Stiu ca am avut cateva tentatii sa scriu poezie; printr-a IV-a si a V-a ma apucase pe mine talentul de a pune cuvintele in ritm si rima si m-am tot chinuit asa cu vreo 10 poezii.; versul alb nu era de mine, asta nu era poezie adevarata. Dar mai bine va zic altadata de talentul meu scriitoricesc.
Asa, mai bine va spun cum am invatat eu poezie, adica versuri pe de rost.
Am avut la baza repertoriul clasic: Zdreanta; Rau, ratusca, ramurica.
Dar cum sa ramana fata numai cu poeziile astea prinse la colt de strada? Prima, bunica, ca orice femeie care si le stie pe-ale ei sfinte si-a invatat nepoata Tatal nostru si Inger, ingerasul meu; toate bune si frumoase, pana m-a auzit tata, om cu frica de "steluta cea de sus" si asa am fost eu nevoita sa stiu mai ceva decat Tatal nostru, frumos si cadentat intonate "Partidului", "Tricolorul", "Tovarasului drag".
Si cum fata trebuia sa treaca de poezia recitata de toti copiii si sa aiba in repertoriul personal ceva lung, eventual scris de nume mare, am fost nevoita sa invat "Muma lui Stefan cel Mare; recitam teatral, empatizam cu "tanara domnita"; ori de cate ori eram scoasa in lume era necesar sa aratam ce bune memorie are fata, ce cunoaste ea din istorie si uite asa treceam eu la turuit. Lucru bun de altfel, caci eram mereu rasplatita pe deplin pentru eforturi de cei ce ma ascultau. Variantele "celelalte" ale mumei nu le stiam, ca "nu erau pentru mine".
De asa zisul meu talent m-am tot legat pana in clasa a IV-a. Mama mi le recita intai, imi spunea unde sa pun pauza, ma batea la cap "sa nu le cant" iara eu ma infatisam auditoriului. In gradinita retineam toate poeziile din sceneta si cum lipsea, imbolnavea, recita prost vreun coleg eu eram fix pe pozitii sa ii preiau rolul.
De la toate astea mi s-a tras groaza de poezie de mai tarziu; cu putine exceptii, nu am putut citi, invata poezie. Mama era ingrozita ca nu stiu niciun vers, iar in preajma bacului o puneam sa imi recite orice ca sa am ce spune si eu examinatorilor. Nici pana in ziua de astazi n-am mai incercat sa scriu ceva; de versuiala nu mai stiu nimic, am ramas la acelasi stadiu de gradinita, cu "muma, lui Stefan cel Mare", varianta necenzurata.
Aa..si mai mi-a ramas o caseta, veche de vreo 21 de ani in care plictisita, obosita, turuiam nazal la microfon "pe o stanca neagra, intr-un vechi castel/ unde curge-n vale un rau mititel...
Asa, mai bine va spun cum am invatat eu poezie, adica versuri pe de rost.
Am avut la baza repertoriul clasic: Zdreanta; Rau, ratusca, ramurica.
Dar cum sa ramana fata numai cu poeziile astea prinse la colt de strada? Prima, bunica, ca orice femeie care si le stie pe-ale ei sfinte si-a invatat nepoata Tatal nostru si Inger, ingerasul meu; toate bune si frumoase, pana m-a auzit tata, om cu frica de "steluta cea de sus" si asa am fost eu nevoita sa stiu mai ceva decat Tatal nostru, frumos si cadentat intonate "Partidului", "Tricolorul", "Tovarasului drag".
Si cum fata trebuia sa treaca de poezia recitata de toti copiii si sa aiba in repertoriul personal ceva lung, eventual scris de nume mare, am fost nevoita sa invat "Muma lui Stefan cel Mare; recitam teatral, empatizam cu "tanara domnita"; ori de cate ori eram scoasa in lume era necesar sa aratam ce bune memorie are fata, ce cunoaste ea din istorie si uite asa treceam eu la turuit. Lucru bun de altfel, caci eram mereu rasplatita pe deplin pentru eforturi de cei ce ma ascultau. Variantele "celelalte" ale mumei nu le stiam, ca "nu erau pentru mine".
De asa zisul meu talent m-am tot legat pana in clasa a IV-a. Mama mi le recita intai, imi spunea unde sa pun pauza, ma batea la cap "sa nu le cant" iara eu ma infatisam auditoriului. In gradinita retineam toate poeziile din sceneta si cum lipsea, imbolnavea, recita prost vreun coleg eu eram fix pe pozitii sa ii preiau rolul.
De la toate astea mi s-a tras groaza de poezie de mai tarziu; cu putine exceptii, nu am putut citi, invata poezie. Mama era ingrozita ca nu stiu niciun vers, iar in preajma bacului o puneam sa imi recite orice ca sa am ce spune si eu examinatorilor. Nici pana in ziua de astazi n-am mai incercat sa scriu ceva; de versuiala nu mai stiu nimic, am ramas la acelasi stadiu de gradinita, cu "muma, lui Stefan cel Mare", varianta necenzurata.
Aa..si mai mi-a ramas o caseta, veche de vreo 21 de ani in care plictisita, obosita, turuiam nazal la microfon "pe o stanca neagra, intr-un vechi castel/ unde curge-n vale un rau mititel...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu