La colindat

Pentru ca azi e Colindul; pentru ca aproape ca niciodata au sunat multi copii la usa, poate din cauza de recesiune. 50 de bani, un leu, un covrig si-un mar nu strica. Pentru ca mama mi-a amintit de un colind autentic, cred ca unicul trait de mine. 

Acum 17 ani in urma. De-abia murise bunicul; ramasesem la tara pentru parastasul de dupa inmormantare. Vecinul de la 2 case distante de noi si-a luat nepoata, pe mine si pe Mihnea si a plecat cu noi, prin sat, la colindat. Ne-am infofolit peste poate, mi-am luat traistuta in care imi tineam candva la gradinita botosii si am luat-o din loc. Mihnea, adica fratele meu si-a luat niste cizme ramase de la mine mostenire, mov, din cauciuc, cu vreo 2 numere mai mari.  Eram luati pe nepusa masa la urat in sat. Texte nu aveam, incepeam si terminam cu "Buna seara la Mos Ajun!"

Erau nameti mari atunci, ninsese mult, trebuia sa sapi adanc sa ajungi la pamantul bocna inghetat.  Iara noi am luat soseaua din fata casei si ulita din spate la colindat. Imi amintesc ca aveam traista plina de mere si nuci si ca la nici 3 pasi facuti ma poticneam in cate-o ridicatura de zapada. De fapt, ceea ce mi-a amintit mama azi si m-a facut sa rad cu lacrimi era supararea mea ca trebuia sa-l car pe Mihnea cu mine; bietul de el, la doi pasi facuti isi pierdea cizma mov in zapada si ramanea cu piciorul gol, in urma, strigand: Ioana, mi-am pierdut iar cizma!". Avea 3 ani atunci; iara eu ma intorceam, pierzandu-mi sirul drumului prin zapada, ii scoteam cizma, il incaltam, il trageam de mana, pe pici dupa mine, bodoganind. 

Cand am ajuns inghetata acasa, mi-am descarcat imediat supararea: "mama, eu pe frate-meu nu-l mai iau niciodata cu mine."

Si nici nu aveam cum sa-l mai iau, pentru ca de atunci n-am reusit sa mai traiesc, macar in suflet, un colind autentic; pentru ca pe cat de indoliat mi-a fost atunci Craciunul, pe atat de alb, rece, bogat, copilaresc mi-a fost colindul.

Chiar are sa ajunga Mosu?

Ieri, undeva pe strada o fetita inghesuita in fas: "mami, crezi ca mosu e destul de inalt sa puna steluta in varful bradului?" - "cum sa nu, mama, precis are sa ajunga..."
Culmea, astept Craciunul. Precis are sa fie asa cum a fost odata. Cu mult, foarte mult timp in urma, cand ma duceam in vizita la vecina de palier sau la nasa si ma intorceam acasa si gaseam, spre fereastra sufrageriei, un brad inalt, feeric luminat. Cred ca era numai o amarata de cetina comunista, pe care cu greu o scotea mama din covor peste vreo 2 saptamani prelungite. Dar, venise Mosu (gerila). Sau cand suna telefonul, mama imi zicea ca Mosu ma cauta, iar eu cu inima in gat silabiseam ca am fost cuminte uitand complet lista de cadouri la care ma gandeam. Era doar un vechi prieten, Mosoiu meu, cum ii ziceam, cu o tonalitate fenomenala de Mos, a carui voce, Dumnezeu sa-l odihneasca, imi dadea suras pe buze ceva mai tarziu.
Sau diminetile cand ma trezeam si gaseam fereastra acoperita intr-o palma de zapada si fugeam in boxa sa imi iau sania verde, mirosind a plastilina, bunicul care ma tragea apoi spre sifonaria din piata.
Un Craciun de-asta astept iara. Cu tot ce are el neasteptat. Pentru ca e bine sa mai crezi in lucrurile bune sau rele care pur si simplu vin fara sa le ceri, fara sa le pregatesti. Pentru ca mai exista minuni.
Pentru ca neasteptat Smokie sper sa ma intrebe in prag de vacanta "have you ever seen the snow?"

Snobisme

Fiecare avem ceva snobism in noi. Mai mult sau mai putin; unii zic ca-i eleganta snobismul asta.
Dar parca eleganta nu striga. Ma rog, daca s-ar numi snobism bautul berii din pahar.
Mai rau e snobismul care ne face sa cautam eticheta pe salamul ingurgitat. Sau de pe sticla de apa plata.
Snobismul de a ne distra in spatii cu rezonanta in tabloide. De a purta eticheta pe polimerii sintetici de pe noi.
De a epata neconditionat si la tata Safta de la tara.
Snobismul de camasa cu guler scrobit si cravata, de corporatist care nu vede, nu cere nimic de la ceilalti oameni ai muncii. Snobismul de diploma care te aseaza pe piedestal in jurul celor ce te-au vazut si-n scutece. Snobismul de prea multa stiinta care te transforma intr-un alambicat complicat care are amnezie pentru tot ce a fost prea cunoscut, apropiat in trecut. Snobismul cuibului in care nu iti mai gasesti locul acum.
Si mai e un snobism al naibii de perfid in care oamenii se considera a fi prea modesti, prea amabili, prea "de-ai lor", in exceptionalul lor bine inradacinat.

drum drept

De cate ori nu alearga metroul iar tu sprijini in imbulzeala umana o usa; care poate sau nu sa se deschida la urmatoarea statie; sa pici dureros afara - urmatoarea statie scapi sau ba. Sau mai bine iti deschizi urechile si ochii si sinapsele. In itinerarul asta ,din cand in cand, mai putem fenta viteza drumului sau usa. Putem ocoli iesirea din drumul drept, macar de cateva ori in viata. Cu mintea noastra.