miercuri, decembrie 26

De batranete

Cea mai mare nefericire pe care o poate trai un om este sa ramana singur. Nu sarac, nu oropsit, nu blestemat, nu infirm, ci singur fie si in sala cu oglinzi a palatului. Strangem in jurul nostru amici, prieteni adevarati, dar vine un moment cand se duc unul cate unul iar tu iti traiesti batranetile cu 2 matze pricajite si privirea pierduta mult departe de gardul casei. Atunci ai da orice sa ai pe cineva sa iti calce pragul macar de doua ori in luna. Ai da orice sa vina cineva sa iti asculte povestile, sa iti spuna franturi de viata, ai da orice sa mai taraie nenorocitul de telefon cu disc sau postasul sa iti aduca o "vedere" de departe.
Astazi am simtit ca am facut unul dintre cele mai frumoase cadouri ale Craciunului asta, daca nu singurul. Mi-am vizitat o matusa indepartata, fara copii, cu cativa nepoti apropiati care insa rar ii calca pragul, interesati mai degraba de ce are sa lase in urma batrana. I-am vazut fericirea in ochi ca a avut macar in a doua zi de Craciun cu cine povesti la masa. Imi zicea ca a strans multe prietene in jurul ei, dar fie unele acum s-au prapadit, fie unele sunt legate de alte griji ale vietii. Sot nu mai are de vreo 3 ani, copii niciodata. Ai mei parinti le-au fost nasi la nunta de aur. Imi amintesc ca atunci i-am privit cu admiratie, caci binecuvantat e sa stai alaturi de cel ce-l iubesti 50 de ani. De-un mare boem de fapt, indragostit de pensula si acuarela. Mereu am plecat din casa ei cu cate un tablou. Nepotii le-au dosit in spatele unui sifonier, ca prea incurca lumea tablourile astea de-o viata de om. Ei vor lucruri imediate si palpabile.
Nu vreau singuratati de-astea. Nu vreau sa imi cumpar compania. Pentru ca batrana mea asta face, ca multi altii. Strangem averi intr-o viata, muncim pe branci pentru a da totul la batranete. Pentru ca nimeni nu ne poate spune daca ne vom stinge ultimii, daca copiii proprii/infiati/nepotii ne vor da un telefon vreodata, daca prietenii/vecinii vor avea mereu timp sa ne calce pragul. Inca nu stiu cat de adevarate sunt cuvintele ca asa cum ne asternem, asa vom dormi...

marți, decembrie 25

Din tolba asteptata

De Craciun ar trebui sa fim fericiti si impacati. Sa ne mangaie sufletele obosite colindele, sa ne placa sa cioplim bradul la coada ca sa intre in suport, sa nu ne arda gerul cand alergam afara dupa ultimile mirodenii de sarmale. Ar trebui sa bem tuica cu obrajii aprinsi de caldura celor dragi, fara noduri in gat, fara ganduri plecate pe alte partii cu zapada.
De Craciun ar trebui sa uitam de tot ce ne pangareste sufletul si sa ne acordam simtamintele, macar empatic, celor dragi. Ar trebui, numai ca fara sa vrem, ne prabusim cand ne astupam urechile la colinde, cand inchidem ochii la lumina bradului si ne legam mainile in fata tolbei Mosului. Pentru ca Mosul, chiar daca ne-am prefacut a fi cuminti, uita adesea ce era in capul listei noastre.
De Craciunul asta -prima zi- am primit mesaje multe, am dat cu drag (sau fiindca trebuia, sa recunoastem ca facem asta..), si am primit si dat telefoane dragi mie. Mi-am descretit fruntea, mi-am spalat inima cand cei al caror glas nu-l auzisem de demult si-au desfacut astazi tolba la mine. Am retrait in franturi, stand seara sub plapuma, clipe fericite...pentru ca amintirile adesea ne raman cei mai fideli prieteni. Multumesc.

joi, decembrie 13

Matze


Citit post despre pisici. Ce-ati zice sa auziti si despre matza mea?...pardon, The Ducess.
Inaintea Ducesei a fost Norocel. Era negru tot, cu ochii verzi si miscari de pantera. L-am luat cand eram a doispea. Era norocul meu. Si s-a tinut de cuvant. Maidanez, uita adeseori bunele maniere si se infigea in tot ce era mancare in jurul lui. Fierbinte ori ba, nu conta, radea tot la suprafata. Avea orele lui de joaca, cu sarma de la un sir de covrigi, cu care faceam "aporte". Daca pierdea sarma pe sub dulap, frigider incepea sa si-o revendice nervos. Se invartea stanga, dreapta, isi vara labuta in locul stramt, pana ce erai nevoit sa te faci tu in patru si sa i-o scoti. Cand iesea afara avea apucaturi de felina de maidan. Pleca noapte de noapte "la discoteca", la agatat de dudui, la lupte cu mai marii soselei de unde aproape mereu venea cu blana ferfelita. De doua ori a fost necesar sa stea cu copci. Ii placea sa stea pe tetiera scaunului de la masina, se agata de fereastra cand simtea el ca ne apropiem de casa. Dupa spusele tatei, Noroace a fost un motan istet. Istet imi era cand in mijloc de sesiune il puneam sa traverseze trotuarul din fata caminelor. Norocul nu s-a tinut de el pana la sfarsit, a pierit sub rotile unei dacii rosii. Eu atat stiu, n-am fost acolo cand s-a sfarsit, l-am plans cam 3 zile la rand, cand reveneam acasa tot ii simteam prezenta si mi-am promis ca nu il voi mai inlocui cu altcineva.
Dar n-a fost asa. Tata, inainte nu mare de amator de pisici, a luat masuri. In orice casa trebuie sa existe un animal. Deci nu vreti o matza?
Asa a venit Ducesa. Eram anul II. Era mica cat sa o tii in pumn, bej cu labute cafenii si ochi mari, mirati si albastri. Plapanda, cu miscari calculate, The Ducess a ramas chiar Ducesa. E educata si face la olita, nu mananca decat din castronul ei si numai ceea ce ii e alocat; fara grasime, fara E-uri, Ducesa isi selectioneaza atenta gustarile. Nu ravneste in veci la ceea ce e pe masa, toarce indiferenta pe calorifer, seara te miauna ca sa o insotesti la culcare, se uita la tine cu pleoapele cazute intinzandu-se alene pe fotoliu. Ducesa se vrea scarpinata cand are ea chef, te da jos din fotoliul ei, se joaca cu soareci de plus pe care si-i ascunde bine de tot si ii gaseste tot singura. Face constant laringita daca ramane mai mult de o zi singura, de cat urla de dorul nostru. E sora-mea cica, incat in locul celor 2 farfurii de grau puse de mama in fiecare an de Sf Andrei, acus a mai aparut una: a Ducesei.
Ducesa are aproape 6 ani, nu a avut niciodata pui si s-a pastrat supla ca o donsoara. E o delicata, geloasa peste poate, tare sensibiloasa, rasfatata si vesnica sursa pentru alergiile mele. Pe cat de delicata, pe atat de prostuta e nobila mea. Minte de supermodel. I-i frica de inaltime, de orice scaun pus cu picioarele in sus, de aspirator, sifon, matura, miorlait suspect. N-a primit in viata ei o palma, iar de ii calci codita te scuipa cu dusmanie.
Mai nou l-am cunoscut pe Tzontzonel. Nu-i al meu, e al unor vecini. Gras, cu capul in perfect echilibru cu restul corpului, cu privirea puturoasa, Tzontzonel e motan patit, a trecut prin multe, are tija la labuta din spate, e fante de mahala bucuresteana si degustator de delicateturi culinare.
Sa nu-i fie cu suparare Ducesei, nimeni nu ii ia locul....

miercuri, decembrie 12

Din joben

De ce unele persoane (adica tu, mama) nu pot pricepe ca nu suntem magicieni ca sa scoatem din palaria asta de viata, asa "abracadabra", ce vrem noi? Ca bagheta asta magica nu e unealta universala care sa construiasca si sa darame tot? Ca uneori avem nevoie si de un dram de noroc ca sa se aprinda scanteia? Ca nu la toti din joben iese numai pace si fericire, ca la unii bagheta se mai poticneste in panglica neagra si lucioasa si scoate numai niste particele din cele spuse mai sus si alea cu timp de injumatatire minim?
Ca potiunea mea norocoasa s-a pierdute printre alte borcane, cineva i-a omis/lipit gresit eticheta si-acu am de asteptat sa se imparta toate celelalte borcanele ca sa reusesc sa mi-l identific si pe-al meu.
Ca nu ar strica sa mai facem schimb de vrajitori uneori, cu ai unora preafericiti?

marți, decembrie 11

Am asteptat sa ploua

De vreo 2 ani vreau o umbrela buna; mica si rezistenta. Una buna o am de la tata, cu flori mari, galbene dar prea mare pentru toate gentile-saci pe care le posed. Am mai avut una mica, cumparata numa fiindca imi era simpatica: neagra cu picouri albe si maner rosu. A cedat in 10 luni. Deci am plecat azi la cautari. Leonardo-Daniel Ray-Cora inauntru-Leonardo-Daniel Ray. Da, cam asa imi e mie traseul cand fac cumparaturi; nu care cumva sa ratez 1 ron la pret, ori una bucata bluza ascunsa in spatele paltoanelor. Verific la greu, pana vanzatoarele se plictisesc de mine. Si azi de atat verificat am incurcat preturile, culorile nu mai m-au interesat, alea care imi placeau mi-erau prea mari, alea mini prea mici. Deci acus am una bucata umbrela rosie Esprit, fara nimic deosebit pe ea, pe care daca o pierd imi promit mie ca numai cu impermeabil din hidos, care miroase a petrol am sa merg.

joi, decembrie 6

In fuga

Sunt un amalgam de energie care nu se iroseste chiar pe nimic, de ganduri gri, de negare a tot ce e verde si cu globuri rosii, a tot ce e decembrie, cadouri si colinde (remember last year? craciunul ala il tot astept...), mereu pe fuga, masurandu-mi in secunde si distante pasii, franta de-a dreptul la sfarsit de ziua, lipsita de sperante, lovita de blesteme. Totul imi pare ca se deruleaza prea repede, ca alerg spre o varsta la care nici ca ma gandeam, ca nu sunt capabila sa fiu un pic cerebrala cu sufletul meu, ca prea mi-l lovesc cu ghilotina, ca prea nu deschid ochii mari sa vad lumea.
As vrea doar un somn lung, fara vise, fie ele si de printesa, din care sa ma trezesc in complet alte coordonate, in care sa imi iau viata de la capat asa cum ar trebui sa cred eu de cuviinta, fara genunchi juliti si sughituri inecate. Sa sparg a naibii vraja din somnul asta odata...

miercuri, noiembrie 28

Echilibru

Cand vom avea ambele talere ale balantei echilibrate? De ce pe unul raman doar cateva firicele de nisip pe care uneori singuri ni le suflam, iar pe celalalt punem mereu greutati? E adevarat ca pe cel pe care ni le punem singuri, greutatile se lipesc bine de tot, cu ele ramanem o viata, fidele de-a pururi, dar cu partea uitata ce facem? Dumnezeu iti da tolba, dar nu ti-o umple singur...mai aduni si tu. Dar pe talerul asta gol nu stiu cat aduni, ca mai mult pierzi. Uff, unde naiba ne-o fi echilibrul? Punctul ala de moment cinetic zero..parca asa ii zicea.

luni, noiembrie 19

un altfel de rezidentiat

De cand cu rezidentiatul m-ati reabilitat in clasament. Toti cauta ceva despre examen, alegere specialitate, etc. Multumesc, aveti ce gasi la mine. Pentru informatii suplimentare lasati si voi mail sau un comment.
Ieri am empatizat cu voi bine de tot. Am crezut ca facand pe supraveghetorul, rezidentiatul ma va lasa rece . Nu a fost nicidecum asa, am avut emotii la fiecare grila scanata, la venirea sacilor cu subiectele. Inca nu imi pot da seama cum ati stat 4 ore cu fundu' pe scaun, timp in care eu m-am plictisit de moarte, am crezut ca nu mai terminati odata. Daa, acum un an n-am gandit asa. Am fost corecta si mi-am luat injuraturi, stiu ca am zburat doua grile din fata candidatilor fiindca expirase timpul (dar stiti voi cat conteaza uneori inca o bulina???), nu am dat un borderou nou fiindca era prea tarziu si oricum nu aveai cum completa 200 de grile in 30 minute. S-a sfarsit, mi-a placut sa privesc de la catedra, astept noi colegi. Bafta multa si intelepciune la alegeri!

duminică, noiembrie 11

Facts

Avea 27 de ani si o viata inainte. Unii dintre noi de-abia incercam sa o incepem la acesti ani.
Acum o luna venise la noi pe picioarele ei, machiata si aranjata, zambitoare si fericita ca intr-o saptamana va fi prima zi de scoala a fiului. O boala crunta, nemiloasa, autoimuna, in care propriul corp se porneste nemilos impotriva lui insusi a rapus-o in mai putin de 5 ani.
A revenit zilele trecute la noi aproape distrusa. Nimic din fiinta ei nu se mai numea viata. Si a plecat dintre noi fara bunul cel mai de pret.
E cea mai trista experienta cu boala de pana acum a mea. As vrea sa zic ca si unica.
Puteti ignora tot ce am scris pana la acest post si dupa. Pentru ca sunt de-a dreptul inutile. Pentru ca suntem si sunt ignoranta pentru fericirea mea. Pentru bucuria de a vedea zilnic pe cei dragi langa tine, pentru bucuria de a avea putere sa ii strangi in brate, sa versi o lacrima langa o prietena, sa iti spui oful pe muteste, sa suferi aiurea, sa speri fara sens, sa razi, pentru bucuria de a a avea viata.

sâmbătă, noiembrie 3

summary

Am revenit dupa 4 zile de Sinaia. De 4 zile nu am avut calculator, internet, nimic. Ingrozita si in nevoie o prietena m-a intrebat "cum, nu ai laptopul cu tine? posibil?"; "nu, nu-l am, nu mai vroiam sa port grija lui"- astea cred ca sunt semne de batranete.

Asa, am fost la conferinta natioanal de dermato. Mai mult cu numele, caci altfel am facut pe reprezentantul medical timp de 1 zi jumatate si am ratat destule prezentari. Dehh, a meritat sacrificiul. Poate sacrificiul, colegele imi zic insa ca n-am ratat absolut nimic.
Am consiliat lacustele de doctori care veneau la standuri aiurea interesati de cremele promovate, lacomi sa isi ia pungile cu produse. Am vizitat Pelesul (rusinos, prima data in viata, in alte 4 incercari de pana acum era in renovare), am mancat bine de tot, am descoperit un Brasov pe care parca nu-l stiam asa: cochet, vechi, occidental si cu cea mai grozava cofetarie (nici de ea nu stiam). Am vrut sa ma bucur si eu de un cocktail intr-un pub, numai ca ceea ce imi placea mie si oricarei donsoare de acolo aveam aluziv anexate denumiri ca: blow-job, orgasm. Am aflat cum sta treaba cu dermatologia prin Grecia si am primit o oferta de workshop in botox, fillere si riduri acolo.
M-am intors si eu tot ca o lacusta cu un geamantan burdusit de creme de maini, fata, etc de toate natiile si tipurile, ca un neam intreg nu mai are de ce sa isi cumpere pana la anu'.

M-am distrat de minune in ultima seara cu 2 prietene grozave la bere si pizza, am cautat toate 3 la intoarcere carul mare si mic pe cer; am mers in masina cu un sofer de raliuri si cred ca i-am gaurit podeaua din dreapta de spaima depasirilor.
Am revenit mai obosita ca oricand, parca pierduta de tot in plictis si depresie; sper ca e doar vremea de vina, sfarsitul de saptamana pierdut pe drum, gandul ca de luni trebuie "poate" sa imi reiau stagiul de interne.

luni, octombrie 29

Fapte

Ma intorceam de la spital cu umbrela in mana, ciorapii stropiti, grabita spre masina. O domnisoara ma roaga sa stau cateva secunde in loc. Pentru binele populatiei, dau descriere completa: blonda, ingrijita, fas albastru deschis, blugi, machiata discret, finuta, nu sperie cu absolut nimic.
"as vrea sa va rog ceva, e putin mai complicat" imi spune ea de sub umbrela
"ok, dar repede, ma cam ploua"
"stiti, urmeaza sa imi gasesc de lucru, am ramas fara bani, daca puteti......"
"nu, nu pot, imi pare rau, si mi-am vazut de drum
"vroiam doar pentru un bilet" a mai adaugat ea la un metru distanta.
Deci, ori am fost eu la camera ascunsa si am facut-o lata. Daca ma vedeti, Nu dati cu pietre in mine:D!
Sau donsoara curata, cu umbrela, machiata si bine imbracata (presupun si cu cativa prieteni) era in mare nevoie, toata lumea o lasase balta, dar urma sa se angajeze si pe deasupra mai ii era si teama sa urce fara bilet in autobuz. Daca esti in nevoie poate ceri bani de mancare, nu spui ca urmeaza sa te angajezi, mai degraba spui ca ti-a zburat unul acum geanta.
Sau mie urma sa imi zboare portofelul, in momentul in care cu umbrela si cu o plasa in mana ma chinuiam sa ii scot amaratei ceva maruntis.

Suntem atat de cruzi, orbi incat nu dam exact celui care trebuie bani? Dau fara nicio grija batranei de la colt de strada, cumpar ziare de la nenea amarat din metrou, dau tatalui cu copilul in carca si nu dau unei tinere decente, care imi cerea cat se poate de respectuos? Sau sunt atat de precauta incat ma feresc de orice scenariu de strada?
Daca ati mai trecut prin zona Colentina si v-a oprit o tanara blonda si sunteti milostivi, teferi si nevatamati, lasati un mesaj, va rog!

duminică, octombrie 28

Anyway

Trecutul ramane de cele mai multe ori ancora pentru prezent; pe care bratele refuza oneste sa o ridice. E ancora care ne leaga spiritul si ne face sa plutim (uneori), sa nu cadem in adancuri. Cele straine, care stim prea bine ca nu ne apartin, pe care nu are rost sa le exploram. Trecutul e ancora prin care reusim sa ne sprijinim prezentul. Chiar daca asa legati de tarm nu putem zbura, suntem la adapost de necunoscut. Sa nu ridicam ancora!

vineri, octombrie 26

De Bucuresti.

O data pe luna fac un drum spre zona Rahova via bulevardul Regina Maria - Piata Cosbuc. In vreo 3 luni imi termin calatoriile acolo, scap de dus niste adeverinte. In fine, astazi tare aglomerata era zona. In jurul dealului Patriarhiei se adunase lume multa. Zi sfanta, moaste asemeni. Comert in floare. Floraresele au impanzit zona, cosuri uriase de rachita pline de crizanteme brumarite stateau la mai putin de jumate de metru. De-a lungul coloanei de oameni pregatiti de cele sfinte se vindea orice: batiste, prosoape, basmale. Cum altfel poti intra in biserica. Spre statia de tramvai o calugarita isi intinsese pe-o masa plianta marfa: iconite, lumanari, tamaie, baterii (??), brosuri sfinte.
Iar drumul n-ar fi atat de frumos daca n-as trece printr-o zona cu iz de mahala. Parca as fi in "maidanul cu dragoste" al lui G. M Zamfirescu. Sunt drumuri brazdate de santuri, pline de tarana ce ti se urca pe ciorapi. Acum, cam tacute. Case inalte cu ornamente brancovenesti iesite din peretii scorijiti si insemnati cu bulina rosie. La ferestre nu au flori. Au cratiti si borcane cu continut tulbure. Pe-o sarma zac prinsi in clesti blugi, cearsafuri si fete de perna. La demisol se zaresc cateva scaune, o masa cu de-ale gurii si un televizor.
Mahalaua nu are nevoie de tabloide. Scandalurile vin si se duc, se innoiesc cu altele, se ingroapa in tarana si gropile drumurilor. Aici a stat o baba Sofronia, doftoreasa fara parafa ce te vindeca de dor dar si de boli lumesti. La fereastra cu "Kanal D" lipit a plans Florica. Si-a dat fecioria inainte ca Jean al ei sa plece in lume. Ii zisese ca se duce sa faca bani ca sa scape odata de mahalaua asta. Sa se mute la sosea. N-a mai venit, Florica l-a asteptat pana ce si-a facut mila de ea un boier si-a luat-o femeie in casa. Spre infundatura stateau niste tarani. Au vrut sa scape de plug si sapa si sa vina la oras. Aici au tabacit piei. Mahalaua i-a ingropat parca.
Nici acum si nici atunci Mahalaua nu si-a facut trecerea directa in Calea Victoriei. Povestile ei n-au parfum de Capsa. Dramele ei nu scriu povesti, ci raman mute. Rar la un pahar de vin acru, la bodega din colt, mai scapa cate-un cherchelit o vorba. Mahalaua isi invaluie in discretia ei lacrimile.

marți, octombrie 23

Haos

Haos total imi sunt ultimile 2 zile. Am impresia ca fiecare trage de mine in stanga si in dreapta, fiecare vrea sa spun cu precizie, dar din amintiri, cate ceva, telefonul suna si brusc imi amintesc ca nu mi-am onorat alte promisiuni, notez pe biletele ca trebuie sa fac in urmatoarele ore, ca altfel am mari sanse sa omit.
Acum astept baietii cu repartitoarele sa isi termine treaba la mine ca in sfarsit sa nu mai inghet ca naiba in casa.
Maine vine echipa de spanioli in audit la un studiu clinic si trebuie sa fim tare de tot pe pozitii, sa avem explicatii pentru orice magarie facuta, sa ne acoperim reciproc cat se poate de bine.
Am reusit sa uit si de serialul meu, Nevestele, dar mi-l pregatesc pentru seara asta.
Si imi pregatesc si un somn bun - cel putin eu asa sper- ca de 2 nopti din prea multa energie risipita insomniile si-au facut de cap. Pacat ca nu pot recupera somnul in timpul pe care il fac spre spital. Daca vrei sa blestemi pe cineva pune-l sa se deplaseze intre Diham si Spitalul Colentina. Orice varianta ar lua, cele 20 de minute pe care le-ai face in mod normal devin cam 2 ore. Plec la 7 si un sfert din casa si mai devreme de 8;40 n-am reusit pana acum ajunge.
Finish.

luni, octombrie 22

Thougts

De ce atunci cand vrem sa ne vindecam ranile mai primim cate o zgaraietura? Cand ni le-am lins asa, in tacere, fara sa tipam, cracnind in noi insine, ca sa nu trezim durerea altora, cineva trece dincolo de promisiuni si zgaraie iara? E greu sa fim noi insine, sa nu ne lasam purtati de instincte egoiste, care fac rau si iar rau?
Sau vrem sa fim numai Eu, Atotputernic, fiindca poate asa ne vibreaza fals orgoliul? Pana la urma nu-i mai buna impacarea fiecaruia cu ce are ca doar fiecare avem locul nostru aici? Pentru ca, inevitabil, exista o karma pentru noi toti, chit ca vrem sa spunem celorlalti ca am castigat-o sau mai bine, protectiv, o pastram pentru noi.

marți, octombrie 16

De weekend, cu intarziere

Weekend inghetat rau de tot, asta pentru ca am plecat acasa imbracata ca pentru vremea de vineri. Dar:

  • mi-am reintalnit (nu si recunoscut sau amintit imediat) o veche colega/prietena de gradinita, Silvia. Isi plimba acum mandra fetita de vreo 2 anisori. La bilant stau tare prost la partea asta, eu mi-am mancat vremea cu altceva. Trist e ca nu imi aduceam aminte sub nici o forma de ea. In schimb, Silvia era in stare sa imi spuna cum eram eu imbracata la serbarea de 8 Martie. Sa trag concluzia ca nu eram nicidecum lipsita de popularitate, fata stia totul despre gradinita mea, asa ca mi s-au umflat putintel penele. Si eu care ma credeam doar o prezenta in gradinita, alte fete imi erau populare: gemenele cu parul prea lung ca sa fie adevarat (cat mi-am tras eu cozile sa le fac la fel de lungi), fete de ospatarita darnica cu tovarasa educatoare. Sau fata doamnei doctor oftalmolog, ca asa era/este moda, plozii de doftori sa stea in prima banca, sa fie cocolositi, laudati, pusi la panou. Sa nu mai vorbim.
  • Tata, cautand niste carti de-ale lui din facultate pentru a le dona mandru fiului, a descoperit intre paginile uneia o scrisoare. Candva, printr-a doispea, eu copiam fara sa stiu ceva exercitiile din tratatele lui ca alta solutie n-aveam (normal, daca ni se preda ce se facea in faculatate!!!). Revenind la scrisoare, tata citeste primele randuri crezand ca acea scrisoare zace de prin facultate acolo, prea elaborat scrisa pentru fostele lui, chiar se intreba cum a ratat-o pe donsoara asta. Tocmai atunci dau eu sa intru in sufragerie, zaresc epistola cu al meu scris in mana tatei si putin fastacita zic ca e a mea, veche si de demult si mi-o recuperez. Ce sa-i fac, daca mi-am uitat epistola in carte si n-am trimis-o destinatarului. Cam penibil momentul, acus la 8 ani distanta, oricum tata n-a parcurs-o in intregime si s-a facut ca nu-i pasa. A lasat insa avertisment baiatului ca poate mai sunt prostioare printre pagini, sa nu se sperie prea tare.
  • Sunt tot mai hotarata sa evit orice contact cu cei care au terminat ASE-ul si alte chestii banoase, care discuta numai de salarii de la 1000 euro in sus si schimbat de joburi. Asta fiindca imi creste amareala si imi naste frustrare. Eu, ca sa ajung macar la jumatatea lor, trebuie sa depun ore multe de munca si sa alerg in 10 parti.
  • Aceste randuri incerc sa le public de 2 zile. Dar din cauza conexiunii rooter-wireless imi e imposibil sa scriu ceva in blog sau sa imi verific gmail-ul. Asa ca am incercat legatura directa la fir si culmea functioneaza. Cum naiba repar eu netul acum? Ca ma satur sa tot scot/bag fire si parole numai pt mail.

duminică, octombrie 7

Putin misoginism

Weekendul asta am fost la o nunta. Si cum foarte rar se intampla am prins si cununia religioasa. O varianta mult mai digerabila ca durata, ca sa nu mai dea mirii in hipotensiune ortostatica:50 min. Si am fost chiar partial atenta. Si pe deasupra hotarata sa imi adaptez o varianta proprie pentru viitorul indepartat.
Slujba e emotionanta daca nu o asculti. Daca stai si vezi lacrimile din ochii mirilor, parintii foindu-se in spate, acea atmosfera de solemne inceputuri. Dar daca o asculti afli ca "asa cum credinciosii se supun lui Iisus, asa femeia trebuie sa se supuna barbatului". Biserica ortodoxa e una misogina. Femeile intra in biserica in urma barbatului, ocupa locul din spate, au capul acoperit. Femeile nu intra in altar. Parca numai ele ar fi cele aratate cu degetul in lumea enoriasilor plini de pacate. Nu stiu prea multe despre dogma crestina, pentru ca ma simt impacata asa cum cred eu in Dumnezeu, dar tot mai tare mi se dezvaluie capacitatea enorma, manipulativa, a institutiei bisericii si celor ce o calauzesc.
P.S. Iara mirilor, bunei mele colege N, o viata impacata, nesupusa, ci egala, toleranta si plina iubire. Sa imi fiti fericiti.
P.P.S. Grozavi covrigi aveti in Buzau!

luni, octombrie 1

Memories

Fiindca astazi e prima zi de facultate si fiindca am zarit prin bloguri ganduri de aducere aminte despre anii aceia, imi pun si eu acum, la un an si ceva departe de studentie, amintirile in lista. Deci, intr-o aproximativa ordine cronologica nu pot da uitarii:
  1. Primul impact cu orarul din anul 1 (30 sept-2000) cand nu am numarat nici mai mult nici mai putin decat 37 de ore in saptamana dintre care multe incepeau pe la ora 2 pm si se sfarseau undeva in jurul orei 8 pm. Prescurtarea "l.p." din orar care in mintea mea insemna un punct si nicidecum lucrare practica.
  2. nesfarsitele laboratoare de anatomie, care inca imi dau usturimi de gat la amintirea formolului si pofta de mancare la amintirea sandvisului cu ton infulecat in pauze si nu numai
  3. frecarea de menta cu cola la bufetul facultatii si simpaticul bufetos (prietenii stiu de ce)
  4. aerobica de LUNI DIMINEATA, ora 8, cu prezenta obligatorie; cupa Carol Davila la gimnastica, deliciul asistentilor si al baietilor de la medicina...vai de fundu'meu la ce piruete trebuia sa fac
  5. orele de biochimie cand nu vroiam sa ating vreo eprubeta, adaugam apa ca sa iasa culoarea potrivita, apoi ma leganam in dorul lenii pe scaunele reci si albe din laborator
  6. sesiune anul I vara, interminabila, sfarsita undeva pe la 25 iulie; si cum am dat gata un capitol de aparat respirator in 2 ore dupa ce mi-am administrat ser cu ness, romener, cola - incercati numai in caz de extrema nevoie
  7. vacanta la mare din anul 1 cand mancam parizer si sunca de Alba si beam gin in orice combinatie; noptile de la Costinesti, rasaritul de soare tot de acolo
  8. anul II calm si cuminte
  9. prima anamneza facuta vreunui pacient, cand de-abia legam 2 vorbe de emotii ce aveam
  10. vacantele din anul 3 si 4 cand a mi-am facut o groaza de amici noi, am invatat cuvinte in araba, turca, ceha, polona, bulgara, am baut bere buna si jidovka polona, am taiat si cusut pentru prima data in viata, am facut plaja in nesimtire, sfidand cardiologia la bulgari si am trait povesti minunate de spus sau nu la nepoti
  11. anul 5 cu prima si ultima restanta din studentie - la nefrologie (manca-l-ar puricii pe-un domn distins doctor si poet dintr-un spital cu nume sfant)
  12. vacanta anului 5, niciodata, chiar niciodata uitata, as umple pagini povestindu-va despre ea - Forever my USA story si nu numai. De fapt cam aici am pus punct studentiei, ca dupa a venit taifunul
  13. adica anul 6, rezidentiatul, an de care nu stiu nimic in afara de toceala, dar intr-un final, la sfarsit de noiembrie, cel mai minunat an
  14. si balul de absolvire, ziua juramantului, un ultim Gaudeamus Igitur
  15. si multe alte povesti, putine ce nu vor imbatrani niciodata, pentru ca stau undeva, in ungherul "cel mai al meu" din suflet

marți, septembrie 25

Doamna Dr. Cuzino,

Te-am vazut in revista ONE. Vad ca ai si blog de sanatate. Si te declari pe desupra un om implinit. Poftim , poate sunt doar frustrarile mele, dar un medic de obicei te sfatuieste. Iti spune ce a citit el in carti (in care ai citit si tu bineinteles), adaptand la experienta avuta cu pacientii. Tu esti pasionata de mass-media, cabinetul tau e in fata camerei iar pacientii sunt audienta PROtv-ului.
Ba nu, strecor erori, unii iti citesc blogul, iti respecta si admira competenta, te intreaba despre creme, BTS-uri, contraceptive si diete. Mai mult vor si consiliere pe probleme de feciorie ori ba in noaptea nuntii. Se mai plang ca nici nu le raspunzi. Chiar deloc, deloc. Pe verificate, zau asa. Oare asta e malpraxis?
In implinirea ta nu strecori nici o vorba despre spital, batranii tai (aflu ca esti geriatra si cu primariat pe deasupra - habar am cum l-ai facut ca de vreo 7 ani esti pe la TV), dar spui ca scrii carti de sanatate. Pont: o poti pune de doctorat.
Sunt cam rea stiu, dar m-a cam aprins articolul ei. Si Porshe-ul . Asta e.

luni, septembrie 24

Pentru tata

Tata, nu cred ca ma citesti, habar am daca stii ca scriu pe aici. Tu citesti ziare si chestii interzise aducatoare de nesuferite si contagioase reclame, dar sa stii ca ti-am luat un CD cu Dan Spataru. N-a fost o avere, era supliment de ziar. Sa te bucuri si tu de cel pe care l-ai adus la banchetu' dintr-a doispea si ti-a cantat "in randul patru". Si sa nu imi devii nostalgic cu povesti despre liceu. Stiu ca iti face mare placere sa le reiei mereu, stiu tot despre colegul de camera, despre 4 de la romana, povestile de facultate de mai tarziu, despre caminul din Stefan Furtuna, despre colegii care jucau noaptea carti si faceau imposibil studiul pentru tine la analiza matematica.

Parintii astia sunt fantastici la povesti. Traiesc adesea prin ele, le reiau de nenumarate ori. Zau asa, stiu cum tata a stat un an in "grajdurile regale" - actuala cladirea ANEFS - pe atunci camine dedicate politehnistilor din anul I. Si cum la orele de sport isi lua mingea si dadea numai la cos. Nimeni nu scapa de ele. Bietul Mihnea e nevoit sa asculte toate pataniile de facultate, ca deh si el tot pe acolo are sa fie. Nu e asa ca sunt simpatici cand le spun? Chiar daca stii fiecare poanta, fiecare destainuire pe de rost. Ei se simt fericiti cand le spun, parca trag in piept putin din aerul de altadata. Pana la urma la ce ni-s bune amintirile? Eu am crezut ca numai pentru arhivare, in dosare codate, pe care in veci nu iti vine sa le deschizi. In dosare de care nu vrei sa mai stie nimeni, nici tu adesea, pe care le-ai aruncat cat colo, in cel mai nebulos ungher. Sau poate astea-s amintirile proaspete, astea ale noastre, pe care le vrem uitate, duse in zona crepusculara. De care vrem sa ne debarasam pentru ca acum ne fac rau. Pentru ca ti-ai dori sa pui punct si sa treci la alineatul urmator. Ma rog, ti-ai dori numai, asa pentru revigorare de moral, ca tot imposibil iti e.

La ce-s bune amintirile? La umplut timpul de dupa masa in familie sau dupa-amiezele alea, rare de altfel, cand iti vin copiii acasa si vrei sa mai fii in centrul atentiei? Nu cred. Nu-s nici file de poveste, nici pagini de arhiva, ci-s clipe de viata, crunte sau dulci, care ne aduc riduri pe frunte sau lacrimi in colt de ochi, perfect suprapuse peste bataile cu numar limitat ale inimii noastre. Amintirile suntem noi si ar fi crunt sa uitam de sine insine.

vineri, septembrie 21

Latest

Adica, pe scurt, ca nu am timp mai de nimic. Casa mi-e complet ravasita de vopsea, trafalete, scaune aruncate aiurea, o scara. Nu gasesc nimic din ce am nevoie, din blugi n-am iesit in ultima saptamana. Partea buna: e cam pe sfarsite totul, urmeaza peste cam o luna episodul no. 2 baie&bucatarie. Pana atunci ma asteapta un weekend de smotruiala, de frecat vopseaua care pare ca in veci nu iese, de spalat geamuri si usi, de aranjat carti si alte alea.
De cand cu dezastrul sunt in stare sa apuc si stirile de la ora 5 la spital, chit ca nu am ce face, dar oricum e mult mai bine decat acasa.
Altceva? fac progrese in comunicarea cu pacientul; unul dintre pacienti este surdo-mut; in prima zi eram mai ceva decat la pantomima, numai eu stiu cum m-am chinuit sa pricep sau sa priceapa ceva, pentru ca sa descopar cum in urmatoarea dimineata dumnealui isi citea tacticos ziarul. De atunci comunicam extraordinar de bine prin biletele de amor, pacat ca-i cam trecut de floarea varstei.
Si chiar latest : in afara de renovari m-a pocnit iarasi gripa. Nu am decat o luna de la ultima raceala, un virus ne bantuie spitalul, in 3 zile am fost rapusi vreo 4. Take care, ca eu nu stiu daca mai am timp de asa ceva!

duminică, septembrie 9

Same old story

Ma trece un sentiment groaznic de desprindere de o lume in care am trait pana acum. Acelasi sentiment trait acum 7 ani. Culmea ca acum nu imi apartine, doar empatizez cu fratele care si-a mutat existenta departe de casa parinteasca, vecin de apartament cu mine. El este cel care a plecat, eu nu am mai nimic de-a face cu asta. Dar contagios sunt prinsa in joc. Si de fapt totul se rasfrange de la singuraticii parinti. Ei hiperbolizeaza totul. Dar eu ce naiba am? Ca nu am patit nimic, absolut nimic, nici o secunda nu a sarit linia existentei mele.
Cand pun bagajele in masina simt ca nu ma duc sa imi reiau activitatile zilnice, ci ca as pleca in cea mai infricosatore sesiune. Poate sunt prea obosita, prea framantata fara sa stiu, prea nedormita, dar sentimentul asta de rupere ma strabate. Nu, sper sa nu fie parte a unor presimtiri nefaste, ca am mai trait d-alde astea si n-a fost bine.
Mama, tata, calmati-va, luati-va pisica langa voi si cantati-i cantece de leagan. Nu va sufoca singuratatea, nu trebuie sa imi aduceti cafeaua la birou (tnx, dad) ca nu am patit nimic. Eu una, nu. Pustiul vostru poate a mai crescut, dar asta e.
Va asteptam la noi (apropo, de saptamana viitoare ne bate un gand de zugraveala de pereti, ce ziceti?)

vineri, septembrie 7

Vrem, dar pentru ce?

Masina 330, pe la 7 si ceva dimineata. Langa mine doua doamne: o proaspata pensionara, plecata probabil spre dadaceala de nepoti si o batranica, cu un pardesiu bej, ingalbenit pe la colturi de ploaie, micuta, frecandu-si tematoare intre degetele cocarjate o bucata de hartie, gasita probabil in cutia postala. Un anunt de anticar, care cumpara "avantajos" orice obiect de dianinte de '44.
Batranica incepe sa ii povesteasca vecinei de autobuz:
"stiti doamna, astia-s oameni seriosi. Au mai venit pe la mine. Am mai vandut cate ceva cu 2-300 de mii, chiar si un milion jumate. Aveam un bibelou asa frumos, un brontozaur cred, portelan Rosenthal, cu urechi uriase, niste picioare mari in spate, l-am dat cu 1200000. Acum mai am o vitrina din lemn de mahon. Vad ca astia vor cristal, stiu ca are geamuri de cristal, asa ca ii dau geamurile. Si o masa de bambus am mai dat. Mai am una mica, dar parca mai am nevoie de ea, o plimb pe ici-colo prin casa cand vreau sa scriu ceva. Socrul meu a fost amiral in armata austro-ungara, se imprietenise cu niste generali care tot ii trimiteau cadouri. Si mai am si de la tatal meu multe. Ehh, ce sa fac doamna cu ele? Or fi fost ele frumoase, dar la ce folos? Copilul e in Buzau acum, are cuscra ce sa ii dea, nu zice nimic ca le dau..."
Toata viata cautam sa adunam. Vrem un salariu cat mai bun ca sa ne permitem canapeaua de piele, casa de vacanta, masina aia scumpa, aer conditionat in fiecare ungher al casei, haine cu eticheta la vedere. Ba mai mult si o asigurare de viata, o pensie pentru copii daca o fi sa crapam noi prea devreme.
"Vrem, vrem, vrem" este laitmotivul nostru. Si nu doar atat, ci din ce in ce mai mult. Culmea e ca ceea ce vrem noi nu-i nici fericirea, nici impacarea, nici viata vesnica. Poate pana la urma e egoismul. De a fi "EU" asa acum vreau. De a avea totul pentru mine. Poate si pentru batranica asta a fost candva un eu. De fapt si acum e, ca doar nu vinde pentru alti amarati, ci tot pentru un" eu", dar fara majuscule acum. Un "eu" mai calit de viata. Probabil ca-s adevarate vorbele ca egoismul este samburele tuturor rautatilor in lume.

marți, septembrie 4

Stare de spirit

Analiza a unei starii de spirit. Nu am ales-o chiar la intamplare, caci de prea multe ori ma lovesc de expresia "da, sunt un om fericit". Asa, mereu esti fericit?
Nu cred ca fericirea poate fi ceva constant. Fericirea se reduce la o clipa sau sa zicem la un cumul de clipe. Dar are clar limitele ei strict temporale. Incepe printr-un crescendo, continua cu un platou lin si de cele mai multe ori cu un descrescendo la fel de lin. Mai ramane asa, fara limite precise un iz de fericire. Poate ca un drog. Strict legata de evenimente majore, le urmeaza cu constiinciozitate si apoi se stinge.
Putem declara ca ne simtim mereu impacati. Dar nu mereu fericiti. Poate ca n-am mai gusta nimic din adrenalina sau endorfinele ei daca am fi intr-un continuu de fericire. Poate ca receptorii ni s-ar obisnui cu toti hormonii astia fericiti si atunci e compromisa toata starea asta de fapt. Asa ca mai bine sa ne gasim continuu impacati. Si din, cand in cand, fericiti.

joi, august 30

The one

Via Boo, am dat de revista One on line. Incantata de cunostinta. Eu-s putin cam girlish cand vine vorba de reviste si raman fidela colectiei de Cosmopolitan. Mai rar, ca sa ma dau monden intelectuala citesc Tabu-ul romanesc. In fine, ceea ce vroiam a zice e ca am dat peste articolul asta.
Ce-mi ziceti de el? Ce va fac tocilarele din albumul de liceu? Cate dintre ele va sunt asa?
In fiecare clasa era fata asta. Tacuta, cuminte credeati voi, imbracata decent, uneori prea incorsetata, sefa de promotie, repetenta la scoala vietii ziceati impacati. Fata asta, cel mai adesea o enciclopedie ambulanta, fara folos pentru altii, ca pe nimeni nu-l interesa ceva mai mult decat cel mai bun bar pentru chiul la ora de fizica. Uneori platonic implicata intr-o poveste de amor cu unul din geniile retard ale liceului, baiatul ala construit pe acelasi tipar, stangaci la dat cu mingea si vesnic cu ochii in pamant, eventual copil de prof din liceu, ca asa da bine in ochii lumii. Zau asa, ce va face ochelarista? E cu cel mai hot guy din promotie? E asa "smart" imbracata si are un zambet asa de slefuit? Ca de teme de conversatie nu cred ca duce lipsa, a avut ce acumula in timp.
Sau scenariul asta e numai pentru basme si pentru Cenusarese ce il tot asteapta pe Mc-Dreamy7
Ca eu una n-am prea dat cu ochii de desteapta asta, care sa fi trecut intr-un final cu brio examenul de viata. Cam greu cu perfectiunea asta.

sâmbătă, august 25

N'oubliez jamais

Poate ca numai indepartatul viitor e capabil sa faca posibil prezentul.

luni, august 20

Naa, pe asta n-o patisem

Duminica seara, undeva spre ora 10 p.m. Dupa putina plimbare, mi-am facut aprovizionarea si reveneam acasa. Sacosa in mana, geanta pe umar si casti in urechi. Lift. Era la 9, asa ca aveam ceva de asteptat pana ajungea la parter, excelent sa imi caut prin geanta plina cu carnetele, bomboane, tuburi de crema, servetele (sunt inca cobza de racita) cheile. Am dat de ele in timp record, adica atat cat a strabatut si liftul cele 9 etaje. Deschid usa, iara cheile din mana se lovesc pline de avant de ea si raman in urechi doar cu un zgomot metalic usor infundat. Cheile in casa liftului. Hooopsss, am mai auzit eu patanii d-astea, dar chiara mie?
Asa, de dormit am unde dormi, nu asta mi-e grija. Dar cum intru eu cat mai repede in casa? cum schimb yala, butucul si tot ceea ce contine usa mea in timp record? Singura pereche de chei de rezerva e la 80 km de locul unde ma aflu, la ai mei. Deci drum urgent acasa si intrat in posesia lor. Oki, doki? altfel ce as face?
Dupa cateva telefoane incerc o solutie salvatoare. Am un vecin in varsta, destul de priceput in treburile administratiei blocului. Omul, cunostea problema. Dupa cateva incercari, dupa oprirea liftului cu un etaj mai sus, deschiderea usii la parter si coborat in casa liftului, mi-am vazut iara cheile in mana. Am rasuflat usurata.
Pe viitor nu mai tin cheile in mana decat fata usii. Nicaieri altundeva. Nicidecum la trecerea intre scara si lift. Adica deasupra acelei nise de vreo 4-5 cm prin care daca as fi incercat n-as fi putut introduce cheile. Singure, au putut sa scape.

marți, august 7

Quiet

Galaciuc; cabane destul de cochete, masa calda si fara exagerari, multumitoare, Tulnici un pic cam departe, cam 45 de minute de mers pe jos pe drumul cu ocolisuri. Dar prea multa liniste. Poate ca ploaia e de vina. Ploua cu pauze de 5 minute, e imposibil sa pleci la drum fara umbrela. Din cand in cand ma deplasez cu rucsacul in brate la cabana detinatoare de wireless. Si chatuiesc. Nimic mai mult. Sedentarism curat cu miros de rasina. Si sesiune de filme din plin. Tot ce am avut seriale, filme, le-am terminat. Mai am jumatate dintr-o carte si s-a zis cu omorarea timpului liber. Nimeni nu vrea sa vina sa imi tina companie?
Vreau lapte cald usor afumat baut pe terasa cabanei, discutii despre vreme, geografie, retete culinare si poate un film bun. Apoi sa ma afund in asternuturi reci si sa simt in nari tot parfum de brad; dar nu cel de afara. Iara dimineata sa nu ajung la micul dejun (era cat pe ce si astazi, mi-au ciocanit vecinii serios in usa) si dupa sa plec un pic ametita la drum. La intoarcere sa beau o cafea calda si sa va scriu ceva. Hmm, visez cu ochii deschisi. Si nu ca nu e bine, dar bateria de laptop se duce si trebuie sa imi iau umbrela si sa alerg spre cabana mea. Acum tuna, cu putere ca simt cum zdruncina si podeaua. Am destul timp de scris; sper sa imi iasa.
Aveti grija de voi si vreme fara ploaie!


