sâmbătă, iunie 30

Berlin


DA, ramasesem datoare cu o redactare. Cum a fost Berlinul. Pe scurt rece, gri si simetric. Rece nu numai din cauza vremii, ci pentru ca asa l-am gasit eu, m-am simtit cumva plimbandu-ma printre statui frumoase, blonde si cu prea multi ochi albastri. Statui ce stau numai pe piedestale foarte inalte, rasate, nobile. Nu-i nimic spectaculos in el. Pana si resturile zidului vest-estic pareau bucati din circul foamei bucurestean. Risipite pe ici pe colo, cu cate un calator entuziast agatat de ele. Cladiri maro, gri, uimitor de simetrice, colturoase, cu multa sticla si beton rece.
Lumea parea parca ascunsa. De fapt Berlinul este si asa prea mare in ciuda celor 3 milioane de locuitori. Multe biciclete, trupuri atletice, oameni constienti de sanatatea lor, Mc Donalds-uri aproape goale. De parcuri te loveai la tot pasul, la fel ca si de gheretele ce vindeau carnatul autohton - wurst. Si o parada gay, cu caravane foarte galagioase, dar cu oameni ponderati si cuminti. Parada asta mi-a distrus urcarea in Victory Column si vizita la gradina zoologica.
Ma intreb cum arata Berlinul inainte de bombardamente. Totul a fost distrus si recladit ulterior rapid, utilizand cred aceeasi macheta pentru fiecare cladire.
M-am simtit insa bine pentru ca am dat de echipa spaniolo-americano-franceza cu care urmeaza sa lucram. Oameni calzi, haiosi, care stiu sa manance bine, sa vorbeasca despre vreme, filme, carti, mancare si medicamente.
Per ansamblu a fost placut, dar nu m-as intoarce ca vizitator acolo. In putine zile am reusit sa vad destul, am batut de vreo 2 ori fiecare piata: Alexander, Bradenburg, Potzdamer. Am ratat domeniul Hohenzollern - Charllottenburg si muzeul evreiesc. Sincer, in cazul ultimului, nu ma astept la mare lucru, dar ar fi meritat o comparatie vis-a-vis de Auschwitz.
Am adus multe poze cu mine, dar va las spre vizionare doar o bucata de zid din Posdamer Platz.

marți, iunie 26

no idea

Uff, ar trebui sa va tin la povesti, dar mi-i tare lene. Mai intai sa imi scot ideile pricipale, ca pe vremuri la scoala.
Am citit ceva misto, de descretit riduri:
"Let us leave the beautiful women to men with no imagination. ~Marcel Proust"

marți, iunie 19

Information

Solicit orice informatie despre Berlin, ce se poate vizita la pas, ce nu trebuie ratat. Urgent pana maine seara.

luni, iunie 18

Lista

  • vreau sa ascult ploaia si vantul cuibarindu-mi coatele pe pervazul ferestrei, cu privirea cautand alte ferestre luminate
  • vreau sa simt talpa sandalelor afundandu-se in asfaltul moale, sa caut cu narile oxigenul in aerul rarefiat al unei seri tarzii de vara
  • vreau minute de uitare de sine
  • vreau ca peste 2 saptamani sa zic "felicitari, Mihnea"
  • vreau 4 zile nesfarsite, de mers cu harta in mana si aparatul foto la gat
  • vreau un Berlin ca o ciocolata amaruie
  • vreau sa revin ca "cea de altadata"
  • vreau sa scap de ingrozitoarele dureri de cap ca imi apar fix la aceeasi ora dupa-amiaza, de cel putin o saptamana
  • vreau sa nu am de ce sa las lista asta deschisa

joi, iunie 14

No title

Scriu cam mult in ultima vreme; si-mi face tare bine. Desi pastrez acelasi ton, am un sentiment de indiferenta totala fata de plictiseala pe care poate o generez. Si ce daca?
Uite descopar acum ca am conexiuni tot mai puternice corticale. Ca semnalele din jur deschid o groaza de fisiere uitate, puse la arhivare. Mirosuri din jur, zgomote nedeslusite, cuvinte imi genereaza flash-backuri. Si asta fara sa vreau. Si fara sa fac cel mai mic efort pentru a le stopa. Ma simt incapabila sa fac asta, vointa ma impiedica. Lucruri care au trecut de cele mai multe ori indiferente pe langa mine, acum sunt emitatoare puternice de senzatii cunoscute mie, placute; au fost doar elemente de decor, rar elemente cheie care au definit anumite spatii. Si nu mi se intampla nicidecum in vis, ci in viata reala. Chiar daca raman pelicule de film, avansez spre tridimensional. Amintirile nu mor in albume de fotografii.
Am o hiperresponsivitate la tot ce ma inconjoara. Oare suntem atat de capabili de a inregistra in profunzimile cortexului, involuntar, totul? Sau mai bine zis lucrurilor pe care niciodata nu le-am tratat cu "reject". Mintea noastra ramane martor fidel. Nu-l poti contrazice. Nu ne putem minti pe noi insine.
Programul nostru are algoritmi clari, cu care eventual putem trisa numai in fisiere temporare.

miercuri, iunie 13

Felicitari, Mihnea!

Felicitari, Mihnut! Ai fost cel mai tare. Colegii stiu de ce . Sa-mi traiesti sefu' ;-)!
Bafta multa, ramai tot asa!

marți, iunie 12

stand-by / fara apa / toleranta / pepene galben

1.Ma simt ca o masinarie careia ii lipseste butonul de "on". E doar intr-un stand-by continuu. Gata sa isi acopere articulatiile cu rugina, cu un program perimat, caruia ii lipsesc instructiunile de decizii, actiuni. Ii lipseste mintea care sa o indemne sa actioneze, sa isi porneasca motorul cam lenes. Sa izbucneasca asa deodata, in vechiul ei uruit nebun si fericit, chit ca supara fonic tot ce o inconjoara.
Uff, daca cineva nu apasa butonul de "on" are sa se achilozeze si asta. Ultimul din serie. Sa ma scoata odata din mutenia neinteleasa.


