la iesirile de moment, ci la o tulburare asa de cateva zile...
Stabilitatea este greu de obtinut, iar trecerea spre tulburare tine mult de rezerva genetica, ulterior formata a temperamentului. Am contat mereu pe tipul sangvinic. Experienta mi-a aratat ca ori de cate ori am dat peste un coleric sau melancolic am gasit si doza de nebunie.
Si mai rau este ca nebunia asta are o asa imensa capacitate de convingere. Daca nu esti capabil in a realiza declick-ul cat mai rapid, cazi in plasa lor. Oamenii astia, poseda capacitati uriase de convingere..poate de aici si capacitatea uriasa de manipulare de mase a unor personalitati tiranice...uuu....trebuie sa imi pun la punct latura asta de medicina a mintii...cine stie, pe viitor
P.S. am avut o zi de interactiune directa cu ei, de la asta mi se trage

miercuri, iunie 7

Afurisitele mele examene

Doua treimi din colegii mei au status :invat, ATI..Saracii necunoscatori ce-or zice, oameni buni, de acest "ati" al vostru si-al meu. Ei bine, sa va zic cum stau eu. Cu vreo 3-4 zile inaintea examenului sunt extrem de stressata, fac planuri de repartizare a cursurilor pe zile, de recapitulari, caut adrese de site-uri cu informatii utile, descifrez cursuri. Mai rau e ca stressul mi-l revars peste toti cunoscutii de-i bag in sperieti la maximum. Pentru ei incepe calvarul, le transform examenul dintr-un nimic intr-un cosmar. Iar eu brusc, cu vreo 2 zile inainte ma deconectez complet, ignor stressul. Intru intr-o faza maniacala in care vorbesc mult, fac zeci de chestii in paralel ( de exemplu pe ecranul meu stau vreo 2 cursuri deschise plus vreo doua site-uri preferate, de deconectare). Maine, adica in ziua examenului imi pastrez aceeasi stare:logoree, agitatie si mai rau nu-mi las colegii sa citeasca. De fapt la ce bun sa citesti asa, pe ultima suta??!! Iti raman in minte doar notiunile peste care ai trecut chiar inainte, totul se dezorganizeaza, plus ca ai descarcari uriase de adrenalina. Stati calmi, fratilor!!!!
Strategia asta a mea e veche, adica are vreo 6 ani. Nu garanteaza succesul, experienta o spune. Dar, am incercat si exceptia: citit in noaptea de dinainte de examen ( ulterior am jurat ca nu mai fac asta niciodata, totul se sfarseste devreme, cu o zi inainte) plus la usa amfiteatrului. Rezultatul...bufffff....:(
Precizez ce acest blog are la baza starea mea hipermaniacala. Nu apuc nici sa-i fac corecturi...brrr..si maine tot il pic, puii lui de ATI...

duminică, iunie 4

De duminica seara

As scria ca apucata, macar asa compensez lipsa de conversatie de 2 zile. Era cat pe ce sa opresc coada la carrefour in dialogul meu cu vanzatoarea (am inghetata cu visine, panaceu universal, de solitudine impusa). Nu mai rezist....mi-am julit genunchii in leganatul meu pe scaun intre biblioteca si masa cu laptopul, ma dor bratele de tinut foile xeroxate cu cursuri de ATI; nenorocit examen care-mi seaca tineretea, spulbera dorinta de invatat pt rezy:D. Si CRED ca am sa-l pic si n-ar fi premiera. Asa am dobandit prima mea restanta din facultate la nefrologie cu excelenta sa profesor, doctor, prm-ist Ciocalteu. Si macar atunci chiar invatasem. Adica n-am picat eu anato si alte sperietori de anul I si II si iote, ca acu, la final, ma poticnesc. Si trebuie sa ma chiorasc pe un nenorocit de protocol de resuscitare, invechit, scris cu caractere de 6. Sa treaca odata, ca nu mai merge asa; mi-e dor de zilele normale de scoala de pe vremuri cand nu chiuleam, cand ne indrageam cu totii, cand sprijineam scaunele din bufetul facultatii, cand incercam cafeaua din toate spitalele, cand le intrebam pe paciente ce crema de fata folosesc de nu-si arata varsta. Dar s-a spulberat totul, maine-poimaine imi ?iau? ultimile doua examene si-s gata, terminata, practicanta in medicina, doctorita la mama acasa. Poate isi face cineva mila si imi da un ajutor de somaj...pana la rezid, ca dupa sa vedeti voi:D

miercuri, mai 31

Vanzarea de sine

http://www.jurnale.ro/
Nu stiu cat veti citit randurile ce urmeaza, dar la acest link aveti macar ce sa cititi. Romanii, spirit deschis si primitor, iti servesc cele mai intime ganduri. Totul intr-o plaja de variate teme: adolescenta, bunici, iubire, lesbianism. Pseudonimul ne da curajul sa vorbim, sa ne vindem gandurile celor straini. Ne scuturam de secrete cu usurinta batailor de taste. Ma intreb cat suport psihologic ofera aceasta descarcare? Chiar asa am pierdut contactul cu realiatea imediata?
Degeaba as bate campii cu tot ceea ce ofera netul azi; ce sa mai zic de gasirea sufletului pereche, satisfacerea nevoilor instinctuale ale animalelor etc.
Am inteles placerea jurnalului ascuns sub perna. Nimeni nu stie de el, il recitesti frecvent, iti judeci faptele, te plistisesti de-atata proza si-l lasi uitat. Te descarci tie. Nu primesti sfaturi.
On-line insa comunici cu ceilalti. Nu conteaza varsta, experienta, ei te sfatuiesc, "isi dau cu parerea". Adolescentii traiesc astfel intr-o lume de biti, fara chip si nume real, desprinsi de coordonatele fizice firesti varstei. E lumea inchipuita de ei, cu personaje restranse la cei ce frecventeaza aceste site-uri.
Stiu, si noi ne vindem ganduri aici, dar ganduri ce vin din nevoia de exprimare. Avem unde si cui spune ceva, nici prea general, dar nici prea personal.
Si poate mai pastram si un jurnal. Eu una nu, as pierde rapid deprinderea de a-l completa zilnic.
Dar nu vi se pare ciudat sa va plimbati pe strada, printre oameni si sa va ganditi ca unii de care va ciocniti cunosc totul despre voi...mie cam da.

miercuri, mai 24

Nu am aviara, totusi

Sa nu raciti vara! Umbla niste tulpini de virusuri care te seaca de toata energia pe care o ai. Nu ajung cele 38 grade de-afara, ca mai vii si tu cu alte 39. Capul doare ingrozitor, fara cel mai mic raspuns la algocalmin, ochii dor, tiuie urechile:(. Azi a fost a treia zi. Inca traiesc cu speranta ca la trezire, dimineata, totul va disparea. Si nimic. Pacat de Gradina Icoanei. Era asa frumoasa in seara asta..la plimbare. Se pare ca mirosea a iasomie; nu bag mana in foc, nasul meu e neresponsiv.
Bucurestiul se trezise demult la viata, numai ca acum forfota e ceva mai mare. Au renuntat donsoarele la blugii cu tendinte gravitationale si-si falfaie acum cei 20 cm de lycra. Bretelute, maiouri, bronz proaspat, machiaj topit, afundari de tocuri in asfaltul fierbinte. Deja pluteste in aer un plictis estival si-un nebun dor de duca. Viena, Budapesta - 5 zile- 200 euro...inainte de rezidentiat..hmm..parca as zice: nu:D.
Eu va las pe voi, as lasa si gripa...aveti mare grija, e groaznica. Te scoate din functiune complet.

sâmbătă, mai 20

Gradina fericirii mele


Locurile acestea ma ajuta sa ma regasesc, sa imi recastig impacarea cu mine insami. Sunt locurile copilariei mele, de fapt locurile in care mi-am petrecut verile primilor 10 ani de viata. Veneam cu bunicii aici odata cu luna mai si stateam pana la sfarsitul lui septembrie. Acum revin tare rar aici, cam de 5-6 ori pe an, suficient insa sa simt ca imi regasesc stabilitatea, pacea sufletului. Nu am nevoie de mai mult de 3-4 ore in care sa colind gradina, sa ma reintorc in camera mea plina de papusi, hainute de copil si maculatura. Atata doar si simt apoi ca arsenalul meu de lupta cu EXTERIORUL este refacut. Este bucurie simpla, ca cea a copilului care si-a primit mult asteptata felie de paine cu marmelada. Fericirea mea, construita de mine, atat de tangibila tuturor, care niciodata nu-ti cere nimic in schimb.

vineri, mai 19

Rusine, domnii mei!!!

In ultimile 2 saptamani am crescut vanzarile la amarata de revista - Viata medicala- 1,2 ron bucata. Ca sa aflu ce? Cum isi bat joc domnii doctori (si economisti) de viitorii candidati la examenul de rezidentiat... Halal comisie de rezidentiat! Ne amagim de aproape o luna ca ne dati programa. V-au expirat si cele sase luni de dinaintea examenului cand "legal" o puteati elabora. Sunteti ocupati, domnii mei? Sunteti ocupati sa va dotati cabinetele individuale, sa va luati neveste tinere, sa le ridicati in grad universitar intr-un an cat altii in sapte??? Sa va fie rusine!! Va doare undeva pe voi! Aveti grija ca ilustrele dumneavoastra progenituri picate in coada listei acestui examen sa devina preparatori universitari? Sa sunteze nereusita examenului si sa devina specialisti? Sa-mi predea mie? Mai bine zis sa ma puna pe mine sa examinez pacientul, ca ele sunt incapabile sa distinga un banal suflu de insuficienta aortica...Si mama, ce nume au trecute pe ecuson...doctorashii astia!
Credeti ca va cad in plasa?! Ei bine nu ...18 ani in sistemul asta ignorant de invatamant m-au calit bine de tot! Am invatat sa scrasnesc din dinti si sa merg mai departe. Singura, fara proptele! Nu ma intimidat voi...n-ati reusit 6 ani asa ca nu o veti face nici in astea 6 luni.

joi, mai 18

Uite de ce-s romanii bolnavi!

"Lenea extremă poate avea o bază medicală, sustine un grup de cercetători australieni care au descris o nouă afectiune denumită motivational deficiency disorder (MoDeD) (deficienta motivatională). Boala se caracterizează printr-o stare de apatie extremă. Uneori, afectiunea poate fi fatală, deoarece respectiva stare diminuează motivatia de a respira. Diagnosticul poate fi stabilit prin combinarea unei tomografii cu emisie de pozitroni cu un scor mic pe scala motivatiei. In prezent, MoDeD este subdiagnosticată si subtratată."
Yupiiii...am cazut in patologic mai toti! Avem explicatii juste in fata sefilor si nevoie de concedii medicale. La naiba cu subdiagnosticarea!
In schimb, la faza cu subtratarea sunt cam sceptica. Noua politica de piata farmaceutica este inventarea de boli pentru medicamente (zahar 99%, excipienti 1%). Asa ca miram-as sa nu apara pe piata ceva doftorie eliberatoare de avant muncitoresc.
Pana atunci eu ma bucur ca lipsa mea de motivatie e doar o deficienta si incerc pe cat se poate sa o pastrez intr-o stare cronica, fara pusee acute:D.
Chiar mi-o imaginez prezentata in tratatele de medicina ca neavand legatura cu varsta, poate usoara evolutie diurna cu acututizari intre orele 8-16,prevalenta crescuta pe plaiurile mioritice, distributie egala pe sexe. Clinica: apatie, somnolenta, adoptare pozitie in sezut pe fotoliu, placerea taclalelor si orice incercare de reabilitare ducand la grave tulburari de echilibru interior.
Mare e gradina ta, Doamne!
"

duminică, mai 14

Luminile orasului

Aveti placerea sa va plimbati printr-un oras noaptea, in masina? Eu da. Fie ca e tramvai, troleu sau conduc eu. Imi place sa vad luminile ferestrelor, semafoarele, linistea strazii, vitrinele magazinelor (mai ales cele de lux, culmea sunt mai primitoare inchise si fara vanzatoare). Am impresia ca in jur mi se deruleaza o pelicula de film, ca-s detasata de timp, care se scurge extrem de repede. Si-n scurgerea asta a lui imi da impresia ca ia cu el tot ceea ce ma leaga de lume si raman asa, goala pe dinauntru intr-o detasare stranie, hipnotica aproape. Imi pare ca fug de cunoscuti, indatoriri si uneori chiar de propria persoana.
Deznodamantul? Calatoria nu e lunga, se termina repede iar cand motorul masinii se opreste se opreste si pelicula, si timpul care nu era al meu. Ma reintorc in oras si in realitatea noastra.

Provocati-ma

Totusi n-o luati in serios. Altceva as vrea sa spun. Ceva despre mine. Cam greu, prefer stilul impersonal. Iar acest "cam greu" vine tocmai din lipsa provocarii si acceptarii riscului. Cat sunteti dispusi in viata sa riscati? Sa primiti provocarea extrema? Eu, nu prea. Incerc de ceva timp, dar nu-mi sta in putere. Nu stiu de ce dar prefer stabilitatea; in cariera, relatie, prieteni, distractii imi place calea sigura cu final usor de prevazut. Tocmai asta m-a facut sa ma adaptez extrem de usor sistemului nostru de invatamant, sa gasesc ca nimic altceva nu pot face si ca medicina e manusa perfecta mainii mele. Examene cu data fixa bine implementate in sistem, fara fuga continua dupa joburi, interviuri, etc. Stiu, pana la urma meseria mea in sine este o provocare. Dar una safe!!
De cate ori am incercat ceva "hard" am cantarit in prealabil mult, am facut scenarii, am contabilizat pierderile si castigurile si bine impinsa uneori de prieteni m-am aruncat in aparentul nepravazut. Nu ma vad in stare sa las totul balta aici si sa plec cu bagajele in alte colturi de lume si sa incep acolo "de novo" totul. Bine...am incercat ceva, dar cu contract prestabilit si bilete de avion dus-intors.
Ce m-a facut sa tanjesc dupa provocari? Sa zicem ca imi inchipui ca viata noastra nu e supusa unui destin bine intocmit. Nu ne este scris cursul vietii sau chiar daca este asa avem puterea de a-l rescrie. Mereu putem face ceva mai bun pentru noi. Dar asta inseamna sa depasesc limitele mele sigure si sa risc. Sa-mi ies din sistem.
Pana la iesirea mea din sistem accept provocarea celor din jur, asa pierderile sunt minime. Si cealalta e inca in calcule.

joi, mai 11

Regula bunului-(ne)simt

Nu stiu de ce naiba, noua romanilor, ne lipseste respectul pentru tot ceea ce tine de regulamente scrise, reguli de bun-simt, respect pentru cei de langa noi. Poate suntem noi prea balcanici si mergem dupa "las-o domne ca merge si-asa". Constatarea mea e veche, dar azi nervii mei au explodat la maxim in biblioteca facultatii. Pe la ora 14 se schimba tura, deci si cele doua domnisoare a caror singure indatoriri sunt sa ia cateva carti din rafturi, sa iti refuze bonul in care ai uitat sa-ti treci anul de studiu si sa iti arunce cateva priviri gen sictir, ma lasi, chiar crezi ca am sa escaladez eu scara sa iti iau cartea din ultimul rand de sus? Si cum schimbatul turei este acompaniat de schmbarea de impresii :"ce fusta frumoasa ai," "vai..ai vazut cum ploua azi", s-au aciuat la respectivele domnisoare doi domni. Ele, macar stiu ca in biblioteca (nu) se vorbeste in soapta, dar dumnealor, barbatii se credeau in aer liber. Si rasete, forfoteala, navigare pe net, ca deh, cu site-urile pe care le stiu le dau pe spate pe bibliotecarele noastre. Cam o ora a durat totul. Si tocmai imi luasem pauza de pranz, asa ca nu aveam chef sub nici o forma sa ies. Am ales sa imi pun castile pe urechi, sa renunt la ulcer si sa ascult muzica. Asta nu e tot. Biblioteca este pentru dumnealor locul ideal (si cum naiba n-ar fi asa) de chatuit pe net, iara pentru a fi pe faza sonorul nu trebuie oprit. Asa ca pe la ora 6, cand dispar sefii..BUZZ, DING ....mama lui de messenger. Pentru ce naiba sunt puse acolo?? Dimineata isi citeau aprinse horoscopul pe ceva site e-girl...acolo o fi scris ca la ora 2 au program de agatat.
Domnisoarele bibiotecare, ca domnisoarele...dar noi....scrie clar pe usa: telefonul inchis; mancatul interzis. S-o credeti voi! Biscuitii din pungile de aluminiu fosnitoare de rontaie in biblioteca, telefonul suna tot aici si mai rau se vorbeste la el "in soapta". Si, ca sa o parafrazez pe L, biblioteca e loc de agatat, iar pentru asta ai nevoie de tot arsenalul :pantofi cu toc cui cu care te flenduri de la un capat la altul al randului de mese (vorbind la telefon).
Si mai rau ca ne lipseste uneori curajul sa ripostam. Daca le-as zice donsoarelor bibliotecare sa faca liniste, bafta mea de a-mi gasi o carte e spulberata...gasesc ele sa-mi puna bete in roata in urmatoarele zile.
Uff, d-asta nu ne merge noua bine. Pentru ca ne place sa tratam totul cu ignoranta, cu "eu vreau sa fiu cel mai tare, ce-mi pasa mie de voi, cu egoismul propriu. Pacat ca in programul celor sapte ani de acasa nu am stiut sa amintim ca "Gigele, traiesti printre oameni ca si tine. Si ca sa te numesti si tu OM trebuie sa respecti pe cel de langa tine!". Noi am stiu sa zicem "Gigele da din coate, calca in picioare, vindeti omenia, pupa....p-ala de care ai nevoie, da-i cu sutul apoi, rectalgii sa ai la nefericirea altora...si nu respecta nici un regulament scris!"
De maine ma intorc la vanzoleala de biblioteca!