sâmbătă, august 4

UFFF

De ce in locul meu cu verdeata am wireless? Nu scap...Ar fi fost prima mea saptamana din ultimii 2 ani fara net.

joi, august 2

Prostitutia conjugala

Sunteti liberi sa ma criticati. Pana la urma cliseul spune ca a critica e constructiv. Exista multa prostitutie conjugala, venita din partea ambelor sexe. M-am lovit mult de replica unor colege "dar de ce sa platesc eu? el trebuie sa plateasca de fiecare data"
Ei bine, poate ca undeva, intr-un cod de bune maniere, se spune ca domnisorul o invita pe duduie in oras, plateste tot ce se consuma, o conduce pana la usa. Tot in codul acela, dumnealui anunta anterior parintii fetei ca duduia e scoasa la plimbare, iara duduia trebuie sa fie rezervata, sa nu isi dea fotografia amorezului prea repede (citit in Aurelia Marinescu, Codul bunelor maniere astazi). Asa faceti, donsoarelor, ramaneti rezervate? Sunteti luate cu stirea oficiala a parintilor? ehh, cum sa mai facem asta astazi, nu-i asa? Pai bine, bine, atunci nu-i asa ca platiti consumatia? Asa, nemteste...
Nu, n-o platiti..eventual la sfarsitul fast-food-lui de mall nu strica o raita prin magazine ca dehh, omul trebuie sa va cunoasca gusturile, poate, poate, prinde si el drag pentru rochia aia albastra...Situatia e perfect reproductibila si invers.
Sunt de acord sa plateasca unul dintre voi. O face din placere, pentru ca vrea sa va bucure si nu pentru ca asa cere eticheta.
Il scoatem noi pe dumnealui in oras, stabilim un loc de intalnire, oare nu e potrivit daca tot planuim totul sa si platim integral?
Cadourile nu le primim fiindca suntem innebunite dupa acel obiect, ci fiindca el vrea sa ne faca sa zambim, sa simtim ca am conta cumva, fara sa gandeasca "ce naiba i-o mai nascoci mintea si mi-o mai cere?" De-asta primim si cadourile de aniversare. Poate ca a devenit un fel de obligatie, dar macar, cei dragi, intr-o zi a anului vor sa ne bucure.
Si nu, nu facem declaratii extreme de dragoste cand primim ceva. Nu e momentul. De ce l-am iubi doar cand deschidem sticla cu parfum?
Am avut colege, care chiar cu ex-ul, iesind la cumparaturi, ii umpleau cosul si-l lasau singur la casa ca doar asa era obisnuinta candva.
Nu-s prea incuiata cand zic ca asta tot a prostitutie imi suna. Ne vindem zambete, priviri galese, tanguieli de copil razgaiat, ca doar, doar, primim ceva.
Stiti de ce florile nu se refuza? Pentru ca e ca si cum ti-ai refuza propria consideratie si frumusete, floarea e perechea ta. Iar el ti-o daruieste fiindca si tu esti o floare. Iar tu, in semn de "profunda recunostinta" o arunci pe-un colt de raft, sari de gatul lui si zici "iubi, dar nu mergem sa mancam ceva?" Ce daca s-o ofili biata planta? ( tot din amintiri, replica unei tipe : "am verificat cat costa buchetul ...120 ron).
Alt scenariu: daca el tot castiga asa mult, ce mai conteaza banii mei? de ce naiba sa ii mai iau in calcul? Banii sunt un bun al vostru, venit din ambele parti, chiar daca cu diferente enorme, atat puteti fiecare, atat aduceti, dar e al amandorura.
Nu va simtiti niciodata indatorati/indatorate? Nu simtiti ca si celalalt ar trebui sa va traiasca bucuria? Ca si el/ea are dreptul sa desfaca cutia cu funda rosie tremurand de curiozitate?
Cadourile, fie ele de 10 ron sau 5000 euro se fac din iubire, chiar daca nu sunt proportionale cu ea. Chiar daca in locul buchetului de 120 ron primesti flori de camp, ele ar trebui sa aiba aceeasi insemnatate.
Postul asta vroiam sa il scriu tare demult. M-am pornit asa, fara motiv acum si n-am reusit sa spun nici jumatate din ce imi planuisem. Dar e bine si asa. Poate va amintiti, dupa ce cititi, sa faceti o invitatie la o cafea sau la un banal cico, din cea mai pura placere si consideratie.

marți, iulie 31

Deci

Bipurile fara identitate sunt lase. Omule, daca ai chef sa dai scurte mesaje sonore, fie si la 12 noaptea, fa-o cu demnitate!
Mai bine zis, tu, Nimeni = lipsa numar...

luni, iulie 30

Review

  1. Tnx Tabu pentru Frozzito, l-am baut gratis, asa ca am salvat vreo 7 ron.
  2. Nicio zi pe care ti-o inchipui usoara nu va fi asa; si in nicio astfel de zi nu purta sandale cu tocuri peste 3 cm; la 10 pacienti internati, plus instructaj pentru un studiu sigur vei veni acasa desculta.
  3. Uneori, lasa sa se intample, e mai bine asa.
  4. Da, am reusit sa imi afund sandalele (nu cele cu toc) in asfaltul fierbinte si sa imi faca placere :-); la afundatul sandalelor, sapca achizitionata, a la Gavroche, m-a facut sa ma simt trendy-flendy si fara cefalee post-insolatie.
  5. In mai putin de 7 zile plec in loc cu verdeata, fara semnal la mobil, wireless, fara pic de conexiune. Voi avea o saptamana de abstinenta completa de orice mijloc de telecomunicatie.
  6. Cred ca mai aveam ceva sa zic, dar nu stiu ce; aaa, daca aveti cumva psoriazis (stiu ca nu va e cu fericire) va astept ca participanti pentru un studiu, beneficiati de analize gratis si de tratament facut ca la carte (naa, ca am dat-o in autoreclama)

miercuri, iulie 25

Maple syrup

N-am avut niciodata idee cat de dulce e siropul de artar; sau daca e dulce. Am trait cam 4 luni in Vermont, stat care avea ca simbol artarul. Mi-amintesc si acum magazinul acela cu iz rustic, special creat pentru turisti, undeva la poale de deal, dincolo de autostrada si de un drum forestier, intr-o baraca lunga, cu toate minunatiile create din artar. Sticle minuscule cu sirop, bomboane ascunse in coji de nuca, frunze rosii, presarate printre tartele mirosind a dulce.
Undeva, pierduta printre tonele de bagaje, am adus o sticla cu licoarea emblema; la fel ca sticlele de alcool de contrabanda care stateau nedeschise pentru ocazii speciale, am lasat si eu siropul de artar. Habar n-am unde o fi pierduta.
Acum, la mine in frigider, troneaza caserola cu inghetata. Din nuca si artar; o fi tot acelasi gust? ori ba? Mai am cum sa verific asta?
Asa uitam noi sa traim momentul. Sa desfacem sticla atunci cand trebuie si niciodata prea tarziu. Zicem pas, fara sa degustam savoare; credem ca mai e timp pentru asta. Hmm, culmea e ca si siropul inghetatei e tare bun. Acum nu-l mai ratez. Macar asa, pana ce voi da de sticla din care voi gusta, ca pentru flash remember, clipa de altadata.


marți, iulie 24

Take care...

Si nu fac antireclama:
http://www.postamedicala.ro/content/view/4033/48/

duminică, iulie 22

Viers dulce

Stiu ca am avut cateva tentatii sa scriu poezie; printr-a IV-a si a V-a ma apucase pe mine talentul de a pune cuvintele in ritm si rima si m-am tot chinuit asa cu vreo 10 poezii.; versul alb nu era de mine, asta nu era poezie adevarata. Dar mai bine va zic altadata de talentul meu scriitoricesc.
Asa, mai bine va spun cum am invatat eu poezie, adica versuri pe de rost.
Am avut la baza repertoriul clasic: Zdreanta; Rau, ratusca, ramurica.
Dar cum sa ramana fata numai cu poeziile astea prinse la colt de strada? Prima, bunica, ca orice femeie care si le stie pe-ale ei sfinte si-a invatat nepoata Tatal nostru si Inger, ingerasul meu; toate bune si frumoase, pana m-a auzit tata, om cu frica de "steluta cea de sus" si asa am fost eu nevoita sa stiu mai ceva decat Tatal nostru, frumos si cadentat intonate "Partidului", "Tricolorul", "Tovarasului drag".
Si cum fata trebuia sa treaca de poezia recitata de toti copiii si sa aiba in repertoriul personal ceva lung, eventual scris de nume mare, am fost nevoita sa invat "Muma lui Stefan cel Mare; recitam teatral, empatizam cu "tanara domnita"; ori de cate ori eram scoasa in lume era necesar sa aratam ce bune memorie are fata, ce cunoaste ea din istorie si uite asa treceam eu la turuit. Lucru bun de altfel, caci eram mereu rasplatita pe deplin pentru eforturi de cei ce ma ascultau. Variantele "celelalte" ale mumei nu le stiam, ca "nu erau pentru mine".
De asa zisul meu talent m-am tot legat pana in clasa a IV-a. Mama mi le recita intai, imi spunea unde sa pun pauza, ma batea la cap "sa nu le cant" iara eu ma infatisam auditoriului. In gradinita retineam toate poeziile din sceneta si cum lipsea, imbolnavea, recita prost vreun coleg eu eram fix pe pozitii sa ii preiau rolul.
De la toate astea mi s-a tras groaza de poezie de mai tarziu; cu putine exceptii, nu am putut citi, invata poezie. Mama era ingrozita ca nu stiu niciun vers, iar in preajma bacului o puneam sa imi recite orice ca sa am ce spune si eu examinatorilor. Nici pana in ziua de astazi n-am mai incercat sa scriu ceva; de versuiala nu mai stiu nimic, am ramas la acelasi stadiu de gradinita, cu "muma, lui Stefan cel Mare", varianta necenzurata.
Aa..si mai mi-a ramas o caseta, veche de vreo 21 de ani in care plictisita, obosita, turuiam nazal la microfon "pe o stanca neagra, intr-un vechi castel/ unde curge-n vale un rau mititel...

New beginning

Felicitarile pentru al meu Mihnea sunt depline acum, fratele meu bun la toate e proaspat student la automatica-calculatoare. Si nu oricum, ci cu 10 la ambele probe, plus bacul, il aduce al cincilea in clasamentul final. Brava, Mihnea!
Acum chiar ca raman singuri ai mei parinti, numai cu "nepoata" matza, Ducesa! Daca la mine tata lacrima ca isi pierde definitiv odorul, acum cred ca are sa planga ca raman singuri, numai ei intr-o casa prea mare, cu copiii lasati la 100 km distanta, prezenti vesnic la telefon, la ei din cand in cand, in weekend-urile de aprovizionare.
Desi aceste etape trec pe langa noi constientizand mai mult sau mai putin ce se intampla, privite in ansamblul scurgerii normale a vietii ele sunt de fapt definitorii pentru evolutia fiecaruia. Am plecat de la ai mei, din camera mea in cea de camin si in 6 ani am devenit complet alta. Mihnea pleaca si el. Rateaza din pacate caminul ( sau nu, daca viata cu sora-sa nu i se va parea imposibila) si incepe alt drum.
Ai mei, oare ce drum incep? Acum, cand isi pierd scopul acela mobilizator de langa ei? Copilul ce trebuie hranit, educat, meditat, urmarit? Inevitabil stiu ca vor intra intr-o existenta vesnic aceeasi, ca bucuria implinirii prin copii le va aduce si sentimentul unei viitoare inutilitati, poate temporare. O auzeam pe mama zicand "acum m-am linistit, ce am putut face pentru voi am reusit" un fel de terminare a datoriei. Uff, sper sa va ganditi macar mai mult la voi acum, la viata voastra tihnita, asa ca in tinerete, asta daca nu va vin alte idei!

miercuri, iulie 18

Latest

  1. Fac stagiul de medicina interna si-s din ce in ce mai fericita ca nu am prea multe de-a face cu asta in specialitatea mea. Noi terminam repede: ne uitam la om, facem o biopsie cutanata pentru confirmare si that's it. Daca ai noroc, cu o crema, doua te faci iara frumos si sanatos. La interne plimbi omul pe la alti specialisti, pana uiti si cum il cheama si intr-un final faci rost de diagnostic; oricum pacientul tot un cronic are sa ramana. Parca mai frumos e sa vorbesti despre acnee, riduri, botox, protectie solara, melanoame, epitelioame & co. Culmea e ca nu imi displace asa mult, dar ma enerveaza asteptarea, mersul greu al lucrurilor, pacientul vesnic nemultumit si imi lipseste enorm colegialitatea cabinetului 15, subsol :-).
  2. Sometimes, life it's a big mess, dar imi place sa fac abstractie de ea. O las sa isi faca de cap, nu ma mai bag, nu ma mai intereseaza, nu mai sunt depresiva, merg in sensul curentului.
  3. Retraiesc studentia; gasca refacuta la spital; putem vorbi despre reduceri, fuste, carti, filme, barfi colegi ca odinioara. Am zis eu candva ca exista o karma in toate. Poate am primit si eu 1% din ea.
  4. Poate ca asa era scris, rochia verde din voal si fara spate sa fie a mea. A trebuit sa ma reintorc in magazin fiindca imi uitasem carnetul de rezident acolo, ca sa o zaresc uitata pe un umeras. Data viitoare insa nu o mai probez peste o alta rochie si asa larga, nu mai aproximez din ochi si imi aleg una cu 2 numere mai mici decat stiu ca port in mod normal. Cat o fi rochia mea de fantastica, tot are nevoie de MARI retusuri. Bine ca retusul nu e urgenta majora, am zero viata sociala, deci nu am unde sa o port. Si oricum, vor ramane prea putini stropi de Casmir in sticla, pana o voi pune pe mine. Parfumul asta, pare-mi-se, ca prea i se potriveste bine.
  5. Nu stiu ce naiba am sa fac luna urmatoare, toata lumea pleaca in concediu, nu mai eu nu vreau sa plec.

duminică, iulie 15

Carusel

Viata e uneori un uimitor carusel, te ridica, te coboara si in final te aduce in acelasi punct; perfid de sincera si fidela.

luni, iulie 9

O prietena si o cafea

Oare de ce nu gasesc mereu cafea cu caimac? De ce imi ramane doar partea lichida, neagra si fals indulcita?
Astazi am avut in ceasca caimac. Clar, imi schimb tactica si las expresso pe cafeaua concentrata si la ibric. Poate nu-i asa greu sa imi obtin caimacul.
Multumesc :-), L!

sâmbătă, iulie 7

Felicitari, Mihnea!

Brava Mihnea, chiar ca imi esti cel mai tare. Primul in clasament, 9.91!
Asa te vreau si mai departe!

vineri, iulie 6

Cum am asteptat eu rezultatele examenelor

Din nou dam refresh pe net. Trebuie sa apara rezultatele la bacalaureat. Impricinatul: Mihnea. Ma priveste cu detasare si enervare ca si cum ce atat tam-tam pentru ast bacalaureat? Ok, desi nu te cred, te las asa "nemuritor si rece" ,Mihnea, ca eu una am ceva tresariri de inima, cum de altfel am avut de mult prea multe ori...
Admitere liceu - complet pe alta planeta, nu credeam ca vinerea si nu sambata s-ar da rezultatele. Singura acasa, primesc telefon de la colega de banca, Corina, si aflu ca s-au afisat notele. Intr-un suflet, cu stomacul mai sus de esofag am fugit la liceu si am parcurs listele. Ai mei nu erau acasa, ca de altfel la nici un alt rezultat al urmatoarelor examene. Ii sun dupa, nici acum nu imi amintesc unde erau si cum i-am sunat ca mobile nu aveam atunci si ma intalnesc intr-un final cu ei. Mama nu uita nici in ziua de astazi cum a putut sa se imbrace fata ei : fusta lunga si creata, bluza mai sus de buric, sosete si pantofi negri. Sincer nici eu nu prea stiu cum am putut sa imi pun asa ceva pe mine.
Bacalaureat - aceeasi colega, Corina, ma suna, refac traseul spre liceu, aflu, ii sun pe ai mei ( nu, ca nu aveam nici acum mobil) iau masina si ajung intr-un suflet la ei.
Facultate - aici nu se pune, stiam de la ultima proba cat am sa iau.
Rezidentiat - legata in fire si cu degetul pe F5 asteptam afisarea clasamentului final. Tot singura acasa, ca altfel nu se putea. De data asta cu alt deget pe mobil ca sa tin lumea la curent. Domnii raspunzatori de site-ul cu rezidentiatul 2006 au intarziat afisarea cu vreo 40 de minute. Valva mare pe messenger, pe forumul medicinistilor, galagie si nervi, site picat la un moment dat.
Acum asteptam...in familie. Adica eu dau refreshuri ca domnul Mihnea e pierdut in limbaje de programare. Sa auzim de bine, va tinem la curent!


miercuri, iulie 4

Mom&dad

Sun acasa...
"mama, ce faci?"
"uite..la Tv"
"si tata?"
"si el...se uita la ceva"
"pai..nu va uitati amandoi?"
"aa..nu, eu stau in camera, el dincolo. Am stat putin cu el si dupa m-am mutat la filmul meu'"
"aa..ati stat macar de vorba si voi..."
"nu, el a stat tot la tv, eu langa, m-am jucat putin pe calculator"
Deci, asa isi petrec timpul IMPREUNA ai mei. Unu' joaca Solitaire, celalalt sta pe Realitatea. Dupa, fiecare in spatiul propriu.

Stii, mama, aveti cu cine imparti timpul, de ce naiba nu o faceti?
Va invidiez, dar va plang si de mila. V-ar trebui spatiul meu ca sa intelegeti cat de norocosi sunteti. Comunicati atata timp cat aveti cu cine. Bucurati-va de asta. Lasati naiba tabieturile personale! Chiar trebuie sa primiti lectii de la mine?

sâmbătă, iunie 30

Berlin


DA, ramasesem datoare cu o redactare. Cum a fost Berlinul. Pe scurt rece, gri si simetric. Rece nu numai din cauza vremii, ci pentru ca asa l-am gasit eu, m-am simtit cumva plimbandu-ma printre statui frumoase, blonde si cu prea multi ochi albastri. Statui ce stau numai pe piedestale foarte inalte, rasate, nobile. Nu-i nimic spectaculos in el. Pana si resturile zidului vest-estic pareau bucati din circul foamei bucurestean. Risipite pe ici pe colo, cu cate un calator entuziast agatat de ele. Cladiri maro, gri, uimitor de simetrice, colturoase, cu multa sticla si beton rece.
Lumea parea parca ascunsa. De fapt Berlinul este si asa prea mare in ciuda celor 3 milioane de locuitori. Multe biciclete, trupuri atletice, oameni constienti de sanatatea lor, Mc Donalds-uri aproape goale. De parcuri te loveai la tot pasul, la fel ca si de gheretele ce vindeau carnatul autohton - wurst. Si o parada gay, cu caravane foarte galagioase, dar cu oameni ponderati si cuminti. Parada asta mi-a distrus urcarea in Victory Column si vizita la gradina zoologica.
Ma intreb cum arata Berlinul inainte de bombardamente. Totul a fost distrus si recladit ulterior rapid, utilizand cred aceeasi macheta pentru fiecare cladire.
M-am simtit insa bine pentru ca am dat de echipa spaniolo-americano-franceza cu care urmeaza sa lucram. Oameni calzi, haiosi, care stiu sa manance bine, sa vorbeasca despre vreme, filme, carti, mancare si medicamente.
Per ansamblu a fost placut, dar nu m-as intoarce ca vizitator acolo. In putine zile am reusit sa vad destul, am batut de vreo 2 ori fiecare piata: Alexander, Bradenburg, Potzdamer. Am ratat domeniul Hohenzollern - Charllottenburg si muzeul evreiesc. Sincer, in cazul ultimului, nu ma astept la mare lucru, dar ar fi meritat o comparatie vis-a-vis de Auschwitz.
Am adus multe poze cu mine, dar va las spre vizionare doar o bucata de zid din Posdamer Platz.

marți, iunie 26

no idea

Uff, ar trebui sa va tin la povesti, dar mi-i tare lene. Mai intai sa imi scot ideile pricipale, ca pe vremuri la scoala.
Am citit ceva misto, de descretit riduri:
"Let us leave the beautiful women to men with no imagination. ~Marcel Proust"

marți, iunie 19

Information

Solicit orice informatie despre Berlin, ce se poate vizita la pas, ce nu trebuie ratat. Urgent pana maine seara.

luni, iunie 18

Lista

  • vreau sa ascult ploaia si vantul cuibarindu-mi coatele pe pervazul ferestrei, cu privirea cautand alte ferestre luminate
  • vreau sa simt talpa sandalelor afundandu-se in asfaltul moale, sa caut cu narile oxigenul in aerul rarefiat al unei seri tarzii de vara
  • vreau minute de uitare de sine
  • vreau ca peste 2 saptamani sa zic "felicitari, Mihnea"
  • vreau 4 zile nesfarsite, de mers cu harta in mana si aparatul foto la gat
  • vreau un Berlin ca o ciocolata amaruie
  • vreau sa revin ca "cea de altadata"
  • vreau sa scap de ingrozitoarele dureri de cap ca imi apar fix la aceeasi ora dupa-amiaza, de cel putin o saptamana
  • vreau sa nu am de ce sa las lista asta deschisa

joi, iunie 14

No title

Scriu cam mult in ultima vreme; si-mi face tare bine. Desi pastrez acelasi ton, am un sentiment de indiferenta totala fata de plictiseala pe care poate o generez. Si ce daca?
Uite descopar acum ca am conexiuni tot mai puternice corticale. Ca semnalele din jur deschid o groaza de fisiere uitate, puse la arhivare. Mirosuri din jur, zgomote nedeslusite, cuvinte imi genereaza flash-backuri. Si asta fara sa vreau. Si fara sa fac cel mai mic efort pentru a le stopa. Ma simt incapabila sa fac asta, vointa ma impiedica. Lucruri care au trecut de cele mai multe ori indiferente pe langa mine, acum sunt emitatoare puternice de senzatii cunoscute mie, placute; au fost doar elemente de decor, rar elemente cheie care au definit anumite spatii. Si nu mi se intampla nicidecum in vis, ci in viata reala. Chiar daca raman pelicule de film, avansez spre tridimensional. Amintirile nu mor in albume de fotografii.
Am o hiperresponsivitate la tot ce ma inconjoara. Oare suntem atat de capabili de a inregistra in profunzimile cortexului, involuntar, totul? Sau mai bine zis lucrurilor pe care niciodata nu le-am tratat cu "reject". Mintea noastra ramane martor fidel. Nu-l poti contrazice. Nu ne putem minti pe noi insine.
Programul nostru are algoritmi clari, cu care eventual putem trisa numai in fisiere temporare.

miercuri, iunie 13

Felicitari, Mihnea!

Felicitari, Mihnut! Ai fost cel mai tare. Colegii stiu de ce . Sa-mi traiesti sefu' ;-)!
Bafta multa, ramai tot asa!

marți, iunie 12

stand-by / fara apa / toleranta / pepene galben

1.Ma simt ca o masinarie careia ii lipseste butonul de "on". E doar intr-un stand-by continuu. Gata sa isi acopere articulatiile cu rugina, cu un program perimat, caruia ii lipsesc instructiunile de decizii, actiuni. Ii lipseste mintea care sa o indemne sa actioneze, sa isi porneasca motorul cam lenes. Sa izbucneasca asa deodata, in vechiul ei uruit nebun si fericit, chit ca supara fonic tot ce o inconjoara.
Uff, daca cineva nu apasa butonul de "on" are sa se achilozeze si asta. Ultimul din serie. Sa ma scoata odata din mutenia neinteleasa.


2. Fac plangere la administratie, la sefu' de scara, care uita constant sa anunte ca se opreste apa. Nu stiu a cata oara se intampla sa vin acasa si sa imi vad si robinetele mute. Cand intr-un final dau apa, curge mai rau ca apa unei mlastini, neagra si imputita.


Later edit:
3. Din ce in ce mai mult imi urasc toleranta. Am un prost, idiot obicei de a tolera, inghite asa de-a valma nesimtirea (bine, si atunci cand nu fac asta, diplomatia mea inteapa unde doare mai tare). Ma enervez, ma plang la altii de-a dreptul nevinovati si mereu aceiasi, scot fum peste tot si dupa imi trece si redevin amabila. Ca ce naiba, lasa, poate are si omul dreptate, poate are tot dreptul sa iti invadeze spatiul propriu fara sa te intrebe. Ar trebui sa imi blestem prostia asta de a da credit unor persoane care nu merita nicidecum. Ar trebui sa dau dreptate si sa ii cred pe altii care se plang ca si mine si pe care tot eu, minte ingusta si increzatoare ii indemn sa capete curaj si sa se faca nesimtiti. Insa numai vorbele sunt de mine si nimic mai mult. Solicit nesimtire, cumpar chiar, pentru improprietarire.


4. La nervi, solicit inghetata de pepene galben. Stiu ca nimeni nu aude.

duminică, iunie 10

puzzle 2

Ma joc. Am piese disparate si multe pierdute. Cateva au inceput sa se imbine caci m-am straduit mult sa le gasesc, dar si am multe spatii neacoperite, prea multe. Si parca ma tin in loc sa mai construiesc, imi taie orice avant.
Unele mi-au fost pur si simplu oferite, candva, foarte de demult si cu ele mi-am inceput jocul. Sunt bine imbinate si zau ca nu le-as mai desface. Cu ele am crescut. Mai am cateva, bine puse la colturi pe care ma bazez. Din cand in cand uit ca exista acolo, dar raman un punct de plecare.
Asa ca sunt in asteptarea pieselor mele. Pasiv, fara speranta, le astept.

puzzle

Traim un urias joc de puzzle. Cu piese de toate dimensiunile, unele atat de diferite, altele parca gemene, unele negre, gri, albe, policolore. Sunt multe si le primim asa pe rand de cand am vazut lumina. Le atasam, unele strans, le imprastiem fara sa vrem sau cu intentie, le regasim uneori. Jocul asta nu se vrea niciodata construit uniform, uneori ajungem pe-o cale la capat, avem una din laturi bine unite, dar spatii libere la mijloc. Uneori invatam sa jucam parsiv, sa trisam, sa decupam piesele dupa cum se cere, sa le "aproape" potrivim.
Oare de ce nu le primim pe rand, in ordinea potrivirilor? De ce le pierdem usor?
Si daca jucam corect, parca tot nu reusim sa-l ducem la capat. Jocul nostru se vrea nesfarsit, desi piesele ii sunt aceleasi, numai timpul in care il jucam ni-i limitat.
Da, cam asa e jocul vietii noastre, al naibii de fix in piese, al naibii de corect si al naibii de deficitar in instructiuni.

vineri, iunie 8

Pic-Poc

Stiti cum e cu robinetul ala cu pic-poc in miez de noapte? Asta mi-a fost mie sonor azi-noapte, plus inca multe soapte galagioase care vibrau din toti peretii. Nimic, tot pic-poc, chiar cu bromazepam la bord, ma rog in sfert de comprimat. Si noaptea nu-i nicidecum sfetnic bun atunci cand nu dormi. Totul devine si mai negru, izbucnesc din subconstient toate framantarile mute, ti se pare ca te tot afunzi si nu mai vezi lumina, totul devine monstruos, toate dorintele cu mult tinute in frau invie, ca numai lucruri la care altfel cugeti prea mult ai vrea sa faci.
In noptile astea zau ca mi-as administra niste socuri electrice. Socuri din alea despre care susotea lumea pe vremea lui Ceausescu ca i s-au administrat nu stiu cui si l-au facut neom, de nu mai stie de nimic, nici de el, nici de familie.
Te foiesti si degeaba, iei cartea si la a doua foaie citita ai impresia ca pici si cand colo nimic, te ridici la fereastra si privesti in gol sau iti cauti cu privirea somnul.
Oare cat am sa va mai turui despre insomnii? Acum, post 4 ore dormite am o stare de imponderabilitate si absenta temporala, am impresia ca eu stau undeva in loc si totul in jur mi se deruleaza in pelicule. Spre binele meu sunt incapabila sa mai gandesc negru, in alb oricum nu-mi iese. Haideti, voua sa va fie noptile usoare!

miercuri, iunie 6

FAQ

De ce strigatele catre noi insine nu au ecou? De ce dispar fara urma, se topesc si nu ne ramane absolut nimic, decat aceeasi stare de dinainte? De ce nu ne putem impaca cu propriul EU doar? De ce nu ne putem savura bucuriile marunte sau mari? Simtim doar putina vibratie ca o unda care se deplaseaza centrifug si dispare apoi...E chiar nevoie de mai mult pentru a simti altfel? E prea greu pentru a te entuziasma, pentru a spera fara sa ai in suflet o umbra de incertitudine? E asa greu sa traiesti fara indoieli?
Sa fie oare constiinta cea care nu ne lasa sa traim liber?

duminică, mai 27

Stropii mei mari

Astazi mi-am inecat sandalele in baltile din spatele spitalului Coltea. Si tare mult mi-a placut. Urma sa ma intalnesc cu o parte din vechea gasca din facultate. Cred ca e prima data in primavara asta cand am simtit cu adevarat ploaia, cand nu imi pasa ca de pe umbrela mea imi curgeau siroaie picurii pe fusta, ca tocurile mele nu se vedeau de lacuri, ca simteam apa calda gadilandu-mi talpile. Nu vedeam nimic in fata, doar lumina farurilor refractandu-se prin apa de ploaie si umbra Universitatii. Eram eu si ploaia. Si putin miros de asfalt de duminica incins.
A fost poate cea mai frumoasa zi, macar frantura de zi din sezonul asta de primavara-vara. Desi putin egoista, a fost ziua mea cu miros de ploaie.

luni, mai 21

Cine sunt astia cu YALE???



Astazi cand am revenit acasa am zarit, lipit de clanta usii ( n. a. usa normala, maro, fara securizare, metale si alte chestii...ma rog cu 3 yale) un postit "mersi, pt TV!". In prima secunda nu m-am dumirit eu bine ce vroia sa spuna, era scris de mana, am zis ca un vecin mi-a lasat vreun bilet de amor, apoi am refacut conexiunea, am dezlipit postitul (parca picioarele mele se zgaltaiau putin), am gandit "e bine ca te-ai multumit doar cu TV-ul...", am intors postitul pe verso si am citit urmatoarele "Gandeste-te mai bine cand cumperi o incuietoare! Foloseste Yale!" .
Ok oameni buni, am priceput mesajul, care nu e nicidecum hazliu, ci mai degraba imi suna a macabru! Poftim, sunt eu tare de inger (ha!), dar daca in locul meu era batranelul de la 7, care se opreste la 5 m mersi ca-l tine inima, care are 2 infarcte la activ, care putea sa crape in fata usii ca niste idioti i-au lipt pentru reclama personala un bilet in care se sugera furtul TV-ului! Cine mama naibii sunteti astia cu Yale, ca sunt pornita sa va reclam!
Cati dintre voi ati mai patit asta? E prima data cand dau de asa ceva in usa, recunosc ca am bagat cheia nitel tremurand, ca am aruncat o privire spre televizor, ca am vazut stele verzi, ca am retrait momentele de acum 3 ani cand m-am trezit (culmea chiar pe la jumatea lui mai) fara nici o bijuterie in casa.
Va atasez pozele ca sa stiti cum arata ale naibii de postituri ale idiotilor de la YALE!

sâmbătă, mai 19

La vot

La tara oamenii se imbraca frumos si se duc la vot. I-am vazut astazi. Treceau agale, in camasi curate, cu basmale inflorate, oprindu-se acolo unde vecinii iesisera la poarta. Unii mai stateau de vorba cu vecinii pana se domolea ploaia. Aveau ochelarii si buletinul la buzunarul de la piept.
Bine cu ploaia, ca altfel ii gasea pe camp votul, mai ales pe cei tineri. De fapt, daca stau bine sa ma gandesc, numai batrani am vazut pe soseaua principala a satului. Batrani si nepoti. Pentru ei e datorie, asa cum e sa te duci la biserica. Au auzit la TV ca trebuie, au repetat seara la poarta, cu vecinii, cum sa puna stampila, s-au codit, au zis ca “au sa puna asa cum crede Dumnezeu mai bine” ca tot aia mari de la oras stiu mai bine cum va sta treaba.
Pana la urma nu-i intereseaza prea tare, viata lor e tot aia, batranetea la fel ..si pensia.

marți, mai 15

Marionete au BA?

Ma tot intreb cat avem de-a face noi cu viata noastra? Cate dintre actiunile noastre apartin vointei proprii si cate apartin destinului? Ati trait vreodata cu impresia ca suntem legati de niste fire si nu ne miscam altfel decat dupa ceea ce ni se dicteaza? Ca tot ceea ce executam nu este al nostru ci al destinului? Ca si daca scapam din fire, suntem repede reprinsi in ele si totul se rastoarna intru echilibrul destinului…

As vrea sa cred asta, desi ma tem ca ar fi o lasitate pentru mine ca om. As vrea sa cred ca nu pot face nimic si sa las sa se intample. Pana la urma poate as deveni vegetanta. Totusi, ma simt uneori prinsa im mreje si incapabila sa ies din el. Orice as face, vointa mea nu raspunde.

Sau poate nu e intru totul asa. Soarta ne lasa o libertate limitata, care tine de dezvoltarea personala, de evolutia noastra ca si componente ale lantului uman, dar intervine in momente cheie, defel schimbabile de catre noi. Intervine pentru a aduce echilibrul.

Nu aiurez si nu bat campii. Dar toti cred ca am trait momente cheie, care nu au tinut de hotararile noastre, toti ne-am simtit uneori neputinciosi. Culmea ca numai evenimentele fatale sunt adesea catalogate drept “plasmuiri ale destinului”. Cat credeti in destin? In acel “asa iti e scris”?

duminică, mai 13

Back

De maine revin. Operatiunea "pimp my blog" a sfarsit, Mihnea si-a dus la bun sau nu sfarsit operatiunea de revigorare. Dupa cum spune el, rezultatele nu se cunosc inca, deoarece nu s-a realizat indexarea blogului meu nou pe Google. Cum o fi asta nu prea stiu, cert e ca ratingul mi-a ramas acelasi.
A ..si de maine imi revin noi atributiuni, preluate tot de la Mihnea. Baiatul a cedat. Nu mai vrea net. Pentru 2 luni si ceva placile de retea stau la mama. Invata...Spor Mihnea!

joi, mai 10

Basescu

[Pimp My blog Day 4 by Mihnea]
Despre Basescu. Atat. Si aici. Si peste tot. Click pe citeste mai mult..




si concluzia..


marți, mai 8

Mituri

[Pimp My blog Day 2 by Mihnea]

Prietenul Doru Coroiu (Aldor) ne-a aratat pe Fotolitera un clip video foarte interesant, plin de intelepciune. Ce se intampla daca amesteci Coca Cola (ma rog, Cola Dietetica) cu Mentos. Click, acolo jos, click :P

Asta imi deschide apetitul pentru genul de showuri Myth Busters sau Brainiac. In timp ce idiotii din prima emisiune (nu ma dati in judecata pentru insulta, am spus ca aveti idei multe si indraznete, asa e limba romana, mai ambigua) cred cu adevarat si pun suflet in ceea ce fac, Brainiac e commercial shit-ul tipic, cheap trashware, tv-junk sau orice cuvant compus putem inventa pe limba lor. Daca de la cei din urma inveti ca ragai mai mult daca mananci grabit decat daca ai o alimentatie bogata in serbet si fizzy drinks, de la Myth Busters afli lucruri cu adevarat folositoare, practice sau de o importanta ideologica insemnata. Exemplu:

- masina are un consum redus de carburant, daca oprim aerul conditionat si deschidem geamurile la cel mult 80 Km/h si invers la peste 80 Km/h. Asta daca nu vrem sa facem rabat de la climatizare.

- reculul celor impuscati in filmele western este doar un efect special, la fel si explozia automobilelor cauzate de gloante ordinare sau detasarea osiei uitata ancorata de un stalp

- 2000 de baloane cu heliu pot ridica un copil de 3 ani

- daca alergam prin ploaie ne udam mai putin decat daca am merge normal

- un cadavru lasat o luna de zile intr-o masina o compromite.. fizic

- aerul din masinile vopsite cu culoare inchisa se incinge mai tare vara cu pana la cateva grade Celsius decat aerul din masinile vopsite deschis

- un glont tras cu teava in sus poate leza pe cineva la intoarcerea la sol

- puteti inlocui o dioda de la sistemul de aprindere al farurilor de la masina cu un glont de vanatoare, dar o sa va patati pantalonii :)

- Mister Bean chiar putea sa isi vopseasca peretii camerei punand explozibil intr-o galeata cu vopsea… problema sta in a tine peretii in picioare :D.. si nu.. nu iti poate lasa o urma pe perete daca te-ai “uitat” inauntru..

- uleiul ramas dupa prajeala de la mcd’s (a se pronunta mekediz ca in Eternal sunshine of the spotless mind) (simiuk stie de ce) poate fi utilizat cu succes in loc de carburant.

- o masina automata de spalat nu are destula putere pentru a te invarti si pe tine

- un pui poate sparge cabina unui avion in zbor, mai ales daca e congelat :D

- mormolocii sau ouale de vietati acvatice inghitite nu isi pot continua viata in stomacul nostru

- poti fura tensiune electrica prin inductie, plasand o bobina uriasa langa firele de inalta tensiune, dar nu mai mult de un volt..

Nu, nu am dat copy/paste de nicaieri, inainte eram un telespectator infocat al distrugatorilor de mituri.

Si pentru ca e vital sa privesti inapoi, in istorie, sa pastrezi legatura cu originile, voi continua in nota simiukai care probabil v-ar fi povestit ce a mai facut ea recent.. Pe mine ieri m-a surprins o intrebare, ale carei valente stilistice pot fi dimensionate la modul shakespearian (vezi Hamlet)... “De ce inveti?”, reactie la statusul meu “Fizica. Fac la fizica”, dimensionat stilistic la modul “James Bond” (vezi Bond. James Bond).

Rachel Rachel: dc inveti atat]

Rachel Rachel: ?

simian_mihnea: fara motiv

simian_mihnea: fiindca am bacalaureat peste 7 saptamani :P

Rachel Rachel: lol

Rachel Rachel: dar stii deja fizica

Rachel Rachel: ;)

simian_mihnea: stiu, dar mie imi place sa fac ceea ce stiu ^_^

Si a murit Octavian Paler, probabil cel mai mare roman de cultura contemporan. O lume mai buna pentru el, una mai jalnica pentru noi, jalnica cu R mare. Si o poezie.


[blog page by Mihnea]

luni, mai 7

Feminism, misoginism

[Pimp My blog Day 1 by Mihnea]

Feminismul nu vinde. Si eu am vrut sa iasa in Franta presedinte Ségolène Royal si nu Nicolas Sarkozy.. mai schimbam niste mentalitati. Dar cum nu s-a intamplat asa… misoginismul continua sa vanda bine. Click pe .. stii tu… citeste mai mult!




Ce poate fi mai linistitor si mai reconciliant pentru frustrarile proprii decat niste clipuri cu soferite neindemanatice.

woman tries to park in a really small parking spot -



Normal ca e amuzant sa razi de ceilalti, nu mai pune intrebari idioate… te vad ca zambesti :)

Woman at parking place



Ma rog, uneori se .. exagereaza:
worst woman driver ever -

Three fastest ways of communication
1:Tele phone
2:Tele vision
3:Tell a woman
Still need faster?
Tell her not to tell anyone!

Daca nu ati observat pana acum, mai nou e smecher sa vorbesti in linkuri. Nu stiu de ce poarta barbatii serviete dupa ei.. poate si asta e smecher, dar sunt barbati care isi joaca bine rolul de .. femeie. Dupa cum si Mircea Badea observa, imaginile feminine sunt folosite des in advertising. Am citit undeva, nu conteaza unde, ca o chelnerita care atinge prieteneste pe umar clientul obtine saptamanal de doua ori mai mult bacsis decat orice alta chelnerita si de trei ori mai mult decat un chelner.

Eh, dar cum s-ar fi vandut Windows 1.0 fara contributia de neinlocuit a lui Steve Ballmer

Ballmer sells windows1.0


nu e de mirare ca omul urla..
Steve Ballmer going crazy


.. atat de tare incat a avut o operatie la corzile vocale. Pai cum sa nu urli cand salariul tau de angajare e de $50,000...?!
Pana data viitoare... radeti! sau faceti..


[article by Mihnea]


duminică, mai 6

Pimp my blog Day 0

[Mihnea here]

Maine incepe operatiunea Pimp my blog. Firstly, nu imi place denumirea asta, daca nici voua e momentul sa parasiti targetul . Un target sublim de altfel.. astazi la pranz, la un prim recensamant aveam 3 vizitatori in ultimele 24 de ore.. adica noi si probabil GoogleBot de doua ori. Uhm.. sunt mai multe probleme care au condus la acest lucru, pe langa problema situata undeva intre tastatura si patru picioare lemnoase, o problema cu care eu unul ma confrunt aproape zilnic. Acum e momentul ala in care trebuie sa pui mana pe mouse si sa clicai pe “Citeste mai mult”. Si nu o sa iti vorbesc la persoana a 2-a plural fiindca asta contribuie la incalzirea globala.

Number one. Numele. Prea lung. Se ineaca saracul Google de la prima inghititura. Relevanta cuvintelor din titlu scade exponential odata cu ordinul lor. La fel si cititorii blogului daca o sa continui cu explicatiile matematice. Anywayz.. long page titles.. it’s a no-no! Simiuk, simplu. Eliade si-a facut felul pe alte pagini mai palpabile.

2. Poza de sus. Acum nah, eu o stiu in original. Dar si cititorii o stiu. Primul lucru pe care il faci cand intri intr-un blog e sa te uiti in profilul persoanei, sa vezi cum arata, ce varsta are. Stii tu.. bine, blogul blog, dar tipa? Ce imi inspira mie poza? E genul de imagine care apare pe siteurile de webhosting si firme de banking and ranking, moda femeilor de cariera in costum cu dungi, ochelari cu rama groasa si laptop la subrat. Cliseu. Nu vreau sa stiu cine e fotograful!

3. Text. Text. Teeeeeext. Nimanui nu ii place sa umble prin desert, fie si virtual. Pentru index ai nevoie doar de un preview al articolului, nu de tot continutul.

4 si noua moda a calculatoarelor este .. imaginea. Nu ai prins deloc trendul cu youtubeul… face parte din genul de siteuri care pot constitui mina de aur. Unii fac siteuri doar cu clipuri preluate de acolo pentru a face un profit.

5. Subiectele. Aici ai lacune mari. Nu intereseaza pe nimeni ce ai visat noaptea trecuta, poate doar pe prietenii apropiati si pe frati-to, dar pentru asta nu trebuie sa postezi pe blog, ajung cateva im-uri.

Stii ca nu stau bine cu timpul, dar o sa incerc sa ma distrez putin aici :D.. hm.. fresh meat. Toate topicurile postate de mine vor fi insemnate cu [operatiunea Pimp my blog by Mihnea].

Again

In alta ordine de idei, ce mai strafulgera mintea si viata mea:

  1. Invat materia de rezidentiat, nu spun de ce, dar pana acum am acoperit 0,02% din ea
  2. Fac variante de bac la fizica si se pare ca am sanse sa-l iau
  3. Am aflat ce gandesc pustoaicele de clasa a XII-a - daca cu 2 luni inainte de admitere inveti tot timpul primesti ca replica din partea amicei tale “draga, nu munca este totul in viata, trebuie sa ai si o viata personala, nu a ajunge femeie de cariera si singura e cea mai buna optiune!” bine ca zic ele la 18 ani asta!
  4. Mereu ma intreb ce au in servietele diplomat unii barbati, asta dupa ce, profu meu de geografie isi tinea painea si un sul de foite galbene dupa care ne citea, vecinul de jos o umbrele si o plasa de piata, un nene din tramvai o sapca si un ziar!
  5. Acvaria este cea mai orientata la zodiace
  6. Indiferent ce optiuni avem mereu alegem p-aia impusa de altii sau cea mai safe din punct de vedere a traiectoriei!

Cum revolutionez eu netu’?


Cica stau foarte prost la partea de trafic! Ca doar 35 vizitatori pe saptamana am, adica 5 pe zi si conform dorintei lui Mihnea “fa si tu ceva sa ai cel putin 15!!” Ca sunt unicat in lumea web-bloggului, ca nimeni de pe net nu are cautare frecventa “psihoenergizante”, ca targetul meu desi cam “select” lipseste cu desavarsire. Ar trebui sa scriu si eu despre windows vista, moda costumelor de baie, sa schimb my pinky-picture in ceva fancy… Mihnea zice trash-ware, nu vreau sa pricep ce-i ala sau ca a doua varianta “intr-o lume a netului in care toata lumea serveste junk-food, eu recomand psihoenergizante!

Ok, Mihnea bre, promit sa mi te iau tovaras de imagine…sau sa te las timp de o saptamana sa ridici targetul bloggului mei…a… sa nu te astepti ca imi dai doar subiecte de discutie, mataluta singurel vei scrie aici. (acum mustaceste langa mine;P)

De maine imi las blogu’ din mana. Nu vreau poze golase pe el, nu vreau subiecte de bac la sigur date si fraudulos inventate sau Al-Giazira highlights.

Sooo, operatiunea "Pimp my blog!"