duminică, mai 14

Provocati-ma

Totusi n-o luati in serios. Altceva as vrea sa spun. Ceva despre mine. Cam greu, prefer stilul impersonal. Iar acest "cam greu" vine tocmai din lipsa provocarii si acceptarii riscului. Cat sunteti dispusi in viata sa riscati? Sa primiti provocarea extrema? Eu, nu prea. Incerc de ceva timp, dar nu-mi sta in putere. Nu stiu de ce dar prefer stabilitatea; in cariera, relatie, prieteni, distractii imi place calea sigura cu final usor de prevazut. Tocmai asta m-a facut sa ma adaptez extrem de usor sistemului nostru de invatamant, sa gasesc ca nimic altceva nu pot face si ca medicina e manusa perfecta mainii mele. Examene cu data fixa bine implementate in sistem, fara fuga continua dupa joburi, interviuri, etc. Stiu, pana la urma meseria mea in sine este o provocare. Dar una safe!!
De cate ori am incercat ceva "hard" am cantarit in prealabil mult, am facut scenarii, am contabilizat pierderile si castigurile si bine impinsa uneori de prieteni m-am aruncat in aparentul nepravazut. Nu ma vad in stare sa las totul balta aici si sa plec cu bagajele in alte colturi de lume si sa incep acolo "de novo" totul. Bine...am incercat ceva, dar cu contract prestabilit si bilete de avion dus-intors.
Ce m-a facut sa tanjesc dupa provocari? Sa zicem ca imi inchipui ca viata noastra nu e supusa unui destin bine intocmit. Nu ne este scris cursul vietii sau chiar daca este asa avem puterea de a-l rescrie. Mereu putem face ceva mai bun pentru noi. Dar asta inseamna sa depasesc limitele mele sigure si sa risc. Sa-mi ies din sistem.
Pana la iesirea mea din sistem accept provocarea celor din jur, asa pierderile sunt minime. Si cealalta e inca in calcule.

5 comentarii:

Anonim spunea...

si ce o sa te faci cand vei fi pusa in fata unei situatii imprevizibile in care va trebuie sa iei o hotarare rapid...teoretic ai o multitudine de variante, cea pe care o vei alege presupune un risc. probabil ca asta face totusi parte din sistem , din sistemul tau de medic :)... off-sistem, mi s-a intamplat de cateva ori sa las totul balta. absolut tot , casa , prieteni, "viitor" si sa plec naibii in lume ...ma gandeam , oare ce se va intampla , cum va fi , imi va fi frica ? asta ar fi fost cu adevarat o provocare, mai mult dorinta de a-mi testa limitele .bine ca au fost numai ganduri..si atat :)

simiuk spunea...

riscurile apartin sistemului meu. nu te ingrijora, alegerea sistemului a fost proces complex. Dar, in ultimul timp fac pasi siguri, cu riscuri minime spre provocare. Numai ca anul asta nu-i tocmai alegerea cea mai buna. Vom vedea noi!

Anonim spunea...

dorinta asta de adrenalina cred ca are in ea o doza de plictiseala.

deschide ochii! provocarile pandeasc la fiecare pas. se prea poate sa faci o confuzie intre provocare si notorietate. deci sa doresti sa fii pe buzele tuturor, si crezi ca asta se poate doar facand ceva neobisnuit(tie)

Unknown spunea...

Nu te plictisesti de prea multa siguranta? Daca siguranta ta e inselatoare si aparenta? Daca o sa ajungi sa regreti siguranta si limitele impuse de tine? Tot ce spui imi suna ca si cand ai avea 100 de ani, ai fi trecut prin 1milion de clipe de disperare si nesiguranta si te-ai hotarat dintr-odata sa renunti la tot si sa accepti pensia care iti ofera comfort si "siguranta"....ufff, viata asta, nu e bine nici cu ea, nici fara ea!!

simiuk spunea...

nu e vorba de notorietate, mai degraba de exemplu celor din jur care au riscat si au reusit. ma incearca dorinta de autodepasire a mea sau mai bine zis a sistemului si stabilitatii mele. adrenalina e deja sport extrem si nu ma vad nici in ruptul capului facand asa ceva.
Patry, unii ca mine nu se plictisesc de siguranta, iar daca incearca provocarea au sansa sa nu mai doarma bine pe perna noaptea. se declanseaza o framantare interioara care ma epuizeaza complet. si totusi, stii cum ii invidiez pe slujitorii riscului?!cred ca temperamentul meu e in mare parte flegmatic si n-ar strica o doza mai mare de sangvinic si coleric.