luni, octombrie 29

Fapte

Ma intorceam de la spital cu umbrela in mana, ciorapii stropiti, grabita spre masina. O domnisoara ma roaga sa stau cateva secunde in loc. Pentru binele populatiei, dau descriere completa: blonda, ingrijita, fas albastru deschis, blugi, machiata discret, finuta, nu sperie cu absolut nimic.
"as vrea sa va rog ceva, e putin mai complicat" imi spune ea de sub umbrela
"ok, dar repede, ma cam ploua"
"stiti, urmeaza sa imi gasesc de lucru, am ramas fara bani, daca puteti......"
"nu, nu pot, imi pare rau, si mi-am vazut de drum
"vroiam doar pentru un bilet" a mai adaugat ea la un metru distanta.
Deci, ori am fost eu la camera ascunsa si am facut-o lata. Daca ma vedeti, Nu dati cu pietre in mine:D!
Sau donsoara curata, cu umbrela, machiata si bine imbracata (presupun si cu cativa prieteni) era in mare nevoie, toata lumea o lasase balta, dar urma sa se angajeze si pe deasupra mai ii era si teama sa urce fara bilet in autobuz. Daca esti in nevoie poate ceri bani de mancare, nu spui ca urmeaza sa te angajezi, mai degraba spui ca ti-a zburat unul acum geanta.
Sau mie urma sa imi zboare portofelul, in momentul in care cu umbrela si cu o plasa in mana ma chinuiam sa ii scot amaratei ceva maruntis.

Suntem atat de cruzi, orbi incat nu dam exact celui care trebuie bani? Dau fara nicio grija batranei de la colt de strada, cumpar ziare de la nenea amarat din metrou, dau tatalui cu copilul in carca si nu dau unei tinere decente, care imi cerea cat se poate de respectuos? Sau sunt atat de precauta incat ma feresc de orice scenariu de strada?
Daca ati mai trecut prin zona Colentina si v-a oprit o tanara blonda si sunteti milostivi, teferi si nevatamati, lasati un mesaj, va rog!

duminică, octombrie 28

Anyway

Trecutul ramane de cele mai multe ori ancora pentru prezent; pe care bratele refuza oneste sa o ridice. E ancora care ne leaga spiritul si ne face sa plutim (uneori), sa nu cadem in adancuri. Cele straine, care stim prea bine ca nu ne apartin, pe care nu are rost sa le exploram. Trecutul e ancora prin care reusim sa ne sprijinim prezentul. Chiar daca asa legati de tarm nu putem zbura, suntem la adapost de necunoscut. Sa nu ridicam ancora!

vineri, octombrie 26

De Bucuresti.

O data pe luna fac un drum spre zona Rahova via bulevardul Regina Maria - Piata Cosbuc. In vreo 3 luni imi termin calatoriile acolo, scap de dus niste adeverinte. In fine, astazi tare aglomerata era zona. In jurul dealului Patriarhiei se adunase lume multa. Zi sfanta, moaste asemeni. Comert in floare. Floraresele au impanzit zona, cosuri uriase de rachita pline de crizanteme brumarite stateau la mai putin de jumate de metru. De-a lungul coloanei de oameni pregatiti de cele sfinte se vindea orice: batiste, prosoape, basmale. Cum altfel poti intra in biserica. Spre statia de tramvai o calugarita isi intinsese pe-o masa plianta marfa: iconite, lumanari, tamaie, baterii (??), brosuri sfinte.
Iar drumul n-ar fi atat de frumos daca n-as trece printr-o zona cu iz de mahala. Parca as fi in "maidanul cu dragoste" al lui G. M Zamfirescu. Sunt drumuri brazdate de santuri, pline de tarana ce ti se urca pe ciorapi. Acum, cam tacute. Case inalte cu ornamente brancovenesti iesite din peretii scorijiti si insemnati cu bulina rosie. La ferestre nu au flori. Au cratiti si borcane cu continut tulbure. Pe-o sarma zac prinsi in clesti blugi, cearsafuri si fete de perna. La demisol se zaresc cateva scaune, o masa cu de-ale gurii si un televizor.
Mahalaua nu are nevoie de tabloide. Scandalurile vin si se duc, se innoiesc cu altele, se ingroapa in tarana si gropile drumurilor. Aici a stat o baba Sofronia, doftoreasa fara parafa ce te vindeca de dor dar si de boli lumesti. La fereastra cu "Kanal D" lipit a plans Florica. Si-a dat fecioria inainte ca Jean al ei sa plece in lume. Ii zisese ca se duce sa faca bani ca sa scape odata de mahalaua asta. Sa se mute la sosea. N-a mai venit, Florica l-a asteptat pana ce si-a facut mila de ea un boier si-a luat-o femeie in casa. Spre infundatura stateau niste tarani. Au vrut sa scape de plug si sapa si sa vina la oras. Aici au tabacit piei. Mahalaua i-a ingropat parca.
Nici acum si nici atunci Mahalaua nu si-a facut trecerea directa in Calea Victoriei. Povestile ei n-au parfum de Capsa. Dramele ei nu scriu povesti, ci raman mute. Rar la un pahar de vin acru, la bodega din colt, mai scapa cate-un cherchelit o vorba. Mahalaua isi invaluie in discretia ei lacrimile.

marți, octombrie 23

Haos

Haos total imi sunt ultimile 2 zile. Am impresia ca fiecare trage de mine in stanga si in dreapta, fiecare vrea sa spun cu precizie, dar din amintiri, cate ceva, telefonul suna si brusc imi amintesc ca nu mi-am onorat alte promisiuni, notez pe biletele ca trebuie sa fac in urmatoarele ore, ca altfel am mari sanse sa omit.
Acum astept baietii cu repartitoarele sa isi termine treaba la mine ca in sfarsit sa nu mai inghet ca naiba in casa.
Maine vine echipa de spanioli in audit la un studiu clinic si trebuie sa fim tare de tot pe pozitii, sa avem explicatii pentru orice magarie facuta, sa ne acoperim reciproc cat se poate de bine.
Am reusit sa uit si de serialul meu, Nevestele, dar mi-l pregatesc pentru seara asta.
Si imi pregatesc si un somn bun - cel putin eu asa sper- ca de 2 nopti din prea multa energie risipita insomniile si-au facut de cap. Pacat ca nu pot recupera somnul in timpul pe care il fac spre spital. Daca vrei sa blestemi pe cineva pune-l sa se deplaseze intre Diham si Spitalul Colentina. Orice varianta ar lua, cele 20 de minute pe care le-ai face in mod normal devin cam 2 ore. Plec la 7 si un sfert din casa si mai devreme de 8;40 n-am reusit pana acum ajunge.
Finish.

luni, octombrie 22

Thougts

De ce atunci cand vrem sa ne vindecam ranile mai primim cate o zgaraietura? Cand ni le-am lins asa, in tacere, fara sa tipam, cracnind in noi insine, ca sa nu trezim durerea altora, cineva trece dincolo de promisiuni si zgaraie iara? E greu sa fim noi insine, sa nu ne lasam purtati de instincte egoiste, care fac rau si iar rau?
Sau vrem sa fim numai Eu, Atotputernic, fiindca poate asa ne vibreaza fals orgoliul? Pana la urma nu-i mai buna impacarea fiecaruia cu ce are ca doar fiecare avem locul nostru aici? Pentru ca, inevitabil, exista o karma pentru noi toti, chit ca vrem sa spunem celorlalti ca am castigat-o sau mai bine, protectiv, o pastram pentru noi.

marți, octombrie 16

De weekend, cu intarziere

Weekend inghetat rau de tot, asta pentru ca am plecat acasa imbracata ca pentru vremea de vineri. Dar:

  • mi-am reintalnit (nu si recunoscut sau amintit imediat) o veche colega/prietena de gradinita, Silvia. Isi plimba acum mandra fetita de vreo 2 anisori. La bilant stau tare prost la partea asta, eu mi-am mancat vremea cu altceva. Trist e ca nu imi aduceam aminte sub nici o forma de ea. In schimb, Silvia era in stare sa imi spuna cum eram eu imbracata la serbarea de 8 Martie. Sa trag concluzia ca nu eram nicidecum lipsita de popularitate, fata stia totul despre gradinita mea, asa ca mi s-au umflat putintel penele. Si eu care ma credeam doar o prezenta in gradinita, alte fete imi erau populare: gemenele cu parul prea lung ca sa fie adevarat (cat mi-am tras eu cozile sa le fac la fel de lungi), fete de ospatarita darnica cu tovarasa educatoare. Sau fata doamnei doctor oftalmolog, ca asa era/este moda, plozii de doftori sa stea in prima banca, sa fie cocolositi, laudati, pusi la panou. Sa nu mai vorbim.
  • Tata, cautand niste carti de-ale lui din facultate pentru a le dona mandru fiului, a descoperit intre paginile uneia o scrisoare. Candva, printr-a doispea, eu copiam fara sa stiu ceva exercitiile din tratatele lui ca alta solutie n-aveam (normal, daca ni se preda ce se facea in faculatate!!!). Revenind la scrisoare, tata citeste primele randuri crezand ca acea scrisoare zace de prin facultate acolo, prea elaborat scrisa pentru fostele lui, chiar se intreba cum a ratat-o pe donsoara asta. Tocmai atunci dau eu sa intru in sufragerie, zaresc epistola cu al meu scris in mana tatei si putin fastacita zic ca e a mea, veche si de demult si mi-o recuperez. Ce sa-i fac, daca mi-am uitat epistola in carte si n-am trimis-o destinatarului. Cam penibil momentul, acus la 8 ani distanta, oricum tata n-a parcurs-o in intregime si s-a facut ca nu-i pasa. A lasat insa avertisment baiatului ca poate mai sunt prostioare printre pagini, sa nu se sperie prea tare.
  • Sunt tot mai hotarata sa evit orice contact cu cei care au terminat ASE-ul si alte chestii banoase, care discuta numai de salarii de la 1000 euro in sus si schimbat de joburi. Asta fiindca imi creste amareala si imi naste frustrare. Eu, ca sa ajung macar la jumatatea lor, trebuie sa depun ore multe de munca si sa alerg in 10 parti.
  • Aceste randuri incerc sa le public de 2 zile. Dar din cauza conexiunii rooter-wireless imi e imposibil sa scriu ceva in blog sau sa imi verific gmail-ul. Asa ca am incercat legatura directa la fir si culmea functioneaza. Cum naiba repar eu netul acum? Ca ma satur sa tot scot/bag fire si parole numai pt mail.

duminică, octombrie 7

Putin misoginism

Weekendul asta am fost la o nunta. Si cum foarte rar se intampla am prins si cununia religioasa. O varianta mult mai digerabila ca durata, ca sa nu mai dea mirii in hipotensiune ortostatica:50 min. Si am fost chiar partial atenta. Si pe deasupra hotarata sa imi adaptez o varianta proprie pentru viitorul indepartat.
Slujba e emotionanta daca nu o asculti. Daca stai si vezi lacrimile din ochii mirilor, parintii foindu-se in spate, acea atmosfera de solemne inceputuri. Dar daca o asculti afli ca "asa cum credinciosii se supun lui Iisus, asa femeia trebuie sa se supuna barbatului". Biserica ortodoxa e una misogina. Femeile intra in biserica in urma barbatului, ocupa locul din spate, au capul acoperit. Femeile nu intra in altar. Parca numai ele ar fi cele aratate cu degetul in lumea enoriasilor plini de pacate. Nu stiu prea multe despre dogma crestina, pentru ca ma simt impacata asa cum cred eu in Dumnezeu, dar tot mai tare mi se dezvaluie capacitatea enorma, manipulativa, a institutiei bisericii si celor ce o calauzesc.
P.S. Iara mirilor, bunei mele colege N, o viata impacata, nesupusa, ci egala, toleranta si plina iubire. Sa imi fiti fericiti.
P.P.S. Grozavi covrigi aveti in Buzau!

luni, octombrie 1

Memories

Fiindca astazi e prima zi de facultate si fiindca am zarit prin bloguri ganduri de aducere aminte despre anii aceia, imi pun si eu acum, la un an si ceva departe de studentie, amintirile in lista. Deci, intr-o aproximativa ordine cronologica nu pot da uitarii:
  1. Primul impact cu orarul din anul 1 (30 sept-2000) cand nu am numarat nici mai mult nici mai putin decat 37 de ore in saptamana dintre care multe incepeau pe la ora 2 pm si se sfarseau undeva in jurul orei 8 pm. Prescurtarea "l.p." din orar care in mintea mea insemna un punct si nicidecum lucrare practica.
  2. nesfarsitele laboratoare de anatomie, care inca imi dau usturimi de gat la amintirea formolului si pofta de mancare la amintirea sandvisului cu ton infulecat in pauze si nu numai
  3. frecarea de menta cu cola la bufetul facultatii si simpaticul bufetos (prietenii stiu de ce)
  4. aerobica de LUNI DIMINEATA, ora 8, cu prezenta obligatorie; cupa Carol Davila la gimnastica, deliciul asistentilor si al baietilor de la medicina...vai de fundu'meu la ce piruete trebuia sa fac
  5. orele de biochimie cand nu vroiam sa ating vreo eprubeta, adaugam apa ca sa iasa culoarea potrivita, apoi ma leganam in dorul lenii pe scaunele reci si albe din laborator
  6. sesiune anul I vara, interminabila, sfarsita undeva pe la 25 iulie; si cum am dat gata un capitol de aparat respirator in 2 ore dupa ce mi-am administrat ser cu ness, romener, cola - incercati numai in caz de extrema nevoie
  7. vacanta la mare din anul 1 cand mancam parizer si sunca de Alba si beam gin in orice combinatie; noptile de la Costinesti, rasaritul de soare tot de acolo
  8. anul II calm si cuminte
  9. prima anamneza facuta vreunui pacient, cand de-abia legam 2 vorbe de emotii ce aveam
  10. vacantele din anul 3 si 4 cand a mi-am facut o groaza de amici noi, am invatat cuvinte in araba, turca, ceha, polona, bulgara, am baut bere buna si jidovka polona, am taiat si cusut pentru prima data in viata, am facut plaja in nesimtire, sfidand cardiologia la bulgari si am trait povesti minunate de spus sau nu la nepoti
  11. anul 5 cu prima si ultima restanta din studentie - la nefrologie (manca-l-ar puricii pe-un domn distins doctor si poet dintr-un spital cu nume sfant)
  12. vacanta anului 5, niciodata, chiar niciodata uitata, as umple pagini povestindu-va despre ea - Forever my USA story si nu numai. De fapt cam aici am pus punct studentiei, ca dupa a venit taifunul
  13. adica anul 6, rezidentiatul, an de care nu stiu nimic in afara de toceala, dar intr-un final, la sfarsit de noiembrie, cel mai minunat an
  14. si balul de absolvire, ziua juramantului, un ultim Gaudeamus Igitur
  15. si multe alte povesti, putine ce nu vor imbatrani niciodata, pentru ca stau undeva, in ungherul "cel mai al meu" din suflet