joi, octombrie 30

doftoriceli

Domnule candidat PNL, filiala sector 2 la Senatul Romaniei,

Primesc de la mata o carte de vizita in usa. Zaresc doar Dr. Vlad Naicu scris mare central si intr-un colt ceva de PNL, sector 2, etc. Fara ochelari mai, mai, ca e o carte de vizita de doftor si nimic mai mult. Deci, votez un doctor. Pana acum, asa in mare, cam n-am habar (cu mici exceptii) ce am votat: zilieri, avocati, economisti sau ingineri. Tu iti folosesti titulatura din diploma (e chiar singura, nu esti poli-?) ca sa amagesti multimea. Una oarba nu, pentru ca daca ma gandesc bine, doftoriceala asta e cam contract cu viata si nimic altceva. Mai lasa loc de-o familie daca esti altruist cu tine, dar de politici cam greu. Ori una, ori alta...
Nu esti primu' care iti pui titulatura de medic-doctor pe usa. Avem asa, o zbatere de inimioara sa ne prezentam in afara de portile spitalicesti cu meseria. Da Gigel isi zice "sunt gunoierul Gigel" sau "constructorul de aeronave Pazvante"?.
Crezi ca daca iti pui Dr in fata esti mai presus de un amarat de avocat, economist sau inginer? Ca tu esti mai ales ca te-ai legat la cap cu n-spe ani de studii? Aia ce au in minus? Cred ca aceeasi pasiune ca si tine, daca nu mai mare.
Nu voi pricepe nicioadata infatuarea asta limitata de a ne mandri si scoate in vazul natiunii meseria. Cu alte cateva exceptii suntem printre putinii care abuzam. Stam asa cocotati pe un piedestal crezandu-ne cumva mai destepti, mai ipocriti, mai imaculati. Mai putini semeni, mai putin oameni. Mai putin domn Ionescu. Uitand radacinile ne ridicam spre varfuri. Cel mai rau e ca ramanem numa cu alte cateva varfuri ca noi. Uitam ca acolo la radacini suntem de fapt suflete cu aceleasi privilegii ca si alti "titrati", in furnicarul acesta urias de oameni.

duminică, octombrie 26

3 zile de weekend

Si iata ca aproape imposibilul s-a produs. De mai mult de jumatate de an planuiesc o iesire si cu parintii si in final aceasta s-a produs. In vara ei au plecat singuri intrucat eu am stat de veghe la cap de frate bolnav de mononucleoza, iar acum din cauza de serviciu tata supraaglomerat iar stateam pe tusa. Numai ca minunea a tinut si la mine si val-vartej am aflat ca DA, plecam. Calatoriile astea sunt numai pentru nostalgia clipelor cand dormeam pe perna in spate, pe bancheta, si intrebam la nesfarsit unde si cum dorm Soarele sau Luna sau numaram pana la exasperare copacii de pe marginea soselei. M-am abtinut cu stoicism. Nu prea dadea bine la audienta de pe bancheta din spate.

Am revazut Brasovul. Si ca un facut - Domne, numai eu am parte de vreme ca asta, zice tata- soarele s-a ascuns de cand am coborat din masina la sosire pana la plecare, incat am batut Brasovul si imprejurimile cu 2 grade la bord si umbrela in mana. In rest nimic extraordinar, decat 2 locuri cochete, adica un Irish Pub parca si o clatitarie - La Republique- cu clatite incalzite la microunde dar decoruri placute, sa iti curga in tihna cafeaua cu alcohoale. Si-un KFC (spre deliciul masculilor) mai condimentat ca al de Bucuresti de care oricum nu am habar, magazine cochete din vitrina, drum facut iara la Cetatea Rasnovului, numai pana in poarta ca parintilor le e greu s-o urce, Poiana, mancare multa, discutii prelungite. Si-o veche tema, pe care mi-o asum in intregime, dar pe care toti mi-o reproseaza. Am asa un aiurea, dobandit sentiment de vina in a primi cadouri, fie ele de orice natura de la cei foarte apropiati mie. Frate-meu mi-a zis ca-s groaznica, ca el zau n-ar da un ban pe o femeie ca mine, care nu vrea sa inteleaga nimic din gesturile de multumire ale celorlalti. Nu prea aveti ce sa imi faceti, asa am ramas eu, cu litere prea mici as vrea sa scriu, cu un sentimente de obligatie din partea celui care le face. Ma simt josnic multumita. Invers nu-i asa, imi pregatesc cu o bucurie nebuna planuri de cadouri, testez piata si imi place sa le dau. Imi place sa simt multumirea de dupa, nu cea imediata deschiderii cutiei ci cea de mai tarziu, a incantarii pe care o aduce.
Cica fac o fata groaznica atunci cand le primesc, de alung omului orice bucurie. Nu-i asta fratilor, dar zau ca nu prea am cum sa ma vindec. Subiect inchis.

Sper sa revin si cu poze, cand filmul e gata developat. Pasiunea unora pentru fotografia veche facuta pe film te face sa resimti nerabdarea de altadata. Pacat ca avem un film voalat mai intai pe strada Sforii din Brasov, apoi de lumina brusc aprinsa de mama in camera . Dar unele lucruri ne raman si le purtam cu noi, nu scapam de ele, cat ne-ar fi pelicula de voalata.

luni, octombrie 20

Pe drumuri de tara


A fost o saptamana de bagaje. De desfacut unele si facut in 12 h altele. Si de blesteme la ultima calatorie.
Cum e sa pleci la un botez fara cadou? Sa ajungi la cativa pasi de iesirea din Bucuresti, sambata dimineata si sa realizezi ca nu ai esentialul. Drum intors, cale batuta, cadou recuperat. Apoi toate bune si frumoase, drum colorat de toamna pe meleaguri oltene si din senin bomboana proiectata direct in parbriz. Cu sirop cu tot,, direct din maxilare de sofer de tir, s-a proptit in partea de jos, facand o suprafata generoasa tandari, cu cateva raze de spartura pornind dintr-insa.
Si cum neexperimentatii isi inchipuie doar dezastru, am mers cuminti, ocolind alte sparturi de asfalt.
Cadoul s-a facut iar uitat, odata ajunsi, in drum spre biserica. Noroc ca aici a fost repede recuperat.
Si am dormit asa cum nu credeam ca mai exista, in centrul Craiovei, in hotel militar. Mai va amintiti camerele acelea de hotel unde stateam cu parintii pe bilele de sindicat la mare inainte de '89? De-asta am avut parte. Si de un pret pe masura: 30 ron double room /night.
Macar am mancat la Casa Universitarilor, vechea casa Romanescu, am vazut un oras pe care il uitasem ca fiind superb, cu oameni cu nimic mai prejos decat altii, un pic prea amabili, cu biserici din care slujba rasuna de pe banda magnetica si la ceas tarziu de seara, dar si dimineata mult prea devreme, facultatea la care am dat asa de back-up acum 8 ani. Am vazut-o in mijlocul zilei si nu infrigurata ca atunci, la 5 dimineata, asteptand sa se deschida poarta pentru viitorii candidati. Si cat mi s-a parut Craiova in cele 24 h de incantatoare, zau ca am zis Slava Domnului ca nu am avut ocazia sa imi fie 6 ani de facultate la fel de incantatoare. Pentru ca mult mai norocos mi-e drumul inapoi la Bucuresti. Fie el si de 4 ore pe traseul de 86 km dinspre Alexandria.

luni, octombrie 6

1.2.3.review

  1. De sambata dupa-amiaza "De ce o batrana garbovita, cu neg pe nas si ochelari de ciclop ii face pacatosi in mijlocul strazii pe 2 amorezi aflati in limitele decentei stradale? Face semnul crucii si ocaraste in numele Domnului tot ceea ce ea nu a putut avea (poate)? Toti avem acelasi Dumnezeu, numai ca nimeni nu are dreptul sa judece cum vrem noi sa-l veneram. Batranele astea pun semnul Sfintei Cruci langa blestemele lor de mahala. Stiti, pana la urma, nimeni nu impiedica pe oricare dintre noi sa creada cum vrea el, sa se roage acolo unde vrea si cum vrea, sa posteasca sau ba, sa se pupe pe strada sau sub plapuma casei. Fiecare il gaseste pe Dumnezeu acolo unde simte el mai bine si nu neaparat dupa usa bisericii, femeia i se inchina asa cum vrea si nu cu stigmatul pacatoseniei - basma pe cap si absolvire de cele sfinte in zilele de menstruatie. Pentru ca Acelasi Dumnezeu ne primeste asa cum suntem de fapt, cu tot ce avem pe dinauntru si goi pe-dinafara"
  2. De sambata seara "Oful babei mi-a trecut, mai degraba indarjirea ei bisericoasa mi-a aprins nebunia. Mai buna a fost indarjirea cu care o donsoara chiuia, mai ceva decat la o nunta "traditionala" la concertul Holograf de la Cafenea si acompania cu miscari pe masura...Iar alte doua tinere debutante dupa un antreu de poze cu mai marii formatiei s-au asezat in pozitie strategica pentru priviri languroase. Fustelor minime nu le-a iesit pasenta, si-au miscat armele singure spre alte locuri ofertante prin intunericul din parcul Tineretului"
  3. De-nceput de saptamana "vremea de afara, programul complet aiurea imi spulbera tot calmul si parca, din ce in ce mai mult, imi deformeza simturile realitatii. Sunt prima care arunc piatra..."

miercuri, octombrie 1

Lessons

Pornind de la un articol depre generatia Bridget Jones, hoh, hop am ajuns la asta.