marți, mai 9

Caut psihoenergizante...

Am inceput in forta programul intensiv de invatat. Azi am stat in biblioteca de la 10 pana la 6 seara. Am ajuns acasa sfarsita, flamanda...de fapt am vrut sa ajung intr-un hipermarket, numai ca ametita am luat alta masina si am ajuns pe alte carari, tare necunoscute. Am mers prin ploaie si intr-un final am dibuit si casa. Nu mai pot asa...
Prin anul I ma drogam cu un cocktail ciudat: cola+ness+Romener. Romener=psihoenergizant.
Cert e ca intr-o noapte, asa drogata am devorat juma de anatomie. Ziua urmatoare aveam examen. Numai ca energia mea a durat o noapte si la examen beam in loc de apa numai cafea. A trecut si el cu bine... Acum n-as mai face asa ceva.
Dar caut orice imi poate multiplica sinapsele. Aveti idee? V-as ramane indatorata. Am inteles ca ceaiul verde face bine:anxiolitic, iti stimuleaza atentia, etc, etc. Si-un soi de iarba de prin tarile arabe: mate.
Oricum, oamenii destepti trebuie sa fi facut ei vreun studiu..am sa caut si va anunt.

luni, mai 8

Aimez-vous Brahms?

Vreti o seara minunata? Uitati-va la acest film. Uitati ca exista internet, Nasul, meciul X cu Y si descoperiti delicatete unei povesti de iubire din 1961. Un siropel cu o "doamna" inteligenta, rafinata, de-o frumusete regala, un domn incapabil sa renunte la tabieturile vietii sale de burlac, si-un rasfatat al tineretii, minte ratacitoare si indragostita: Ingrid Bergman, Yves Montand, Anthony Perkins.
Unii barbati, oricat ar iubi, nu se pot schimba. Dincolo de dragostea matura, vor evadare, chiar usor promiscua. Altii, necopti iubesc nebunatic si dramatic. Doamna sufera intre iubirea impacata, stabila si provocarea tineretii. Satula de escapadele celui de-o varsta cu ea, retraieste la cei 40 de ani, jocul iubirii (sau poate numai al pasiunii) alaturi de-un tanar de 24 de ani.
Societatea cruda, capabila sa vada numai cei 15 ani ce o despart de tineretea celui ce-o iubeste, ii spulbera fericirea. Renunta la pasiune, pentru a retrai dragostea matura si mai grav pentru a reintra in vechiul cerc al compromisului cu sine insasi.
Good bye again...!

duminică, mai 7

Asa DA, asa NU..

Modele de educat copiii..ma rog cititi si vorbim dupa ;)

http://www.profamilia.ro/soti.asp?bobocul=11

http://www.profamilia.ro/soti.asp?bobocul=13

si pe noi: http://www.profamilia.ro/soti.asp?autofer=10

vineri, mai 5

Netofobie, Messengerofobie

As vrea sa capat asa ceva. In ultima vreme o luasem razna. Dimineata, inainte de cafea, deschideam laptopul si hop pe messenger. Incepusem sa urasc idioatele de parole de care nu stiu cum sa scap care imi prelungeau durerea dependentei.
Un calcul aproximativ imi arata ca stau cam 3 ore DEGEABA pe net. Hoinaresc dc-ul, citesc statusuri, mesaje banale, mai injur cate-un mass message si atat.
E timpul sa iau masuri. De 2 zile fac terapie. Dimineata imi citesc doar mail-urile primite pe noapte, putin presa si gata...inchid. Restul programului studiu. Seara ... putina indulgenta...imi aloc 30-45 minute de messenger in care incerc sa introduc si citirea catorva mesaje, blog-uri si atat. Un film bun apoi. Ultimul vazut Manderlay. Mi-a trebuit destula rabdare. Nu e Dogville sau nu e Nicole Kidman. Aceeasi idee surprinzatoare a decorurilor minimaliste in care actorii fac totul. Scena de teatru in care personajele ciocane la usi inchipuite, in care obiectele sunt sugerate de indicatoare sau desene. Un regizor exceptional: Lars von Trier. Gata, paranteza cu filmul.

Revenind la net. Ce ziceti de terapie de grup? Mai ales noi, cei care avem lucruri esentiale de facut (anul asta in speta). Si nu, nu facem terapia pe net. In parc de exemplu. Sa simtim placerea de a auzi vocea cuiva, de a intui emotia. De a vedea incruntarea, zambetul fals sau din contra bucuria sincera. Pentru ca eu am ajuns sa discut lucruri esentiale pe net. Pana si conflictele in cuplu se rezolva tot pe net. Trebuie sa admit ca uneori ai posibilitatea de a-ti pune gandurile in ordine si de a-ti alege cuvintele. Plus ca ai un dosar bine alcatuit : message archive. ehh, si cum fac ca acum, la sfarsit, am inclinat iara balanta pronet. Gata, mi-a ajuns. Mi-au expirat minutele de net.
next time...cand facem prima sedinta?

marți, mai 2

Oxitocina, moartea pasiunii

Am vazut un documentar care se gasea in toate listele utilizatorilor de retea Regie:Kim Cattrall- Sexual Intelligence. Bine, bine nu asta e explicatia ca l-am vazut. Mai intai n-am realizat cine e aceasta Kim Cattral, desi o cunosteam prea bine din serialul Sex and the city. O tipa bine in orice caz la cei peste 40 de ani, care incearca sa-si expuna sexualitatea fara a trece insa granita vulgarului.
Documentarul aduce cateva personaje cu vederi deschise : bi, heterosexuali si specialisti (sexolog, psiholog) autorii unor carti din domeniu. Destul de bine alcatuit ca si documentar. Pastreaza veridicitate, dialoguri inteligente, dovezi din domeniul medical. O imagine de ansamblu a sexualitatii din mitologie, lumea greaca si romana pana la cea contemporana.
Noutati? Da, explicatii pentru moartea pasiuni si ruperea relatiei dupa 3-4 ani (bine, unde este cazul). Vinovata :OXITOCINA, drogul dorintei cum o numeste documentarul. Se pare ca dupa un interval de timp receptorii responsivi la acesta se cam satura de ea (down-regulation) si efectul ei se anuleaza...si al dorintei.
Stresul negativ este corelat cu un nivel scazut de oxitocina, iar tot ceea ce provoaca placere (eustress) in relatiile interumane foarte stranse ii creste nivelul in sange.
Femeile implicate intr-o relatie au un nivel crescut de oxitocina comparativ cu cele singure.
In acelasi timp ea ar stimula increderea in sine si administrarea ca medicament ar putea fi utila pe viitor in tratamentul autismului.
Si asa uite domne care mi-e chimia in dragoste. Totul este fundamentat bio-chimic si putem trata medical un cuplu "bolnav" sau macar pe partenerul afectat. Molecule care sa lege excesul de oxitocina. Administrate in doze bine stabilite dupa primii 3 ani de relatie.:)

One more IQ test

Incepem!Cit face...15+6

3+56
89+2
12+53
75+26
25+52
63+32
Da, sint doar niste sume, dar asta e de fapt exercitiul. Mai un pic de rabdare...
123+5
GINDESTE-TE REPEDE LA O UNEALTA SI LA O CULOARE!

THE END

Raspunsul l-am plasat la comentarii, caci parea cea mai accesibila modalitate de concurs. Si comentariile alocate acestui exercitiu de testat circumvolutiuni tot acolo.
Conform autorului, daca raspundeti corect va aflati in cei 2% cei mai inteligenti oameni din lume...parca mai era un test asemanator..hmm...
P.S. da, l-am primit demult ca junk mail. Macar pe asta nu l-am regretat...haideti la treaba!

sâmbătă, aprilie 29

Despre ape, oameni, zile sfinte si Dumnezeu

Am privit cateva din reportajele facute pe malurile Dunarii. Am vazut oameni plangand, suparati pe soarta sau multi dintre ei resemnati, negandu-l pe Dumnezeu. Aproape nici unul dintre ei capabil sa zica "Hristos a inviat!". Oamenii acestia nu au uitat ca a fost Pastele. Numai ca nu vor sa-l accepte. M-am intrebat de ce oare tocmai acum, in zilele sfinte, apele au dat peste ei? Cumva astea-s patimile lor? Platesc pentru pacatele multora dintre noi? Sau oamenii acestia de langa ape sunt mai pacatosi decat noi?
Am crezut ca Dumnezeu a lasat ordine deplina in natura. Poate ca atunci cand ordinea asta e perturbata nu e vorba de el...
Nu sunt o adevarata cunoscatoare a credintei crestine, mai degraba incerc sa mi-o interpretez din punctul meu de vedere. Si cred in legile fizicii aplicabile in sistemul newtonian...nu-l inteleg prea usor pe Eistein. Adica as putea sa-mi explic unele lucruri care se petrec in jurul nostru, mai bune sau mai rele. Dar ceea ce s-a intamplat cu acesti oamenii in aceste zile ma face sa cred ca uneori echilibrul si firescul lucrurilor din jurul noastru sunt supuse altor interventii.

vineri, aprilie 28

Vineri seara si punct.

Vineri...putin Cohen, vin alb, miros de trandafir salbatic si-un film ( sper ca bun, doar e Lars von Trier) Dancer in the Dark. Chiar imi place. Mai devreme am picotat ciupita de tantari la d-nul si d-na smith (super woman & man :D)...pac-bum, uite ca in mine nu intra glontul...pacat, vroiam sa vad si eu cum se iubesc frumosii lumii (am eu cate ceva de zis despre a lor frumusete, dar altadata). cert e ca s-au iubit, in film macar.
Azi n-am avut chef sa scriu...despre ce? cum a pierdut Steaua si cum am plans noi apoi? ne-am batut vecinul dinamovist sau nevasta, biata de ea. Nu-i mare bai, suntem invatati sa pierdem, sa visam, sa facem planuri, sa vorbim mult...dar nu sa ajungem in finala.
Sa aveti un sfarsit de saptamana minunat. Noapte buna...am plecat la film.

joi, aprilie 27

Jocul cu Mobilu'

"Despite limited evidence, cellular telephones have been claimed to cause cancer, especially in the brain. In this Danish study, the authors examined the possible association between use of cellular telephones and development of acoustic neuroma. Between 2000 and 2002, they ascertained 106 incident cases and matched these persons with 212 randomly sampled, population-based controls on age and sex. The data obtained included information on use of cellular telephones from personal interviews, data from medical records, and the results of radiologic examinations. The authors obtained information on socioeconomic factors from Statistics Denmark. The overall estimated relative risk of acoustic neuroma was 0.90 (95% confidence interval: 0.51, 1.57). Use of a cell phone for 10 years or more did not increase acoustic neuroma risk over that of short-term users. Furthermore, tumors did not occur more frequently on the side of the head on which the telephone was typically used, and the size of the tumor did not correlate with the pattern of cell phone use. The results of this prospective, population-based, nationwide study, which included a large number of long-term users of cellular telephones, do not support an association between cell phone use and risk of acoustic neuroma."
Noile studii acuza Mobilul de crestere a nivelului de stress cu urmari negative in special asupra femeilor. Bineinteles in cadrul familei , unde femeia este si asa suprasolicitata de treburile casnice.
Tot el este acuzat de "suprasolicitare" a echipamentului medical (interferenta electromagnetica).
In privinta accidentelor auto, studii similare prezentate pe acelasi site medical vorbesc de o crestere a riscului de accidente cu 38% in cazul folosirii lui. Alt studiu acuza telefonul de scaderea atentie pe plan vizual, similara cu a conversatiei cu celelalte persoane din masina (asa ca nici hands-free-ul nu e o solutie).
Cam usurele studiile astea ale lor. Nimic despre alte efecte pe plan biologic. Ne-au inchis gura in 2005 cu studiul mai sus amintit...nu facem cancer domne, chit ca-l tinem langa cap...

miercuri, aprilie 26

Jocul de-a Cernobalu'

Rusii comemoreaza 20 de ani de la catastrofa prin producerea unui joc pe calculator care reproduce momentele imediate exploziei. Cu zombii si alte creaturi ciudate cazute prada emisiei de raze gamma si neutroni, specialisti cu urechile bine astupate (dar si masti de ceva protectie), naivi si supusi vocii natiunii, veniti sa limiteze efectele dezastrului, cu conspiratii in jurul evenimentului. MAi e nevoie de un an pana ce jocul va aparea pe piata, caci trebuie sa primeasca aprobarea Serviciilor Secrete (nu e o gluma, nu?). Realitatea e cumva cinica cand vine vorba de aceeasi sovietici. Si cruda in acelasi timp atat pentru noi ei si pentru noi: vocile spun ca emisii de radiatii strabat mantaua de fier-beton al celui de-al patrulea reactor. In schimb rusii au puterea sa se distreze cu propria durere. Sau vor sa sustina amarul concept de transparenta de pe atunci al lui Mihail Gorbaciov - Glasnost. Transparenta, si aia acoperita cu perdea care a fost adoptata mult prea tarziu, atunci cand secretul tragediei inconjurase bine granitele statului. Nu am decat sa le urez bafta multa in comercializarea jocului pe viitor si castiguri pe masura pe care sper sa le orienteze spre refacerea "sarcofagului" de protectie...bine, astea-s planurile mele de aici, nevoile lor se ridica la cateva miliarde de dolari.
Un singur lucru as vrea sa amintesc...am vorbit de curand cu cineva care lucreaza intr-o maternitate dintr-un spital local si care era ingrozita de numarul crescut de copii nascuti cu sindrom Down in periada i987 si inceputul lui 1988, adica imediat dupa. presupun ca nu-i o simpla coincidenta...n-am avut timp sa citesc ceva despre urmarile pe plan biologic ale acestei tragedii ( stiu ceva de declansarea diferitelor soiuri de neoplazii, in special tiroidiene) dar promit sa demasc eu greselile astea ale noastre...:)

sâmbătă, aprilie 22

Beverly Hills, 90210


Va mai amintiti? Era pe TVR 1 la inceput, sambata seara si apoi pe Pro TV. Cati dintre voi nu ati incercat sa va identificati cu cate vreun personaj? Stiu ca era "special moment of the week" pentru mine, le sorbeam fiecare vorba, gest, model de rochie, costum de baie si machiaje. Kelly imi era favorita, Brenda cam frustrata, Andreea cuminte si la locul ei, genul de fata care stie ce vrea de la ea, plina de succes profesional, dar evident esec sentimental, Donna, fata lu' tata, razgaiata si prostuta, iara baietii..pentru Brandon am facut pasiune, frumos si destept, ce altceva sa imi mai doresc, Dylan imi parea pasional si sarmant, iar Steve "un baiat bun in general". VAi ce amintiri...stiu ca aveam gasca mea de amici pe vremea aceea, adica clasele VIII-X, si faceam tot posibilul sa fim ca adolescentii "de aur" ai Americii. Caci, trebuie sa recunosc viata lor era mult slefuita, era o lume de puf si parfum de verzisori, masini luxoase si studii platite de babaci.
Cu cate tunsori a la Kelly nu am zapacit toate coafezele din oras si cate n-as fi dat sa am silueta Donnei...in final am gasit-o mai accesibila pe Valery.
Nu stiu cum m-au poditit as amintirile, dar filme ca asta sunt fara indolaia legate de adolescenta mea. Si bravo lor, caci obiectivi fiind aveau partea lor educativa. Bine, asta nu prea pricepea tata pe cand eram eu a VIII-a si se uita cam chioras la serial. ( too much sex pentru fiica mea) Putin mai tarziu faceam echipa cand il vedeam, il scapa de multe sarcini parintesti.
Ce sa mai adaug la Rememeber..a... chiulul meu de prin generala pentru "salvati de clopotel" Ce ziceti si de asta? Uff, am sa infiintez canalul TV "soimii patriei" pentru noi..sa vedeti voi audienta:)

A la recherche du temps perdu...

Sper sa nu ma auziti zicand asa ceva dupa sarbatorile Pascale. Caci nu stiu de ce, noi romanii ortodocsi intram intr-o stare de lancezeala, odihna puturoasa, trezita de ciocnitul de oua dupa ce luam Lumina Invierii. Daca pana la slujba de Inviere suntem intr-o continua agitatie browniana de batut covoare, sters geamuri si cumparat verdeturi si miei de prin piete, in duminica Pastelui ne lipim sanatos si ireversibil pentru vreo 2 zile de scaunul mesei si fotoliu. Asta daca nu, prin cine stie ce revolta stomaco-intestinala nu luam drumul Urgentelor.
Spre exemplificare va spun cum e la mine...
-sambata 17:33 terminat curatenia, chatuit putin, incercat putin rezidentiat (vine Pastele, totusi, sa o lasam moale)
-sambata, 19:00 mici pregatiri pentru slujba, cautam luminari, umbrele ca are sa ploua, facem organizarea plecarii cu vecinii, etc, etc
-sambata, 21:00 cautari asidue prin frigider-scurtul post lasa urme si mirosul pacatos de cozonac, drob face ravagii prin cavitatea mea bucala. incerc bomboane de post, putina margarina, numarand constiincioasa orele care ma despart de prima masa de Pasti (adica ora 2 a.m., dupa ce asistam pentru f putin timp la slujba)
- incerc un film, mai asez masa, doar, doar, se face odata miezul noptii
- 23:30 imbracati, cu lumanari pregatite ne incolonam pentru scurtul drum spre Catedrala orasului...masa e deja pregatita :)
- slujba, intoarcerea acasa..si masa...chit ca e 2 noapte mananc orice...tre sa testez totul
- dimineata : biserica (cel care se trezeste primul are misiunea sa se duca sa ia Paste);
-masa indestulata iara
- tv
-masa
-somn
-masa
-tv, eventual pleci cu d-ale gurii pe la rude
-masa
-somn
Poate nu va fi asa!Fac un efort...pe care il incerc an de an, fara succes.
E o maladie contagioasa leneveala romanului de Sarbatori!Noroc ca e scurta...poate ar trebui ca macar in astea 2 zile sa comunicam mai mult unii cu altii, sa ne bucuram de mese nu ca moment de aprovizionare calorica, ci de impartasit ganduri, sentimente unul altuia.
Si , mai presus de toate, sa privim sarbatorile ca moment de regasire pe noi insine, alaturi de Dumnezeu...Dumnezeu ne asteapta oricand la El, dar acum cu atat mai mult putem sa ne bucuram de dragostea Sa!
Paste Fericit!

vineri, aprilie 21

Indopatu' cu mass messages

"Send instant message to ALL in Group.." aveti mila de mine si de multi altii si nu dati send...va roooggg. Nu-s curcan (parca ala se indoapa) sa mi se bage pe gat, ma rog pe ecran, linkuri spre fel de fel de chestii mai mult sau mai putin interesante. Nu le contest inutilitatea, recunosc ca pe vremuri, cand inca aveam rabdare sa le citesc, mai gaseam si lucruri bune pentru luminarea mintii noastre. dar...stau si eu concentrata pe cat pot la un film cu status "film, do not disturb" si buff mi se lumineaza ecranul cu ceva scriere albastra si aud bing-bang-ul caracteristic. Sau nu apare nimic, ci numai clopotelul suna si atunci ma ridic sa vad cine ma buzzaie, gandind ca cine stie ce chestie urgenta primesc. Dezamagire..era un mass message. Linkuri spre site-uri 3x, pagini de ziare, filmuletze cu animale, cereri de donari de sange, etc, etc
Si, ca sa am tacamul complet cu aceasta JUNK MAIL si sa nu ma simt ignorata mail-ul meu e plin cu chestii similare...sau mai grav, URGENT trebuie trimise la alti 5-10 nefericiti din lista mea de mesaje, ca altfel dau peste cine stie ce grozavie a destinului.
NU credeti ca e o chestie de bun simt sa nu trimitem decat celor ce sunt pasionati de asa ceva... sa lasam lejeritatea la o parte si sa facem o selectie a prietenilor pe care sa ii onoram cu mesaje???

luni, aprilie 17

damn..unde mi-s tineretile???

Nu va speriati!! Nu imi numar ridurile si nici firele albe! Si nici ceasul biologic nu-mi ticaie (unele prietene zic ca ceasul lor a inceput sa bata...oare la mine se vrea intors?). In fine, am iesit azi extenuata dupa o zi cu scoala din plin...si dupa o noapte pierduta, din care jumatate am fost cinematofila:P. Sa va zic cum mi-a fost itineraru'...moarta de somn am facut pasi ( da merg pe jos...adica 10 min) pana la maternitatea Giulesti. Aici somn dulce, trezit din cand in cand de cate o intrebare (ce naiba, ca oricum tot retorica ramane!!) a asistentului ginecolog cu privire la cine stie ce stramtori pelvine. Lucruri de altfel extrem de utile viitorului meu profesional si nu numai....asa ca dupa o lupta indelungata cu somnul m-am autodeclarat victorios invinsa si am ratat ultima parte a cursului de ginecologie.
Numai ca, dupa-amiaza, am scary movie - ATI (anestesie si terapie intensiva), materie cu prezenta (si somn) obligatoriu. Si daca in 6 ani nu am reusit sa adorm vreodata ca lumea la un curs...acu am si visat...bine, intrerupta de cateva ghionturi laterale si de 2 colegi mai indepartati care faceau pe ceasul desteptator cu mine...dupa 5 ore de tinut pleoapele deschise in scobitori, timp in care se presupune ca am inteles protocolul european de resuscitare si ca am suflat in plamanii papusilor gonflabile ( nu ziceti la nimeni, dar ca sa fac priza mai bine intre compresa si gura lor ma gandesc ca-i George Clooney) am plecat de-abia tarsiindu-mi pantofii spre casa...
VA intrebati de ce imi plang tineretile?? Pentru ca ma intreb cum naiba ii rezistam unui program si mai lung, si zilnic pe deasupra, acu vreo 5 ani...cand incepeam dimineata cu ora de aerobica (prezenta obligatorie) apoi cu vreo 2 cursuri si in final cu o lucrare practica de anatomie...cu sticksuri in plasa imensa, imprastiate printre manecile halatului lung, in zdroncanelile instrumentarului de anatomie si ale unei sticle de apa tinuta in caldura celor 12 ore de cosmar de anu' I la medicina.
Ca sa nu mai zic de placerea nebuna si razbunatoare a cate unui asistent (student in an terminal) care facea dovada intregii sale daruiri scholastice si se apuca sa imi faca cine stie ce disectii pe la 7 pm, urmate de desene cat mai "didactice", din care, in mintea mea nu ramanea decat un labirint de nervi, artere, vene...si formol...Doamne fereste!

sâmbătă, aprilie 15

Unde e acasa?

