puzzle

Traim un urias joc de puzzle. Cu piese de toate dimensiunile, unele atat de diferite, altele parca gemene, unele negre, gri, albe, policolore. Sunt multe si le primim asa pe rand de cand am vazut lumina. Le atasam, unele strans, le imprastiem fara sa vrem sau cu intentie, le regasim uneori. Jocul asta nu se vrea niciodata construit uniform, uneori ajungem pe-o cale la capat, avem una din laturi bine unite, dar spatii libere la mijloc. Uneori invatam sa jucam parsiv, sa trisam, sa decupam piesele dupa cum se cere, sa le "aproape" potrivim.
Oare de ce nu le primim pe rand, in ordinea potrivirilor? De ce le pierdem usor?
Si daca jucam corect, parca tot nu reusim sa-l ducem la capat. Jocul nostru se vrea nesfarsit, desi piesele ii sunt aceleasi, numai timpul in care il jucam ni-i limitat.
Da, cam asa e jocul vietii noastre, al naibii de fix in piese, al naibii de corect si al naibii de deficitar in instructiuni.