joi, decembrie 31

2010

Nu am scris nimic de cam 6 luni. Timpul pe care il lasam blogului a fost transferat in favoarea unor articole amarate, dar care imi mananca 2-3 ore pe saptamana.
Nu stiu cu precizie daca voi mai scrie ceva in 2010. Ma gandeam cum ar fi sa scriu asa, din an in an, pe 31 decembrie. Si nu imi doresc mai mult timp liber pe 2010. E bine asa, in continua fuga, cu toate cele pe cap. Anii buni sunt cei pe care ii traiesti din plin.

Iar 2009 mi-a fost unul bun, prea bun pe alocuri, gratie unei providente fidele si unor oameni minunati. Plec cu toata echipa in 2010. Sa ne bucuram de ce am avut pana acum, sa nu uitam ca Dumnezeu ne da doar traista, dar nu ne-o umple, ca trebuie sa avem incredere in apropiati, in cel cu care me impartim visurile, in primele instincte, in sinceritate, in noi. Ca suntem capabili de foarte multe, da?

luni, iulie 13

Brainstorming/vacanta

Am revenit din vacanta; stiu ca scriu rar, dar nici timpul si nici cheful nu vor sa ma ajute. Dar e bine din cand in cand sa mai fac cate un review al zilelor mele. Am avut prima vacanta adevarata dupa 3-4 ani; habar nu mai am nici eu.
Nu scriu multe nu pentru ca nu as avea ce spune, ci pentru ca o pastrez pentru mine. Ma ocup doar de o parte, pe-asta o vand cititorilor.

Am avut sa zicem o combinatie de vacanta- Bordeaux/Paris sau brainstorming/vacanta. Un brainstorming la ceas aniversar in care in afara de discutiile despre crème, teste dermato ai alte alea, nu mai lungi de 4 ore, am baut mult vin, am dormit 14 ore in 4 zile, m-am balacit in ocean si mi-am intrecut frica uriasa de serpi pe Arcachon la canoe. Am vaslit, am mancat si am strabatut Bordeauxul in gasca vesela. Si fara shopping. Si fara part time job cum exercit eu la firma care a implinit 10 ani. Totul full time.

Apoi a urmat o alta saptamana, despre care chiar ca nu vreau sa spun multe; pentru ca o pastrez doar pentru mine; e unul dintre lucrurile care nu se impart decat la doi. Am mers atat incat imi simt articulatiile dislocate, am dormit sanatos in vreo 3 locatii, dar cum naiba sa nu cunosti mai bine Parisul decat schimband hotelurile. Am umblat ca o disperata dupa o rochie care chit ca are sa ma imbrace ca nasa nu si-a meritat doua zile din cele sapte de vacanta. Am venit overloaded de haine cu etichete de discount.

In rest a fost minunat. M-am simtit la intoarcere complet relaxata, fara apasari si deadline-uri inchipuite de mine. Si am simtit ca unele lucruri ar putea avea in suflet eternitatea; aia de pana la sfarsitul vietii. Aproape suficienta.

joi, iunie 11

Sinead

Astazi ascultam Sinead O'connor; cum nici prin gand nu-mi trecea prin clasa a cincea ca am sa o fac. Cand imi scrijeleam numele ei cu compasul pe banca si ii promiteam inamorata unui coleg ca am sa ma tund cheala ca si ea; iar el imi spunea ca-i seman. Revin cu noutati de dupa concert.

joi, mai 21

old lady

Ieri, la sectia pasapoarte:
"sigur nu ati purtat alt nume inainte?"
WTF???

duminică, martie 22

O teorie

Exista centri nervosi, undeva pe scoarta, poate peste tot, ai indragostirii. Se aprind mereu, se sting relativ usor. Sunt doar temporari.
Si undeva mai profund, urcand in subconstient, constanti, bine fixati, sunt cei ai iubirii. Cu locusurile lor bine inradacinate, nu neaparat si ocupate. Peste ei oricand altii temporari se pot aprinde, stinge, licari. Degeaba. E nevoie de cel putin jumatate din timpul in care au fost ei alocati iubirii, relatiei, ca se stinga. Sau poate de nimic. Pentru ca ai totul.

duminică, martie 8

macar o scriere

Ok, n-am mai scris nimic; nu ca n-as avea ce, fiecare zi imi e o stare de la care as porni cum vreau eu. Numai ca imi pun alte chestii pe cap si alte scrieri, fugi de mine insami, de casa, mai aproape de alte idei, alte exaltari zise nebunesti.
Am vrut sa scriu zilele trecute despre un cliseu de carciuma-fast-food. Asa, ca o intalnire intre un domn si-o donsoara intr-un apropiat 8 martie. El cam pe la 50 de ani, alb, dar tuns la nivel cu scalpul mult descoperit, ochelari pe varf de nas si chei de masina elegant asezate langa tacamuri. Barba aranjata, gesturi "fine", un boem cu boutique jos la bloc sau ma rog un barbat cu urme de testosteron. Vorbea mult, povestea despre viata ("am auzit" doar mimica), iar la un moment dat s-a indreptat spre bar ca sa faca o oferta domnitei de langa (nu-i domnita aia, meyyy!!).
Biata de ea, cu trasaturi cam palide, putin bolnavicioase, imbracata stil totul la 10 ron, roscata, ingaima cate un "da" timid, cu inghitituri infranate de limonada. Cand domnul s-a ridicat si-a infulecat cu nesat bucata de pizza din fata. In rest ciugulea cu greu, incurcandu-se in tacamuri si-n privirile domnului. Pana am plecat, n-au parasit scena. El vorbea si ea asculta. Ca la televizor. Netul asta face aranjamente odioase, zau asa, ca altfel nu stiu unde gasea donsoara domn serios, intelectual (?), situatie confortabila financiara.
Un alt cliseu, mult mai personal, intr-o carciuma de pe Soseaua Viilor. Cand totul ar putea fi extraordinar, numai ca ospatarii se imputineaza cum vezi cu ochii. Noroc ca sunt prompti cu bauturile, ca altfel ai nevoie de 1h pentru comanda si cam 40 min pentru venirea acesteia. Mancarea este buna, preturile sunt ok si ... te acompaniaza cativa instrumentisti (ar trebui sa fie jazz live, dar nu prea...) undeva seara tarziu, ca nu asa aiurea primesti comanda pe la 11 noaptea. Duceti-va la Taverna Viilor, nu sariti cu rezervarea, nu-i bai. O sa aveti surpriza unei compozitii de clienti, un sediment pur de Rahova lucios si geluit, care comanda invariabil ciorba de burta si pizza sau mai rau numa bere...si oameni care chiar vor sa iubeasca si sa manance cu muzica.

duminică, februarie 15

despre misoginism, religie, badaranie, weekend review

Ieri am asistat la o cununie civila si reliogioasa catolica.
De fapt, atipic, n-am mai intarziat la civila, asa ca in forfota evenimentelor si dorind o pozitie strategica, am intrat in sala de ceremonii mai devreme cu vreo 2 cupluri, incat am prins inca o ceremonie. Rudele fericitilor se uitau cu coada ochilor la gasca strainilor de echipa.
In fine, am ajuns la religioasa; planurile mele de stat in biserica nu depaseau 45 minute; catolicii au, dupa stiinta mea, ceremonii scurte si la obiect. M-am inselat; mi-am depasit cu 30 minute timpul acordat; si mi-a intarit ideea ca religia inca odata e misogina, impunand supusenia femeii inainte de toate; barbatul trebuie sa o ingrijeasca, sa isi aduca contributia la inmultirea faimliei, la traiul linistit, etc, etc. Femeia trebuie sa isi iubeasca barbatul. Si sa fie fidela. Nimic despre fidelitatea barbatului; pur si simplu nu e notiune anexata falusului. Femeia nu e nicidecum prima citata in biserica, nu intra prima pe usa. Barbatul e mai presus de toate. Notiunea de egalitate e compromisa. Femeia pare un soi de sluga de soi a barbatului; il asteapta cu mancarea calda, legata de vatra, cu toti copiii pe care i-au zamislit, caci biserica nu stie masura. Sa ne inmultim, chit ca toti acei copii nu prea au cum sa beneficieza de aceeasi educatie si grija; cresc si ei pe langa casa omului.
Si inca ceva, chiar daca devin partinitoare, slujba nu are nimic din fastul ortodox; mult mai plina de invataminte insa, de lectii de trai in doi, asa cum le percepe biserica. Dar rece in expunere, plus ca numai oamenii orbi in religie ar putea sa urmeze, ad literam, sfaturile unui preot care nu a trait notiunea de casatorie si familie.
Cam asta cu nuntile de valentine;

Acum despre un neghiob de vecin care isi parcheaza ca tot omul pe spatiul public masina. Numai ca atunci cand ii este ocupat locul nu stie altceva decat sa ridice stregatorul. Limbajul asta de bucurestean parvenit (mai ales ca eu am numar de provincie) si fara simtul proprietatii publice nu-i semn de putere; este al celor care vor mereu ca totul sa fie al lor, care au orgoliul neghiob, pentru ca in cei 7 ani de acasa ei au invatat numai sa detina ce e mai bun, mai colorat, sa dea cu sutul, sa injure, sa fie capetenia scarii. Nu au primit valorile masurii, ale egalitatii cu toti ceilalti muritori.



luni, februarie 2

cubul

Eu am o teorie mai veche a jocului de puzzle. A potrivirilor in viata dupa piese; dupa unele perfect compatibile, neajustabile si rare, unele ce trebuie cumva rotunjite pe la colturi pentru ca in cele din urma sa devina o piesa compacta si unele complet incompatibile.
Dar de curand am aflat teoria cubului; o piesa pereche mi-a aratat calea devenirii. Stiti cubul compus din alte cuburi de diferite culori, ce trebuie astfel potrivite ca sa obtinem fatete uniform colorate? In viata e bine sa stii si calea directa; esti smecher cand din 3 miscari obtii uniformitatea; dar mai intelept e sa incerci; sa te misti inainte si inapoi, in urcusuri si coborasuri ca sa ajungi la tusa perfecta. In viata nimic nu e bine sa fie exceptional de usor; sta in devenirea firii sa incerci, sa te zbati si sa reusesti; fara dramatizari. Sa sucesti piesele ce ti-au fost date pe toate caile devenirii. Sa crezi in cubul tau cu 6 fatete uniform colorate. Care mai e farmecul sa iti iasa din prima?

luni, ianuarie 19

Setarea datei

Am un telefon nou. Si cineva, inca n-am dibuit bine varianta corecta din doua, mi-a setat ora, data. Asa am ajuns eu sa nu ma trezesc astazi la timp. Ceasul ar fi sunat cand trebuie, repetitiv pe zile, asa cum ii cer, numai ca data de 19 ianuarie era sambata, cu un an in urma, 2008. Imi puteam petrece o nesperata zi de sambata. Asa cum, sperand, vrem sa retraim binele trecut. Sa schimbam cifrele spre ce a fost mai bine. Spre ani altfel. Pentru ca asa a fost.
Cu o cifra putem schimba totul. Putem rasturna teorii personale, credinte, amici si tot socialul nostru.
M-am trezit in alt an undeva la amiaza. Am schimbat cifra din afisaj. Fara nicio diferenta pentru ce mi-a fost, ce-mi este si cine mai stie ce imi va fi la alte cifre.

marți, ianuarie 13

ganduri

Uneori lucrurile trecute raman fara memorie, iar cele prezente devin memorabile.

miercuri, ianuarie 7

cadouri

O vacutza imeeensa a ajuns la mine in spatiu de la doi baieti cu suflet imens, iar un domeniu.ro imi e in proprietate, cadou, de la un frate cu acelasi suflet imens.
La multi ani!

luni, ianuarie 5

Cu sonorul oprit

Vocea tradeaza cuvintele; masca de gesturi, miscare a buzelor, mimica completa tradeaza; uneori scrisul e incredibil de fals. Ne acoperim cu perdele magice pentru ca vrem sa ne facem sinceritatea impotenta.
Ar trebui sa fim muti ca sa ne facem intelesi. Sa lasam doar buzele sa vorbeasca cu sonorul oprit. Fara amplificari empatice. Fara cuvinte marionete. Ca un mim de suflete.

sâmbătă, ianuarie 3

O taxa

Aseara in Club Piranha; parcarea era deja plina, asa ca doi domni in geci de fas si fes negru ne invita sa parcam dincolo de niste porti metalice, pe un teren aproape parasit, pe care mai erau garate 10-11 masini. Ok, poate o fi parcarea clubului.
Intrebam daca putem parca (o masina tocmai facea acest lucru in fata noastra) si aflam ca e posibil contra pretului a 2 beri, adica 7 lei; sa se incalzeasca amandoi doar. Ok, nu pricepem noi prea bine cum sta treaba, e loc de negociere intre 2 coji de seminte aruncate cu patos pe caldaram. Asa ca lasam masina si ne indreptam spre intrarea clubului, ca doar plata se face mai bine la sfarsit.
"Pai cu plata noastra cum ramane?"
Dam 3 lei ca pana la urma nu ne striga amandoi, nu-i Calea Victoriei...
"pai cum 3 lei, am zis 7, 2 beri adica...puteti tine masina cat vreti"
S-o crezi tu p-asta neghiobule; O fi pamantu' patronului transformat in parcare fara chitanta, dar zau ca nu vezi 7 lei; de 7 lei ar trebui sa imi parchezi tu masina; si pe centura se fac mai putini bani decat faceti voi intr-o seara de vineri.
M-am temut ca i-am cam scos din sarite cu rabufnirea mea; n-a fost asa, n-au lasat zgaraieturi pe masina parcata ulterior afara, dincolo de terenul cu pricina.
Unul dintre ei era angajat al Clubului, avea badge cu nea Florin, celalalt probabil vedea de parkingul cu plata.
Undeva la 7 km de pestera Ghetarul Scarisoara, pe-un teren adiacent drumului, partial imprejmuit, la inceputul lunii mai anul trecut, o localnica cerea numai 5 lei turistilor.

joi, ianuarie 1

2009

Anul acesta nu exista rezolutii; pentru ca il vreau doar cel putin la indigo ca 2008; desi e impar, iar mie favorabili imi sunt parii. Mi s-a batut si ochiu stang inainte de 12 noaptea, iar asta conform propriilor mele simtiri imi e de bun augur.
Imi place sa cred ca stie anul de la bun inceput ce vrea sa ne dea. Si ca mai se uita si la om ce si cum asteapta. Ce si cum pune in primul ceas al anului. Fie ca il ineaca depresia si si-ar sfarteca venele cu paharul de sampanie, fie ca isi spune in gand rugaciunea si ii imbratiseaza pe cei dragi.
Nu vreau decat sa raman in anul acesta cu ce am avut in gand, in palma, in suflet, in telefon la miez de noapte.
Si sa las loc de later edit ...pentru tot ce va urma.