joi, august 30

The one

Via Boo, am dat de revista One on line. Incantata de cunostinta. Eu-s putin cam girlish cand vine vorba de reviste si raman fidela colectiei de Cosmopolitan. Mai rar, ca sa ma dau monden intelectuala citesc Tabu-ul romanesc. In fine, ceea ce vroiam a zice e ca am dat peste articolul asta.
Ce-mi ziceti de el? Ce va fac tocilarele din albumul de liceu? Cate dintre ele va sunt asa?
In fiecare clasa era fata asta. Tacuta, cuminte credeati voi, imbracata decent, uneori prea incorsetata, sefa de promotie, repetenta la scoala vietii ziceati impacati. Fata asta, cel mai adesea o enciclopedie ambulanta, fara folos pentru altii, ca pe nimeni nu-l interesa ceva mai mult decat cel mai bun bar pentru chiul la ora de fizica. Uneori platonic implicata intr-o poveste de amor cu unul din geniile retard ale liceului, baiatul ala construit pe acelasi tipar, stangaci la dat cu mingea si vesnic cu ochii in pamant, eventual copil de prof din liceu, ca asa da bine in ochii lumii. Zau asa, ce va face ochelarista? E cu cel mai hot guy din promotie? E asa "smart" imbracata si are un zambet asa de slefuit? Ca de teme de conversatie nu cred ca duce lipsa, a avut ce acumula in timp.
Sau scenariul asta e numai pentru basme si pentru Cenusarese ce il tot asteapta pe Mc-Dreamy7
Ca eu una n-am prea dat cu ochii de desteapta asta, care sa fi trecut intr-un final cu brio examenul de viata. Cam greu cu perfectiunea asta.

sâmbătă, august 25

N'oubliez jamais

Poate ca numai indepartatul viitor e capabil sa faca posibil prezentul.

luni, august 20

Naa, pe asta n-o patisem

Duminica seara, undeva spre ora 10 p.m. Dupa putina plimbare, mi-am facut aprovizionarea si reveneam acasa. Sacosa in mana, geanta pe umar si casti in urechi. Lift. Era la 9, asa ca aveam ceva de asteptat pana ajungea la parter, excelent sa imi caut prin geanta plina cu carnetele, bomboane, tuburi de crema, servetele (sunt inca cobza de racita) cheile. Am dat de ele in timp record, adica atat cat a strabatut si liftul cele 9 etaje. Deschid usa, iara cheile din mana se lovesc pline de avant de ea si raman in urechi doar cu un zgomot metalic usor infundat. Cheile in casa liftului. Hooopsss, am mai auzit eu patanii d-astea, dar chiara mie?
Asa, de dormit am unde dormi, nu asta mi-e grija. Dar cum intru eu cat mai repede in casa? cum schimb yala, butucul si tot ceea ce contine usa mea in timp record? Singura pereche de chei de rezerva e la 80 km de locul unde ma aflu, la ai mei. Deci drum urgent acasa si intrat in posesia lor. Oki, doki? altfel ce as face?
Dupa cateva telefoane incerc o solutie salvatoare. Am un vecin in varsta, destul de priceput in treburile administratiei blocului. Omul, cunostea problema. Dupa cateva incercari, dupa oprirea liftului cu un etaj mai sus, deschiderea usii la parter si coborat in casa liftului, mi-am vazut iara cheile in mana. Am rasuflat usurata.
Pe viitor nu mai tin cheile in mana decat fata usii. Nicaieri altundeva. Nicidecum la trecerea intre scara si lift. Adica deasupra acelei nise de vreo 4-5 cm prin care daca as fi incercat n-as fi putut introduce cheile. Singure, au putut sa scape.

marți, august 7

Quiet

Galaciuc; cabane destul de cochete, masa calda si fara exagerari, multumitoare, Tulnici un pic cam departe, cam 45 de minute de mers pe jos pe drumul cu ocolisuri. Dar prea multa liniste. Poate ca ploaia e de vina. Ploua cu pauze de 5 minute, e imposibil sa pleci la drum fara umbrela. Din cand in cand ma deplasez cu rucsacul in brate la cabana detinatoare de wireless. Si chatuiesc. Nimic mai mult. Sedentarism curat cu miros de rasina. Si sesiune de filme din plin. Tot ce am avut seriale, filme, le-am terminat. Mai am jumatate dintr-o carte si s-a zis cu omorarea timpului liber. Nimeni nu vrea sa vina sa imi tina companie?
Vreau lapte cald usor afumat baut pe terasa cabanei, discutii despre vreme, geografie, retete culinare si poate un film bun. Apoi sa ma afund in asternuturi reci si sa simt in nari tot parfum de brad; dar nu cel de afara. Iara dimineata sa nu ajung la micul dejun (era cat pe ce si astazi, mi-au ciocanit vecinii serios in usa) si dupa sa plec un pic ametita la drum. La intoarcere sa beau o cafea calda si sa va scriu ceva. Hmm, visez cu ochii deschisi. Si nu ca nu e bine, dar bateria de laptop se duce si trebuie sa imi iau umbrela si sa alerg spre cabana mea. Acum tuna, cu putere ca simt cum zdruncina si podeaua. Am destul timp de scris; sper sa imi iasa.
Aveti grija de voi si vreme fara ploaie!


sâmbătă, august 4

UFFF

De ce in locul meu cu verdeata am wireless? Nu scap...Ar fi fost prima mea saptamana din ultimii 2 ani fara net.

joi, august 2

Prostitutia conjugala

Sunteti liberi sa ma criticati. Pana la urma cliseul spune ca a critica e constructiv. Exista multa prostitutie conjugala, venita din partea ambelor sexe. M-am lovit mult de replica unor colege "dar de ce sa platesc eu? el trebuie sa plateasca de fiecare data"
Ei bine, poate ca undeva, intr-un cod de bune maniere, se spune ca domnisorul o invita pe duduie in oras, plateste tot ce se consuma, o conduce pana la usa. Tot in codul acela, dumnealui anunta anterior parintii fetei ca duduia e scoasa la plimbare, iara duduia trebuie sa fie rezervata, sa nu isi dea fotografia amorezului prea repede (citit in Aurelia Marinescu, Codul bunelor maniere astazi). Asa faceti, donsoarelor, ramaneti rezervate? Sunteti luate cu stirea oficiala a parintilor? ehh, cum sa mai facem asta astazi, nu-i asa? Pai bine, bine, atunci nu-i asa ca platiti consumatia? Asa, nemteste...
Nu, n-o platiti..eventual la sfarsitul fast-food-lui de mall nu strica o raita prin magazine ca dehh, omul trebuie sa va cunoasca gusturile, poate, poate, prinde si el drag pentru rochia aia albastra...Situatia e perfect reproductibila si invers.
Sunt de acord sa plateasca unul dintre voi. O face din placere, pentru ca vrea sa va bucure si nu pentru ca asa cere eticheta.
Il scoatem noi pe dumnealui in oras, stabilim un loc de intalnire, oare nu e potrivit daca tot planuim totul sa si platim integral?
Cadourile nu le primim fiindca suntem innebunite dupa acel obiect, ci fiindca el vrea sa ne faca sa zambim, sa simtim ca am conta cumva, fara sa gandeasca "ce naiba i-o mai nascoci mintea si mi-o mai cere?" De-asta primim si cadourile de aniversare. Poate ca a devenit un fel de obligatie, dar macar, cei dragi, intr-o zi a anului vor sa ne bucure.
Si nu, nu facem declaratii extreme de dragoste cand primim ceva. Nu e momentul. De ce l-am iubi doar cand deschidem sticla cu parfum?
Am avut colege, care chiar cu ex-ul, iesind la cumparaturi, ii umpleau cosul si-l lasau singur la casa ca doar asa era obisnuinta candva.
Nu-s prea incuiata cand zic ca asta tot a prostitutie imi suna. Ne vindem zambete, priviri galese, tanguieli de copil razgaiat, ca doar, doar, primim ceva.
Stiti de ce florile nu se refuza? Pentru ca e ca si cum ti-ai refuza propria consideratie si frumusete, floarea e perechea ta. Iar el ti-o daruieste fiindca si tu esti o floare. Iar tu, in semn de "profunda recunostinta" o arunci pe-un colt de raft, sari de gatul lui si zici "iubi, dar nu mergem sa mancam ceva?" Ce daca s-o ofili biata planta? ( tot din amintiri, replica unei tipe : "am verificat cat costa buchetul ...120 ron).
Alt scenariu: daca el tot castiga asa mult, ce mai conteaza banii mei? de ce naiba sa ii mai iau in calcul? Banii sunt un bun al vostru, venit din ambele parti, chiar daca cu diferente enorme, atat puteti fiecare, atat aduceti, dar e al amandorura.
Nu va simtiti niciodata indatorati/indatorate? Nu simtiti ca si celalalt ar trebui sa va traiasca bucuria? Ca si el/ea are dreptul sa desfaca cutia cu funda rosie tremurand de curiozitate?
Cadourile, fie ele de 10 ron sau 5000 euro se fac din iubire, chiar daca nu sunt proportionale cu ea. Chiar daca in locul buchetului de 120 ron primesti flori de camp, ele ar trebui sa aiba aceeasi insemnatate.
Postul asta vroiam sa il scriu tare demult. M-am pornit asa, fara motiv acum si n-am reusit sa spun nici jumatate din ce imi planuisem. Dar e bine si asa. Poate va amintiti, dupa ce cititi, sa faceti o invitatie la o cafea sau la un banal cico, din cea mai pura placere si consideratie.