joi, februarie 28

inca un rand...

Girls night. Adica vin alb dulce de te duce in grai frantuz baut in timpul programului de lucru, fugit cu fetele apoi in centru ( sfidare deplina de vitrine), oprit intr-un prim bar cu cocktail numai bun de ametit ofuri, continuat intr-altul cu bere, apoi foame rau, deci continuat cu pizza plus bere. 4 ore de baut, mancat, palavragit, tinut greu capul intre umeri.
Imi amintesc doar un telefon tarziu in noapte, cand cred ca am vorbit "exaltat", apoi drumul spre casa, cand imi parea metroul rupt de sine, ruland printr-un tunel agravitational si in urechi sunandu-mi continuu acelasi refren "big GIRLS don't cry" ;pentru ca fetele nu au de ce, pentru ca au fost candva mici, mucoase si plangacioase, atunci cand daca isi juleau genunchii nu mai aveau tupeul sa-si ridice ochii din pamant si sa isi expuna cu nonsalanata strampii rupti si patati cu sange.

duminică, februarie 24

Zambiti, va rog

Are 62 de ani de fotografie; probabil ca vreo 72 de viata; 60 aparate foto, cel mai vechi unul pe trepied cu burduf de prin 1900 si ceva. Poze cu mirese, cu domnisoare cu buze subtiri conturate si priviri diafane, domni cu mustati urcand spre ureche stau agatate inca in vitrina cenusie din vechiul si mereu prezentul colt de mahala alexandreana la "Nea Lucica".
Nu l-am vizitat eu, ci altcineva pasionat de ce e de pus pe film; pentru sfaturi batranesti de utilizare a unui "Zenit". In baraca lui, cu perdea albastra in colt cu falduri prinse in bolduri si gauri de muc de tigara pe alocuri stau atarnate pe pereti panouri cu absolventi, pisici, nunti si inmormantari. Astazi nu mai face fotografie pe film, are digital, un Canon compact cu care le arata pe loc, clientilor, cum au iesit, iara celor nemultumiti le mai face o tura, ca tot e tehnica asta buna la ceva.
Ultimii clienti o pereche de batranei: el cu camasa alba, cravata subtire neagra, vesta si palarie maro. Ea cu basma neagra, stransa la spate si camasa cu flori cumparata de la targul de duminica. Venisera sa isi faca poze "pentru cruce", ca asa se cade, deasupra numelui sa le stea si chipul. Iara mai jos poze de tinerete, ei doi la masina de cusut, ca doar asa s-au ridicat in viata, cu croitoria; asa s-au si cunoscut.
S-au tras in poza, s-au vazut, tocmit si au plecat; tre sa vina peste o saptamana dupa poze; nea Lucica lucreaza incet, dar sigur, nu ca aia din centru - "Doar stiti cum sunt pozele mele de cruce". Ca si vitrina lui de fotograf de fapt: cu praf de vechi, cu amintiri, cu ganduri pe care nu mai ai cum sa le citesti pentru ca soarele a decolorat si spatele pozei, poze la care te opresti asa in treacat ca sa te asiguri ca tot acolo au ramas.

marți, februarie 19

Din desaga mea

Astazi am carat 9 kg de carte. 2 volume imense, de derma, care m-au golit complet si care Doamne, in cate chestii nu s-ar fi transformat. Am reevaluat, mi-am facut imense probleme de constiinta, ca oare nu mi-a fost cam mare rasfatul asta? Dar am un tratat de capatai, valabil sper pe urmatorii 7 ani, pe care il privesc lung, pus la loc sigur, rasfoit un pic in seara asta pe la paginile de cosmetica.
Si uite cum ne poate stimula uneori si shoppingul asta...parca iti da un sentiment de implinire, ca faci ceva numai pentru tine, cu care ramai doar tu, ca ti-ai pus in desaga ceva de care esti absolut sigur ca nu-l ai cum pierde, ca ti-e fidel - pana la urmatoarea editie ;-).

sâmbătă, februarie 9

shoooppppping

Chef nebun, dar nebun rau de tot de cumparaturi; desi parca mi-am mai secatuit buzunarele o data saptamana asta, trebuie sa sfarsesc in acelasi stil; in 20 min imi mut fundul in masina spre casa, in 1 ora si ceva sunt la ai mei si slava Domnului cat o fi orasul de mic, stiu eu un magazin plin de minunatii care mi-a ramas piesa de rezistenta de vreo 10 ani. Hooops, si vine si ziua mamei....
P.S. asta mi se trage de la andressa si site-ul ei plus cateva zvonuri despre magazinele Giulia. Trec in fiecare dimineata prin fata unuia, admir, dar pana acum n-am reusit sa-i calc pragul.

vineri, februarie 8

Suturi

De cate ori nu v-ati culcat seara cu dorinta sa va fie spalat creierul cu buretele la trezire? Sa nu mai stiti nimic, nimic, sa va fie creierul golit de voi si de ale voastre si sa incepeti sa respirati iara? Sa se reexpansioneze plamanii, sa se curete de lichidul amniotic in care ati trait pana atunci si sa trageti ceva nou voua? Sa va asezati pe perna ca print si sa va treziti ca broscoiul cel raios? Sau invers? Ratusca cea urata sa trezeasca printesa? Se poate asta? Putem sa dam cu sutul la tot cand deja am luat mult prea multe suturi posterioare? Asa, ca in dinte pentru dinte? Sa picam cu genunchii din tarana si tot din ea sa imprastiem pulbere spre ghionturile luate?

marți, februarie 5

Cioburi no.2

Una sticla parfum, din cel de testare (deci nu mai intrebati ce e) s-a facut pulbere la mine in geanta in lupta cu cheile, mp3-ul si alte alea. Nu stiam astazi de ce mainile imi sunt rau parfumate, husa pda-ului emana miresme, iar telefonul la fel. Carnetul de rezident avea picouri de ulei iar inscrisurile borsetei disparusera. Am facut cioburi parfumul. Continui. Inca simt in nari miros dulce iute de vanilie si mosc si ma fericesc ca n-am apucat pana acasa sa bag mana in sectorul gentii mele purtator de cioburi.

luni, februarie 4

Cioburi

Am un total de 2 castroane si 4-5 cani si pahare pocnite de vreo 4 luni incoace. Se zice ca spargi ghinionul. Ma rog, nu stiu cate ghinioane am avut, nici daca a fost bine dupa cioburi (parca da uneori, dar asta a fost pe la primele cani), asa ca mai mare pierderea decat castigul.
Aaa, si cireasa de pe tort a fost spargerea unui raft la spital. Absolut neintentionat, absolut atenta, am luat un termometru iara fortuna a facut ca tot raftul sa se loveasca in zumzet ascutit de cel de jos. Nu sunt neindemanatica.
Trebuie sa imi refac colectia de castroane colorate; si cani. Ca sa am material.

duminică, februarie 3

Job no2 - etc

Am zis ca voi continua; la partea frantuzita. Patricia si-a uitat steapul ala lung si s-a adaptat in ultimile zile perfect noua. Am barfit si baut cafele in bucataria firmei, ne-am facut complimente si planuri de shopping. Benoit, le patron, e blond fortat si ondulat. Trece prin criza varstei de 40 ani. A lasat 8 kg deoparte si si-a pus bronz studiat la salon. Are nevasta geloasa, dar i-a placut sa iasa in Max-ul regiei si sa vada animatoarele nude. Cica la ei nu sunt prin discoteca. Mdaa, toate s-au aciuat la Moulin Rouge. A fost in trecere pe la noi, pacat ca nu si-a cunoscut voluntarii. Adica lumea pestrita de care va puneam.
Pe Barna, inamoratul meu, care crede ca aplicarea strip testului (ceva crema pe antebrat) il face Popeye Marinarul. Colege imi lasa numai mie bucuria de a-l trata. Next, cred ca primesc invitatie la cafea de la Brad Pitul nostru. Pentru ca el ca si multi altii dintre voluntari lucreaza ca figuranti in filme sau emisiuni. Au probe de costume, intalniri cu presa, emotii de vedeta. Pentru noi adesea isi amana filmarile. Avem si doamne sigure care vin la noi nu numai sa isi intregeasca pensia, dar sa gaseasca si ocazie de conversatie. Aflu totul despre leacuri naturale, procese de improprietarire, vecini, inmormantari. De cele mai multe ori iti trezesc mila, asta daca nu stai prea rau cu moralul intr-o zi si le-o retezi repede.
Una doamna, plina de pomezi, e cunoscuta ca traseista de Cismigiu. E blonda cu mese, fuste tricolore scurte si ruj portocaliu. Cativa pensionari o mai fluiera de pe bancile parcului. O fi fost ceva candva. De fapt spune acum ca si-ar cumpara lenjerie scumpa din banii de la noi. Fiecare cu ce poate.
Dincolo de toate ai placerea sau macar provocarea de a lucra cu oameni. Imi dau seama ca altfel n-as putea face nimic. In fata unui calculator, legata in taste, as fi autista. Va deplang pe voi cei ce nu aveti bolnavi carora sa le ascultati durerile sau voluntari cu povesti cinefile.