duminică, februarie 15

despre misoginism, religie, badaranie, weekend review

Ieri am asistat la o cununie civila si reliogioasa catolica.
De fapt, atipic, n-am mai intarziat la civila, asa ca in forfota evenimentelor si dorind o pozitie strategica, am intrat in sala de ceremonii mai devreme cu vreo 2 cupluri, incat am prins inca o ceremonie. Rudele fericitilor se uitau cu coada ochilor la gasca strainilor de echipa.
In fine, am ajuns la religioasa; planurile mele de stat in biserica nu depaseau 45 minute; catolicii au, dupa stiinta mea, ceremonii scurte si la obiect. M-am inselat; mi-am depasit cu 30 minute timpul acordat; si mi-a intarit ideea ca religia inca odata e misogina, impunand supusenia femeii inainte de toate; barbatul trebuie sa o ingrijeasca, sa isi aduca contributia la inmultirea faimliei, la traiul linistit, etc, etc. Femeia trebuie sa isi iubeasca barbatul. Si sa fie fidela. Nimic despre fidelitatea barbatului; pur si simplu nu e notiune anexata falusului. Femeia nu e nicidecum prima citata in biserica, nu intra prima pe usa. Barbatul e mai presus de toate. Notiunea de egalitate e compromisa. Femeia pare un soi de sluga de soi a barbatului; il asteapta cu mancarea calda, legata de vatra, cu toti copiii pe care i-au zamislit, caci biserica nu stie masura. Sa ne inmultim, chit ca toti acei copii nu prea au cum sa beneficieza de aceeasi educatie si grija; cresc si ei pe langa casa omului.
Si inca ceva, chiar daca devin partinitoare, slujba nu are nimic din fastul ortodox; mult mai plina de invataminte insa, de lectii de trai in doi, asa cum le percepe biserica. Dar rece in expunere, plus ca numai oamenii orbi in religie ar putea sa urmeze, ad literam, sfaturile unui preot care nu a trait notiunea de casatorie si familie.
Cam asta cu nuntile de valentine;

Acum despre un neghiob de vecin care isi parcheaza ca tot omul pe spatiul public masina. Numai ca atunci cand ii este ocupat locul nu stie altceva decat sa ridice stregatorul. Limbajul asta de bucurestean parvenit (mai ales ca eu am numar de provincie) si fara simtul proprietatii publice nu-i semn de putere; este al celor care vor mereu ca totul sa fie al lor, care au orgoliul neghiob, pentru ca in cei 7 ani de acasa ei au invatat numai sa detina ce e mai bun, mai colorat, sa dea cu sutul, sa injure, sa fie capetenia scarii. Nu au primit valorile masurii, ale egalitatii cu toti ceilalti muritori.



luni, februarie 2

cubul

Eu am o teorie mai veche a jocului de puzzle. A potrivirilor in viata dupa piese; dupa unele perfect compatibile, neajustabile si rare, unele ce trebuie cumva rotunjite pe la colturi pentru ca in cele din urma sa devina o piesa compacta si unele complet incompatibile.
Dar de curand am aflat teoria cubului; o piesa pereche mi-a aratat calea devenirii. Stiti cubul compus din alte cuburi de diferite culori, ce trebuie astfel potrivite ca sa obtinem fatete uniform colorate? In viata e bine sa stii si calea directa; esti smecher cand din 3 miscari obtii uniformitatea; dar mai intelept e sa incerci; sa te misti inainte si inapoi, in urcusuri si coborasuri ca sa ajungi la tusa perfecta. In viata nimic nu e bine sa fie exceptional de usor; sta in devenirea firii sa incerci, sa te zbati si sa reusesti; fara dramatizari. Sa sucesti piesele ce ti-au fost date pe toate caile devenirii. Sa crezi in cubul tau cu 6 fatete uniform colorate. Care mai e farmecul sa iti iasa din prima?