duminică, decembrie 3

Fara Moromete

Daca ziua de 1 decembrie a trecut pentru mine ca oricare alta, singurul lucru remarcat fiind lipsa de agitatie prin cartier, drumul linistit spre casa, azi am simtit o revigorare a ceea ce inseamna « romanesc » prin Morometii lui Stere Gulea. Mi-am petrecut amiaza, tintuita vreo 3 ore la cele doua parti ale filmului. Poate ca a fost emotionanta interpretarea lui Victor Rebengiuc, poate ca locul desfasurarii actiunii si al nasterii lui Marin Preda imi sunt foarte apropiate, dar ceva, ceva, a vibrat azi in mine.

Cadrele surprinse imi par destul de familiare. Dincolo de oameni spatiul e partial acelasi, punctele de reper au ramas neschimbate. Numai el, Moromete e mai greu de gasit. In satul nostru taranul are blugi si adidasi, stie de UE, ca vom intra si ca are sa ii mearga si mai prost, are tot caruta cu cai, poate si termopane la « feresti », copiii mai toti sunt studenti la ceva facultati de duminica. Pamantul a ramas mai mult pentru cei batrani si aproape nici unul nu l-ar vinde pentru a trimite copilul la scoli…ca nu-i mare afacere la mijloc. Ceva din Moromete mai regasesti la crasma satului, la ora de politica, daca nu vine unul dintre ei sa zica ceva din ce a vazut el aseara la Andreea Marin sau Tradati…

Moromete e un dus cu apa rece pentru lumea satului de acum. Moromete stie ca e TARAN, deci trebuie sa aiba PAMANT si ca numai cartea il poate scoate din conditia asta. Omul satului de astazi stie ca poate sa aiba pamant dar si ceva afacere la mijloc, un chiosc, ceva joc Caritas, « job » prin Spania, ca pamantul aduce mai mult paguba, ca tot mai bine o duc aia de la oras, ar vinde tot si s-ar muta acolo. El stie ca nu iti trebuie prea multa carte sa reusesti, ca trebuie sa fii smecher, sa risti putin, ca sa fugi cat mai repede din satul asta prapadit.

Din satul asta din care s-au stins toti Morometii.

Niciun comentariu: