duminică, august 31

orbeste

Visam cu ochii inchisi; nu vedem nimic, nimic. Scenariul vine involuntar, din strafunduri mai putin constiente si ne prinde in traseul jocului. Evoluam vorbind, auzind si imaginand cu ochii strans inchisi la lume. Ca intr-un "blind date" .

Acelasi cu al destinului. Este blind date-ul existentei noastre. Numai liber arbitru ne face sa-l urmam sau ba. Pana la urma privirea aruncata propriei existente este pe jumatate oarba. Intram cu ochii inchisi in plina rascruce de drumuri si ii deschidem apoi pentru a ne alege calea. Fie drumul plin de culoare si mut, fie cel prea aranjat in echilibru cromatic de penel, fie drumul pe care il simtim, de la primul pas, ca ne apartine. Drumul in care nimic nu ragneste privirii, nimic nu ne bruiaza niciun simt.


miercuri, august 27

32

Stiu ca ati scris despre tramvaiul 32. Vlad cel putin o face frecvent; si cu multa poezie. Nu mi-a mai fost dat de ceva vreme, chiar ani, sa mai merg cu el. O perioada l-am uitat. Si culmea ca acum l-am regasit altfel.

Chiar ca pare un tramvai cu povesti. Lumea nu-i blazata, parca nici macar amarata de existenta. E optimista si isi vede cumva traiul roz. In inghesuiala aia fiecare e un "ceva", are lumea lui cu amici, afaceri, randuieli. Barbatii sunt iscoditori cu privirea si isi etaleaza mandrii trupul jumatate gol. Ori in maiouri albe, mulate pe pectorali facuti la sala din coltul blocului. Fetele poarta un soi de pantoloni bufanti, care se termina mult prea sus de picioarele zvelte. Si maiouri multicolore, mulate sau largi, cum cere moda, peste sutiene cu burete XXL. Au parul brunet si intins bine cu placa, gene false ca Monica si sclipici in colt de ochi. Manichiura cu briz-brizuri pe la colturi. Sunt toate niste "bucatele" gustate direct de feromonii masculi de pe scaune.

Sambata seara ieseau in oras. Unii la aniversari, cu camasi in dungi, colorate, bine apretate peste blugii bleu-marin usor mulati; ele in fuste stramte negre si camasi albe lucioase, pantofi de lac negrii cu toc si cristale prinse la varf.
Lumea e calma si rar vezi sa iti arunce cineva o vorba in vant. Privesc necunoscutii si atat. Pur si simplu nu esti de-a 32-ului dar ce-are face, bine ai venit in lumea lui.
La capat de linie se termina tot cu veselie. O nunta cu cort alb si scaune satinate. Si veselie multa.
Pentru ca 32 nu e un tramvai trist. E singurul care te binedispune. In care simti ca oamenii traiesc, muncesc (nu-i proletarism) si-s impacati.

Candva, tramvaiul asta era Bucurestiul meu. Acum vreo 8 ani facea legatura dintre statia autobuzului cu care soseam de acasa si Capitala. Nici ca puteam crede altceva despre el. Bucurestiul era doar drumul dintre Autogara Rahova si Magazinul Unirea. Acum mi s-a cam mutat in partea opusa. Dar din cand in cand mai gust aerul cald de 32. Cu drag.

sâmbătă, august 23

cuvinte/cuvinte

Uneori, cand trebuie sa cuvanti rautati, reprosuri si alte cele le spui rapid, dintr-o singura suflare, nerastalmacit, eliberandu-ti din stransoare toate framantarile adunate. Te eliberezi, vrei sa scapi de tot si nu iti mai pasa de nimic. E ca pozitia de start a atletilor. Stai un pic, tragi aer in piept si o zbughesti pe pista.

Lucrurile altfel, parca nu se spun. Parca se agata cu ace de undita de corzile vocale. Te inteapa acolo dureros in bucurie, dar nu vor sa scape. Ca si cum daca le-ai elibera ai rupe vraja. Ai rupe povestea, totul ar fi prea cunoscut, prea "fiindca asa este in lumea asta si altfel nu se poate". Cuvintele tale de suflet le portionezi in gesturi. Le eliberezi asa, litera cu litera, tot mute. Pentru ca stii ca pana si in basme totul e multiplu de 3. Macar al tau sa fie divizat la 0.

joi, august 21

Continuare

Parca beam aceeasi licoare rosie, nu? Zau ca si astazi avea acelasi gust; nimic schimbat. N-am mai baut-o de demult. Cat sa fie? Si paharul era la fel de rece.

Numai ca atunci era frig si cam intuneric; si fara stele. Stii, parca si oamenii erau reci? Parca vorbeau dupa scheme si zambeau cu jumatate de gura, ca si cum si-ar ascunde dintii. Gesticulau usor, ferindu-si palmele sa se loveasca de caldura. Numai ochii ii tradau. Desi privirile mergeau undeva dincolo de umeri, fara afrontare directa. Si clipeau des, ca sa nu fie usor cititi.
Si strazile erau goale, si fantanile erau uscate. Si aerul. Nu cald si aburind ca acum.

Dar licoarea asta a ramas la fel. Pentru ca oamenii cand vor nu-si schimba papilele. Gusta la fel. Sorb din pahar cu acelasi avant, se bucura de gust, il tin cat pot, atat cat sa nu strice nimic din el si se hranesc apoi cu dulceata-i. Ca intotdeauna, ca si la alte multe pahare cu picior inalt si licoare rosie. Si priviri transparente. Ce vor urma...

duminică, august 17

(a) Eclipsa

Stiti, ati aflat macar, la ora asta, ca aseara a fost eclipsa de luna. Eu m-am uitat aiurea pe cer si am zis ca are ceva, ceva, luna. Prea are o umbra circulara suprapusa. Si parca citisem undeva de-o eclipsa de weekend...

Dar ce atat, daca vrea sa eclipseze, eclipseaza oricum...culmea cu intunericul. Degeaba e eclipsa lunii, cand ea e cea eclipsata. Ramane fara lumina de Sus proiectata.

Uneori ar trebui sa luam lectii de la Luna. Sa invatam sa eclipsam altfel, cu tuse negre, fara paiete si strigate de trombon. Cu demnitate si in tacere. Fara zambet de clown. Fara prea multe cuvinte.

luni, august 11

Revederea



Se pare ca blogger buzzul a stiu pe unde ma invart: blogger babies, adica botez pentru mine; moment de revedere mamica, fosti colegi de facultate, prieteni. Anna si mamica ei ne-au adunat, asa ca altadata, la o masa de depanat amintiri, de refacut poze in evolutie, de evaluat maturizari, de cunoscut pe altii. Dehh, acum la nunti si botezuri ne mai vedem.
Si de impartit timpul intre petrecere si munte, intre discutii cu fetele si shopping la targul din Bran.
Am vazut Cetatea din Rasnov, am dat o fuga prin Poiana Brasov, cam goala acum, am coborat pe Rucar, am incercat branzeturi si scurtaturi de drumuri forestiere dupa GPS feeling.
Imi ramane in nari un Anume parfum, de dumnica seara si sfarsit de weekend, caci culmea atunci il simt cel mai bine, pentru tot ce a fost si are sa vina.

duminică, august 3

acelasi "acolo"

Nu-i asa ca sunt lucruri in noi pe care nu avem cum sa le pierdem? Decorurile acelea prin care ne putem plimba complet orbi fara sa ne scrijelim pielea in colturile ascutite? Pentru care nu avem nevoie de pipait pentru ca le stim prea bine contururile? Spatiul in care am invatat a vorbi si a merge? Spatiul la care indiferent cat de vitrega ti-a fost soarta te-ai putut intoarce la el fara reprosuri, fara negari? In care lumina a fost mereu calda, linistea mereu pace si armonia mereu in familie? spatiul care ti-a primit si bucuria? In care chiar daca acum esti altfel, el tot asa iti ramane? Iti aude doar strigatul exaltat de bucurie si impacare...Pentru care TU ramai tot eu, fara alt nume de scena, fara alta costumatie, fara mascara si pudra...
Fara de care esti ca pasarea in zbor amarnic si continuu...care face rotocoale disperate in vazduh pentru ca si-a uitat cuibul.