2. Fac plangere la administratie, la sefu' de scara, care uita constant sa anunte ca se opreste apa. Nu stiu a cata oara se intampla sa vin acasa si sa imi vad si robinetele mute. Cand intr-un final dau apa, curge mai rau ca apa unei mlastini, neagra si imputita.


Later edit:
3. Din ce in ce mai mult imi urasc toleranta. Am un prost, idiot obicei de a tolera, inghite asa de-a valma nesimtirea (bine, si atunci cand nu fac asta, diplomatia mea inteapa unde doare mai tare). Ma enervez, ma plang la altii de-a dreptul nevinovati si mereu aceiasi, scot fum peste tot si dupa imi trece si redevin amabila. Ca ce naiba, lasa, poate are si omul dreptate, poate are tot dreptul sa iti invadeze spatiul propriu fara sa te intrebe. Ar trebui sa imi blestem prostia asta de a da credit unor persoane care nu merita nicidecum. Ar trebui sa dau dreptate si sa ii cred pe altii care se plang ca si mine si pe care tot eu, minte ingusta si increzatoare ii indemn sa capete curaj si sa se faca nesimtiti. Insa numai vorbele sunt de mine si nimic mai mult. Solicit nesimtire, cumpar chiar, pentru improprietarire.


4. La nervi, solicit inghetata de pepene galben. Stiu ca nimeni nu aude.

duminică, iunie 10

puzzle 2

Ma joc. Am piese disparate si multe pierdute. Cateva au inceput sa se imbine caci m-am straduit mult sa le gasesc, dar si am multe spatii neacoperite, prea multe. Si parca ma tin in loc sa mai construiesc, imi taie orice avant.
Unele mi-au fost pur si simplu oferite, candva, foarte de demult si cu ele mi-am inceput jocul. Sunt bine imbinate si zau ca nu le-as mai desface. Cu ele am crescut. Mai am cateva, bine puse la colturi pe care ma bazez. Din cand in cand uit ca exista acolo, dar raman un punct de plecare.
Asa ca sunt in asteptarea pieselor mele. Pasiv, fara speranta, le astept.

puzzle

Traim un urias joc de puzzle. Cu piese de toate dimensiunile, unele atat de diferite, altele parca gemene, unele negre, gri, albe, policolore. Sunt multe si le primim asa pe rand de cand am vazut lumina. Le atasam, unele strans, le imprastiem fara sa vrem sau cu intentie, le regasim uneori. Jocul asta nu se vrea niciodata construit uniform, uneori ajungem pe-o cale la capat, avem una din laturi bine unite, dar spatii libere la mijloc. Uneori invatam sa jucam parsiv, sa trisam, sa decupam piesele dupa cum se cere, sa le "aproape" potrivim.
Oare de ce nu le primim pe rand, in ordinea potrivirilor? De ce le pierdem usor?
Si daca jucam corect, parca tot nu reusim sa-l ducem la capat. Jocul nostru se vrea nesfarsit, desi piesele ii sunt aceleasi, numai timpul in care il jucam ni-i limitat.
Da, cam asa e jocul vietii noastre, al naibii de fix in piese, al naibii de corect si al naibii de deficitar in instructiuni.

vineri, iunie 8

Pic-Poc

Stiti cum e cu robinetul ala cu pic-poc in miez de noapte? Asta mi-a fost mie sonor azi-noapte, plus inca multe soapte galagioase care vibrau din toti peretii. Nimic, tot pic-poc, chiar cu bromazepam la bord, ma rog in sfert de comprimat. Si noaptea nu-i nicidecum sfetnic bun atunci cand nu dormi. Totul devine si mai negru, izbucnesc din subconstient toate framantarile mute, ti se pare ca te tot afunzi si nu mai vezi lumina, totul devine monstruos, toate dorintele cu mult tinute in frau invie, ca numai lucruri la care altfel cugeti prea mult ai vrea sa faci.
In noptile astea zau ca mi-as administra niste socuri electrice. Socuri din alea despre care susotea lumea pe vremea lui Ceausescu ca i s-au administrat nu stiu cui si l-au facut neom, de nu mai stie de nimic, nici de el, nici de familie.
Te foiesti si degeaba, iei cartea si la a doua foaie citita ai impresia ca pici si cand colo nimic, te ridici la fereastra si privesti in gol sau iti cauti cu privirea somnul.
Oare cat am sa va mai turui despre insomnii? Acum, post 4 ore dormite am o stare de imponderabilitate si absenta temporala, am impresia ca eu stau undeva in loc si totul in jur mi se deruleaza in pelicule. Spre binele meu sunt incapabila sa mai gandesc negru, in alb oricum nu-mi iese. Haideti, voua sa va fie noptile usoare!

miercuri, iunie 6

FAQ

De ce strigatele catre noi insine nu au ecou? De ce dispar fara urma, se topesc si nu ne ramane absolut nimic, decat aceeasi stare de dinainte? De ce nu ne putem impaca cu propriul EU doar? De ce nu ne putem savura bucuriile marunte sau mari? Simtim doar putina vibratie ca o unda care se deplaseaza centrifug si dispare apoi...E chiar nevoie de mai mult pentru a simti altfel? E prea greu pentru a te entuziasma, pentru a spera fara sa ai in suflet o umbra de incertitudine? E asa greu sa traiesti fara indoieli?
Sa fie oare constiinta cea care nu ne lasa sa traim liber?