Cum e acasa? De fapt unde e acasa pentru voi? Dar pentru noi, provincialii? Cei veniti cu saltele, cratiti, veioze, ursuleti de plus si geamantane in portbagajul masinii parintilor acum cativa ani? La camin, in patul cel de sus din randul celor 3 suprapuse, in apartamentul inchiriat, propriul apartament sau tot ACASA? Acolo, unde plecati cu geanta goala si de unde va intoarceti cu tot meniul urmatoarelor saptamani de viata pe cont propriu? De unde aduceti portofelul plin?
Pentru mine, acasa a ramas tot acasa. Bineinteles, in doze minime, un weekend la 2-3 saptamani, nu mai mult. Suficient insa sa-mi fac reincarcarea bateriilor (dap, si financiaro-culinare). Cam greu redevin insa cea de altadata. Asta pentru ca parintii nu vad venirea noastra ca ceva normal, ca si cum m-as fi reintors acasa de la liceu. Nu, sunt invitat oficial. Parca si camera mea devine una de oaspeti, iar ospatul de weekend unul pe masura. Apoi incepe seria vizitelor matusi, vecini...etc:).
Acasa, loc devenit imposibil pentru invatat, caci parintii au cam uitat cum e sa vorbesti in soapta cand pruncul studiaza...
Traiesc adesea sentimentul ca le invadez intimitatea "batranilor" pe cale de pensionare, desi imi doresc tare mult sa ma priveasca ca pe fata lor de altadata....
Acum, cand am venit, am fost uimita sa regasesc vreo 2-3 poze de-ale mele inramate si puse la loc de cinste. Nu-s cam multe am intrebat?...eh, ce vrei si tu, noi cu astea am ramas de-acum incolo, mi-a raspuns tata...

Nu, va inselati, ati ramas si veti ramane cu noi...la distanta sau nu, prin telefon sau chat, am ramas pentru voi aceeasi, copilul vostru care, desi nu vrea sa recunoasca, are inca nevoie de dojeneala voastra...

miercuri, aprilie 12

Pulitzer Prize 1994


Terifianta, ingrozitoare, apartine Umanitatii, e rezultatul indolentei, egoismului unei lumi intregi. Unii au considerat-o un trucaj. Poza surprinde foametea din Sudan.Ziaristul a parasit locul respectiv imediat dupa realizarea instantaneului. A urmat o perioada de depresie si apoi sinuciderea. Lasitate oare? nu comentez inca, astept sa vad reactii..si nu indolenta...

luni, aprilie 10

Cresc copilul in rate..:D

Nu, asta sper sa ramana o gluma si sa nu imi cresc copilul in rate...dar poate am sa imi repar dantura in rate...(slava Domnului ca nu am inca probleme). Azi am ramas tampa, uimita de o reclama de pe unul din zidurile metroului, statie cu larga audienta, Unirea. "Vreti sa nu mai aveti probleme cu dantura? Sa nu mai puneti bani la ciorapi pentru problemele dentare? Ei bine noi va oferim solutia:plata in rate"....si o adresa de net pe care nu va o dau ad-literam (nu de alta, dar fac reclama gratuita) www.dinti***in***rate.com
Intru pe site si aflu lucruri extrem de utile, cum ca nu am nevoie de girant, nici de acte prea multe, nici de un venit prea mare..suna cunoscut urechilor noastre, obisnuite cu lungile pauze de reclame la tv.
In Romania noastra (ne-am nascut in ea si asta ne ocupa tot timpul sau cam asa ceva zicea un personaj tanar si nelinistit al mass-mediei noastre) unde nu exista decat 2 clase, prea bogati si prea saraci, gasim, in spiritul nostru practic, solutii de supravietuire. Una "fashionable" in ultimii 2-3 ani e plata pe luna pentru ... aragazuri, cratiti, gresie si faianta, polonice si epilatoare...& dinti..deh din titan si portelan.
Si asa Mos Roata poate acum sa zambeasca a la Colgate chit ca are nevoie de 2 ani sa imparta pensia amarata cu dentistul.
Bine e o problema..nu trebuie sa ai nici prea multi ani, maxim 65, altfel domnul doctor nu-ti aproba contractul. Daca iti pui tu dinti si intr-un an iti schimbi traiul pamantean cu cel din ceruri? Ce face el? De unde sa isi ia restul banilor?Dintii nu are cum sa tii ia, de girat n-ai girat cu nimic...stiu suna grotesc, dar astia suntem...
Chiar stau si ma intreb, desi sunt aproape sigura..locul de veci (adica pentru numai 7 ani, la un metru sub pamant) se poate plati si in rate? Nu de alta, dar putem sa ne luam masuri de timpuriu, sa fim siguri ca onoram toate ratele.
Din ce in ce mai mult realizez ca traim o tragi-comedie, amara amagire a unor suflete naive, care incearca sa isi pastreze decenta.
Si serios ma intreb unde vom ajunge. Mi se pare aberanta ideea de a-mi plati dintii in rate, in contextul in care exista un sistem de asigurari de sanatate. Macar din bun-simt am putea camufla grotestile oferte cu un sistem de plata pentru serviciile medicale, considerate inca in Romania un moft.
Sper ca nu voi ajunge sa vad plata in rate pentru cofrajul de oua sau batonul de salam..dar cine stie...necunoscute ne sunt caile Domnului.

duminică, aprilie 9

Inapoi la Big Bang

Baiatul acesta are niste idei magnifice...de aceea m-am bucurat sa-i preaiau spusele si sa ve ofer o simpla instruire de weekend in ale fizicii...nu va uitati urat la mine, va va trezi interesul, trust me:)



"Intreaga energie a universului se afla disipata printre noi … intr-un stilou care cade de pe masa, intr-o tigara care arde, in bateria telefonului .. pana la cea mai mica forma de energie, cea a electronilor care se invart in jurul nucleilor. Toata energia universului se conserva, se transforma dintr-una in alta, din cinetica in potentiala gravitational, din caldura in miscare etc.

Caldura. Caldura sta la baza energiei, mii de milioane de molecule care circula haotic, in aer, in celulele noastre, in orice substanta. Facand abstractie de natura acesteia si de masa ei, caldura depinde si de temperatura (Q = m*c*dt). Scala Celsius este relativa, noi oamenii am insemnta cu 0 gr C temperature de inghet a apei, fata de care facem referinta. La fel este si scara Kelvin. Pe cea din urma o putem considera insa mai aproape de temperatura absoluta/ideala tocmai prin faptul ca referinta de 0 grade Kelvin o reprezinta temperatura de 0 absolut, in care toate formele de energie inceteaza. Practic caldura devine nula absolute. Moleculele inceteaza miscarea browniana, electronii nu se mai invart in jurul nucleului, inceteaza actiunea fortelor newtoniene... cum s-ar zice lumea ingheata TUN :D Pretty cool, ha?

Sa incercam asadar sa o inghetam :) .. hehe.. ne-ar trebui un frigider meserias de tot.. Stiti cum functioneaza un frigider? Absoarbe caldura din interiorul lui si o transmite mediului exterior.. cum am zis.. energia se conserva.. nu putem ingheta pur si simplu materia.. dar putem sa absorbim caldura si sa o ‘mutam’ in alta parte.

Prin urmare nu putem ingheta intreg universul pana la 0 Kelvin.. deoarece energia sa totala ar fi 0 si asta contrazice conditia de conservare. Daca insa am raci toti atomii pana la 0 K, mai putin unul singur.. atunci acestuia ii ramane dificila sarcina de a compensa, de a duce pe umeri intreaga energie a universului.. Va dati seama ce ‘incins’ ar fi saracul atom? .. si in acelasi timp ce liniste ar fi in restul universului? ..

Procesul se aseamana cu moartea unei stele. Dupa explozie, aceasta se raceste si isi restrange volumul foarte mult, pana la o gaura neagra, a carei energie echivaleaza cu steaua initiala. Masa ei fiind foarte mare si volumul mic (asadar concentrare energetica mare), gaura neagra ‘se hraneste’ cu materia din jur, care devine atrasa de valoarea foarte mare a fortelor newtoniene de atractie (F=k*m*M/2). Revenim la saracul nostru atom din paragraful anterior, nevoit sa detina intreaga energie. Acesta ar antrena in acelasi chip toata materia din jurul lui. Materia este insa racita, si difuzia de caldura e iminenta .. lucru care probabil ar duce la un Big Bang.

Daca am reusit sa transmit ideile mele.. si daca v-au placut, astept comentarii de aprobare :) .. pentru ca imi propun sa va mai povestesc despre caracterul oscilator (deci periodic) al vietii universului si despre misterul transformarii materiei in energie si invers .. desigur daca imi permite si gazda acestui blog :P" (mihneasim)

n.r. permite, permite gazda
apropo de ceea ce scrie my special guest star va recomand o carte exceptionala "Scurta istorie a timpului" de Stephen Hawking, unul din marii savanti ai timpului nostru ca incearca sa ne lamureasca cu privire la infinitatea Universului, reversibilitatea timpului...

vineri, aprilie 7

Daca nu exista Dumnezeu, totul este ingaduit

Mi-a ramas in minte un citat dintr-o carte pe care n-am avut rabdarea sa o termin: Fratii Karamazov. In fine citatul l-am descoperit in alta carte si suna cam asa:"Daca nu exista Dumnezeu, totul este ingaduit" Suntem oare ingraditi de credinta crestina...nu cred, socotinta credintei noastre include iubire, bunatate, inteligenta, rabdare, evlavie, deci capacitatea omului de a se exprima asa cum e firesc.Totusi, daca nu exista Dumnezeu nu mai exista oprelisti, putem patrunde dincolo de granitele absurdului. Si nu numai noi oamenii ramanem fara oprelisti, ci si ceea ce ne inconjoara, Natura, Universul. Ordinea legilor atat de bine scrise ale Universului s-ar spulbera si s-ar naste Haos...dar nimic din toate astea nu se intampla, pentru ca Dumnezeu exista si ne priveste cu ingaduinta.
Necredinta as privi-o cu ingaduinta la cei mai putin instruiti, caci cu cat iti aprofundezi studiul asupra celor ce te inconjoara, asupra mecanismului de existenta al fiintei umane, realizezi tot mai mult ca exista un Mare Programator. de exemplu fiinta umana are totul pus intr-un echilibru perfect, mersul prost al unui mecanism (de exemplu unul metabolic) este imediat reglat de interventii indelung gandite. Exista un "soft"pentru toate. Cat as fi vrut sa inteleg modul in care functioneaza analizatorii in corpul uman (bine , aici nu m-am omorat cu studiul) mi-a fost imposibil si in acelasi timp uluitor. Cum reusim sa auzim sau sa vedem? Sau sa revedem imagini din trecut? Noi detinem poate cel mai precis soft. Unul cu zeci de Kilobites presupun (imaginati-va cata informatie acumuleaza gandurile noastre), unul in care exista saved memory, sau un recicle bin la care din cand in cand dam restore.
Codul genetic atat de precis si invariabil programat, atomul cu o structura atat de stabila...oare sa fie intamplator, spontan..hai sa fim seriosi...
Nu-i cumva ceva cibernetica pe aici?
Ma gandesc adesea ca la baza ni s-a dat un soft simplu de functionare, pentru nevoi minime, de alimentatie, existenta, reproducere, ceea ce e innascut, dar ingaduinta Dumnezeiasca a dat posibilitatea unei upgradari, a lasat posibilitatea evolutie noastre in viitor. Bunul-simt, masura, ni le cere Dumnezeu, insa uneori le pierdem (poate prin interventii Luciferice) si ne virusam softul cu Haos...asa apar tragediile si greselile noastre.
Si poate, ceea ce ramane de necontestat si dovada ca exista cineva care ne-a construit atat de armonios de la marele Big-bang pana acum este Infinitatea Universului. Daca fizica i-ar gasi o limita , o explicatie poate nici acceptul meu n-ar fi pe deplin. Dar, atata timp cat ne intindem la infinit, fara limita si acelasi timp intr-o perfecta armonie avand ca dar suprem "liberatea", mi-e tare greu sa cred ca nu am fost creati de-un Mare Programator.

joi, aprilie 6

Copii "premianti" premiati

M-am hotarat ca azi sa fiu critica si intransigenta. Totul se trage de la o cearta surprinsa pe un forum cosmopolit pe tema unei gentutze pe care o distinsa domnisoara, fata de profesor universitar cu multiple orientari mai mult sau mai putin politice, isi permisese sa dea nici mai mult nici mai putin de 1600 euro. da, probabil ca acum trageti adanc aer in piept si convertiti aceasta suma intr-un acont dat pentru masina, vrei 2-3 rate la apartament, un laptop plus super vacanta...
Eeee, numai ca acesta fatuca spunea cu mandrie ca i se pare normal sa fie rasplatita pentru ca e o fiica capabila, care invata foarte bine, care a studiat tocmai la Oxford timp de un an (ha, ha, ha...parca si alti plozi faceau scoala americana de pe la noi si apoi au fost infasati pentru ceva colegiu in Anglia).
Si uite asa, pornind de la normalitatea rasplatei pentru modestele realizari m-am aprins eu rau de tot!! Iar asta nu-i primul exemplu! Oare cat de normal este ca un copil sa fie rasplatit cat mai consistent pentru realizarile scolare? Adica ceva gen "Gigele daca iei premiul I iti ia mami bicicleta". Oare am eu o minte mult prea incorsetata? sau acest gen de pusti depune unele eforturi numai pentru a fi in final premiat??
Acest gen de copii asteapta mereu un impuls, un imbold, o rasplata pentru tot ceea ce fac fara a intelege vreodata ca actiunile lor se incadreaza normalului, este firesc sa accepta numai ideea ca eforturile depuse vin in ajutorul lor. Oare de ce premiu pentru ca ai luat la facultate? Sunt de acord ca eforturile sunt mari(acum depinde unde si cum esti admis)dar ceea ce faci este numai pentru propriul tau viitor. Mai rau ca aceasta continua stimulare naste niste tineri incapabili de a creste pe propriile picioare fara cardurile parintilor. Multi dintre ei cocolositi si dincolo de varsta de 20 de ani accepta un sistem de educatie continuu-finantata cu numeroase masterate care prelungesc dulcele rasfat parintesc. Si daca sfarsesc cu toate scolile, raspalata anilor de sacrificiu al copilului se sfarseste cu un loc de munca caldut, la un bun amic de-al tatalui, care, daca e teribil de indulgent ii va suporta incompetenta. Alta traiectorie mai sigura este in "firma"familiei.
Si de unde sa vina propasirea noastra? Hmm, putine ii sunt sansele...Nu vreau sa-i ridic in slavi pe americani, dar copiii lor teribili isi castiga banii de buzunar incepand cu 15-16 ani (asta daca au parte de niste parinti intelegatori, care nu le impun existenta chiar pe propriile forte) lucrand in sistemul de fast-fooduri, restaurante, supermarketuri, etc. Sunt intrucatva datori pentru faptul ca parintii au contribuit cu sume destul de mari la educatia lor (invatamantul universitar nu-i gratuit) insa au constiinta propriei valori, nu au lasitatea fentarii propriilor responsabilitati.
Desi lipsiti de simtul responsabilitatii, siguranta buzunarelor pline si a ancorelor bine fixate in sanul familiei le intareste acestor rasfatati aroganta, ignoranta pentru cei suferinzi si le confera un fals sentiment de incredere deplina intr-o societate care le tolereaza numele, originea si tacit incompetenta.

miercuri, aprilie 5

Jeux d'enfants


Pentru ca inspiratia m-a parasit rau de tot azi si timpul e scurt (dedicat ingurgitarii per neuron de boli contagioase) va propun un film romantic, delicat si trist: "love me f you dare" sau "Jeux d'enfants" in regia lui Yann Samuel. Spirit romantic, cinematografia franceza surprinde mereu prin povesti cosntruite intr-o viziune usor fantastico-ludica. Caci in final laitmotivul povestii de iubire este un joc. El leaga eroii de-a lungul unei vieti, de la sceneta iubirii de copil (eu ti-am aratat ce am eu acolo jos, acum arata-mi si tu), la un du-te vino al iubirii in adolescenta, la tradarea in dragoste matura, la iubirea calma, construita din amintiri, priteneasca, a celor ajunsi la 70 de ani.
Spre final ramanem cu gustul povestii lui Romeo si-a Julietei.
Incercand sa devina background-ul povestii de iubire, originea polono-semita a eroinei ramane un detaliu pe care-l ignoram usor!
Asa ca pe seara, incercati un "jeux d'enfants"

Va las sa comentati (ne priveste pe toti)!

Nu-i un quote favorit, nici n-as vrea sa fie real, dar traiesc in aceasta lume si fara sa vreau, desi ma abtin, sunt luata de curent:
" Rosiile se mananca cu branza si Medicii intre ei!"

marți, aprilie 4

Ce-mi place mie...

Da, veti afla ce ma face pe mine sa zambesc...sa incepem...chestii domestice: Ducesa tolanita si ignoranta, conversatia la telefon cu cea mai buna prietena, Profesionistii...
AAA, cafeaua tare, dulce, bauta in vreo 2-3 ore dimineata, hoinarind pe tastele laptopului in nesfarsite conversatii cu amicii de messenger (as putea scrie romane in schimb), un articol medical de pe BBC News.
Ciocolata neagra, mancata toata, nu la tableta, parfumul Magie Noire...putin Leonard Cohen cand sunt trista (la ce voce pesimista are omul asta...nu stiu de ce ii raman fidela), Fur Elise a lui Beethoven, Raindrop Prelude a lui Chopin si ca sa imi tresalte sufletul Hungarian Dances by Brahms.
Imi plac palariile cu boruri mari sau mici,vara sau iarna, fustele clos (bleu-marin cu picouri albe), tocurile, esarfele, panza topita:)
Mash, Neveste disperate, Fetele Gilmore la capitolul seriale americane...
Tarkovsky, desi iti trebuie multa rabdare si tutun ca sa-i rezisti filmului, dar la sfarsit e o incantare, asa fina analiza a sufletului uman mai rar gasesti pe pelicula..filmele europene, daca vreau sa gandesc putin...ador insa si Hollywood-ul, pe Kevin Costner ...Al Pacino, admir eleganta regala a lui Catherin Hepburn sau a actualei Nikole Kidman.
Imi place literatura interbelica..de fapt tot ce tine de interbelic...sa traiesc atunci..ce eleganta aveau femeile..provocatoare, ingenue, rasate
Ascult la nesfarsit "de cand ne-a vazut multimea", ma inspaimanta povestea Zarazei
Mi-e gandul la putina baclava facuta dupa reteta bunicii...si de aici pornind mi-e tare de dor de cineva...
Imi place stilul acid, categoric, inchizitional al lui Cristian Tudor Popescu (apropo, aveti CTPopescu..vreau si eu!!)

Imi plac atatea, lista e de-abia inceputa, o continuam altadata...ca trebuie sa fac ceva ce nu imi place deloc:"sa invatz la infectioase"
Dar voua ce va place?
P.S. Nu uitati, imi place ciocolata amaruie:)

luni, aprilie 3

Noi in anul 2000..sau..generatia Soimii patriei


M-am intalnit aseara cu cei mai grozavi amici, colegi din anul I de facultate. Ne-am distrat ca pe vremuri, exact ca acum 6 ani, ca niste adolescenti tardivi ce suntem...am facut glume pe care un pusti de 16 ani le-ar considera stupidzenii sau ar scrie "lol"pe messenger. Dar asta suntem noi, apartinem unei alte generatii. Nu sunt rea, nici frustrata, dar ma enerveaza cand vad pustoiace de 15-17 ani care par cu 10 ani mai mature (fizic of course) si se uita la mine, de pe platformele lor roze, sfidator, incarcand sa arata putina indulgenta din priviri....
Ha, ha..da noi suntem Soimii patriei..si o spun cu mandrie, noi cei ce avem acum peste 23 de ani,sa zicem. Toti am purtat uniformele portocalii+albastru de plastic sau cochetele fuste plisate si bascul de pionier..va mai amintiti??
Stiti ce mandra sunt eu de generatia mea? Ca nu stim inca sa citim carti on-line? So what? dar stiti ce am facut noi..ne-am julit genunchii de la patinele cu 4 "rotile" prinse in cureluse de piele, am jucat elasticul si "tara, tara vrem ostasi" cu cheia de gat....
Voi,liiceeni "virtuali",
ati baut cumva Cico? in zilele alea calde cand repetam pentru Cantarea Romaniei sau pentru Parada de 23 August? mai stiti ? dilutia aia de suc de lamaie din sticlele cu geam verde si gros ca sa nu vezi depozitul de pe fund?
si era cun, cu baton de-ala de 0,5 lei (nu RON).
Si, sa nu zambiti sarcastic, voi cei cu cartoon network...ca vedeam si noi desene animate..la bulgari...sau wow cand dadeau Mihaela la noi...
Noi nu puteam inregistra sau cauta pe DC++ filme....de cate ori in vacantele de vara (doar atunci dadeau asa ceva) nu imi programam toate activitatile in functie de Ciresarii si Toate panzele sus de pe TVR...chit ca stiam replicile pe dinafara...
asa ca lasati privirile sarcastice, tigara din care trageti cu nesat in pauza de la scoala, mp3-ul din urechi si invatati-ne si pe noi ceea ce stiti voi in plus..cu rabdare, ca ne adaptam mai greu...:)
Nu-s rea....si voi sunteti grozavi, dar va dau un sfat: nu uitati sa ramanem un pic copii...nu e bine sa crestem asa repede....

duminică, aprilie 2

Childfree lifestyle

Childfree, adica iti asumi o existenta din care excluzi inca de la inceput ideea de a avea copii (spune un articol de pe BBC news). Se pare ca 10% din femeile Europei (dehh..tot noi ne facem vinovate incepand cu Eva) renunta la ideea de a a da nastere unor copii. Cauze multiple..si n-as vrea sa judec acum, nici n-am acest drept. Dar mai incita un gand al lui Eliade (quote-ul meu de mai sus) "Sensul existentei si datoria fiecarui om este creatia". Oare carei creatii mai dam nastere astfel? pentru ca motivele renuntarii la procreere sunt banale pentru unii: imi doresc sa calatoresc, nu am timp, ma dedic carierei. Cam asta spuneau femei de 25 de ani. Altele acuzau lipsa sentimentelor materne si soarta planetei. o voce de mama convinsa le considera iresponsabile si egoiste.
Desi am zis ca nu voi judeca, nu pot sta deoparte. N-as zice mai degraba ca e iresponsabilitate ci o cruda lasitate, nu suntem capabile pentro o provocare data de Dumnezeu. Egoism, da. Asta este poate principalul motiv (si samburele rautatii in lume). Suntem atat de egoisti incat nu putem oferi nimic din ceea ce avem in proprietate, nici macar viata.
In schimb o parte din persoanele care si-au asumat aceasta teorie de viata, culmea, isi impart existenta cu pet-ul lor. Nu am nimic impotriva, sunt pro ingrijire animale, dovada mi-e Ducesa tolanita in patul meu, dar oare asumarea acceptarii umanului langa tine e un examen asa dificil de viata? Oare de ce ne-a facut Dumnexeu atunci..si ne intoarcem iara la lasitate.
A, si ca sa-mi apar teritoriu, nu numai noi femeile sunt responsabile..decizia apartine ambelor sexe, iar feminismul imi striga ca unii barbati au acceptat din vechime stilul childfree, echivalent cu "nu vreau sa stiu de ei".

De inceput...

Am crezut ca nu am sa scriu vreodata blog-uri..si culmea m-a cuprins acuma, cand imi sunt tare isterica, deprimata, disperata, un pic necontagios afectata de infectioase, cu vasul de aromoterapie in functiune (dehh...am crezut ca se impune) si "russian folk songs". Stiti ce muzica dulce si sensibila au rusii?
Maine am sa intineresc cu 6 ani...ne intalnim cei de la inceput de facultate, in echipa completa, noi lumea nebuna...am sa aduc poze, pe un coleg l-am rugat sa aduca ceva chestie moldoveneasca, un fel de linte (grecica ii zice aproximativ) de care am mancat candva, la Costinesti. Nu vreau sa devin nostalgica, dar eram tare copii atunci si acum cand ne reintalnim am impresia ca exista o prapastie intre noi, ca ne-am maturizat si ca ne e mai greu sa comunicam, sa ne adaptam unul altuia, ca fiecaruia ii e greu sa se regaseasca in cel care era atunci si sa i se substituie pentru cateva ore. Nu-i rau ca am crescut, dar rau e ca maturizarea noastra a impus si o adaptare la cerinte personale, la un ego care striga tot mai mult in fiecare dintre noi. Un ego de care ascultam, ignorand pe cei candva dragi,din jur. Dar el ramane singular (in plus e doar al nostru, ne apartine, nu-l dam , strangem cu dintii de el) si legati de el ne desprindem lejer de ceilalti...dar stiti ceva..piesele de domino s-ar putea sa aiba si cale inversa apoi si sa ne loveasca chiar pe noi, pe noi si ego-ul nostru (sic!!)