Matze

Citit post despre pisici. Ce-ati zice sa auziti si despre matza mea?...pardon, The Ducess.
Inaintea Ducesei a fost Norocel. Era negru tot, cu ochii verzi si miscari de pantera. L-am luat cand eram a doispea. Era norocul meu. Si s-a tinut de cuvant. Maidanez, uita adeseori bunele maniere si se infigea in tot ce era mancare in jurul lui. Fierbinte ori ba, nu conta, radea tot la suprafata. Avea orele lui de joaca, cu sarma de la un sir de covrigi, cu care faceam "aporte". Daca pierdea sarma pe sub dulap, frigider incepea sa si-o revendice nervos. Se invartea stanga, dreapta, isi vara labuta in locul stramt, pana ce erai nevoit sa te faci tu in patru si sa i-o scoti. Cand iesea afara avea apucaturi de felina de maidan. Pleca noapte de noapte "la discoteca", la agatat de dudui, la lupte cu mai marii soselei de unde aproape mereu venea cu blana ferfelita. De doua ori a fost necesar sa stea cu copci. Ii placea sa stea pe tetiera scaunului de la masina, se agata de fereastra cand simtea el ca ne apropiem de casa. Dupa spusele tatei, Noroace a fost un motan istet. Istet imi era cand in mijloc de sesiune il puneam sa traverseze trotuarul din fata caminelor. Norocul nu s-a tinut de el pana la sfarsit, a pierit sub rotile unei dacii rosii. Eu atat stiu, n-am fost acolo cand s-a sfarsit, l-am plans cam 3 zile la rand, cand reveneam acasa tot ii simteam prezenta si mi-am promis ca nu il voi mai inlocui cu altcineva.
Dar n-a fost asa. Tata, inainte nu mare de amator de pisici, a luat masuri. In orice casa trebuie sa existe un animal. Deci nu vreti o matza?
Asa a venit Ducesa. Eram anul II. Era mica cat sa o tii in pumn, bej cu labute cafenii si ochi mari, mirati si albastri. Plapanda, cu miscari calculate, The Ducess a ramas chiar Ducesa. E educata si face la olita, nu mananca decat din castronul ei si numai ceea ce ii e alocat; fara grasime, fara E-uri, Ducesa isi selectioneaza atenta gustarile. Nu ravneste in veci la ceea ce e pe masa, toarce indiferenta pe calorifer, seara te miauna ca sa o insotesti la culcare, se uita la tine cu pleoapele cazute intinzandu-se alene pe fotoliu. Ducesa se vrea scarpinata cand are ea chef, te da jos din fotoliul ei, se joaca cu soareci de plus pe care si-i ascunde bine de tot si ii gaseste tot singura. Face constant laringita daca ramane mai mult de o zi singura, de cat urla de dorul nostru. E sora-mea cica, incat in locul celor 2 farfurii de grau puse de mama in fiecare an de Sf Andrei, acus a mai aparut una: a Ducesei.
Ducesa are aproape 6 ani, nu a avut niciodata pui si s-a pastrat supla ca o donsoara. E o delicata, geloasa peste poate, tare sensibiloasa, rasfatata si vesnica sursa pentru alergiile mele. Pe cat de delicata, pe atat de prostuta e nobila mea. Minte de supermodel. I-i frica de inaltime, de orice scaun pus cu picioarele in sus, de aspirator, sifon, matura, miorlait suspect. N-a primit in viata ei o palma, iar de ii calci codita te scuipa cu dusmanie.
Mai nou l-am cunoscut pe Tzontzonel. Nu-i al meu, e al unor vecini. Gras, cu capul in perfect echilibru cu restul corpului, cu privirea puturoasa, Tzontzonel e motan patit, a trecut prin multe, are tija la labuta din spate, e fante de mahala bucuresteana si degustator de delicateturi culinare.
Sa nu-i fie cu suparare Ducesei, nimeni nu ii ia locul....