Felicitarile pentru al meu Mihnea sunt depline acum, fratele meu bun la toate e proaspat student la automatica-calculatoare. Si nu oricum, ci cu 10 la ambele probe, plus bacul, il aduce al cincilea in clasamentul final. Brava, Mihnea!
Acum chiar ca raman singuri ai mei parinti, numai cu "nepoata" matza, Ducesa! Daca la mine tata lacrima ca isi pierde definitiv odorul, acum cred ca are sa planga ca raman singuri, numai ei intr-o casa prea mare, cu copiii lasati la 100 km distanta, prezenti vesnic la telefon, la ei din cand in cand, in weekend-urile de aprovizionare.
Desi aceste etape trec pe langa noi constientizand mai mult sau mai putin ce se intampla, privite in ansamblul scurgerii normale a vietii ele sunt de fapt definitorii pentru evolutia fiecaruia. Am plecat de la ai mei, din camera mea in cea de camin si in 6 ani am devenit complet alta. Mihnea pleaca si el. Rateaza din pacate caminul ( sau nu, daca viata cu sora-sa nu i se va parea imposibila) si incepe alt drum.
Ai mei, oare ce drum incep? Acum, cand isi pierd scopul acela mobilizator de langa ei? Copilul ce trebuie hranit, educat, meditat, urmarit? Inevitabil stiu ca vor intra intr-o existenta vesnic aceeasi, ca bucuria implinirii prin copii le va aduce si sentimentul unei viitoare inutilitati, poate temporare. O auzeam pe mama zicand "acum m-am linistit, ce am putut face pentru voi am reusit" un fel de terminare a datoriei. Uff, sper sa va ganditi macar mai mult la voi acum, la viata voastra tihnita, asa ca in tinerete, asta daca nu va vin alte idei!
Acum chiar ca raman singuri ai mei parinti, numai cu "nepoata" matza, Ducesa! Daca la mine tata lacrima ca isi pierde definitiv odorul, acum cred ca are sa planga ca raman singuri, numai ei intr-o casa prea mare, cu copiii lasati la 100 km distanta, prezenti vesnic la telefon, la ei din cand in cand, in weekend-urile de aprovizionare.
Desi aceste etape trec pe langa noi constientizand mai mult sau mai putin ce se intampla, privite in ansamblul scurgerii normale a vietii ele sunt de fapt definitorii pentru evolutia fiecaruia. Am plecat de la ai mei, din camera mea in cea de camin si in 6 ani am devenit complet alta. Mihnea pleaca si el. Rateaza din pacate caminul ( sau nu, daca viata cu sora-sa nu i se va parea imposibila) si incepe alt drum.
Ai mei, oare ce drum incep? Acum, cand isi pierd scopul acela mobilizator de langa ei? Copilul ce trebuie hranit, educat, meditat, urmarit? Inevitabil stiu ca vor intra intr-o existenta vesnic aceeasi, ca bucuria implinirii prin copii le va aduce si sentimentul unei viitoare inutilitati, poate temporare. O auzeam pe mama zicand "acum m-am linistit, ce am putut face pentru voi am reusit" un fel de terminare a datoriei. Uff, sper sa va ganditi macar mai mult la voi acum, la viata voastra tihnita, asa ca in tinerete, asta daca nu va vin alte idei!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu