duminică, octombrie 26

3 zile de weekend

Si iata ca aproape imposibilul s-a produs. De mai mult de jumatate de an planuiesc o iesire si cu parintii si in final aceasta s-a produs. In vara ei au plecat singuri intrucat eu am stat de veghe la cap de frate bolnav de mononucleoza, iar acum din cauza de serviciu tata supraaglomerat iar stateam pe tusa. Numai ca minunea a tinut si la mine si val-vartej am aflat ca DA, plecam. Calatoriile astea sunt numai pentru nostalgia clipelor cand dormeam pe perna in spate, pe bancheta, si intrebam la nesfarsit unde si cum dorm Soarele sau Luna sau numaram pana la exasperare copacii de pe marginea soselei. M-am abtinut cu stoicism. Nu prea dadea bine la audienta de pe bancheta din spate.

Am revazut Brasovul. Si ca un facut - Domne, numai eu am parte de vreme ca asta, zice tata- soarele s-a ascuns de cand am coborat din masina la sosire pana la plecare, incat am batut Brasovul si imprejurimile cu 2 grade la bord si umbrela in mana. In rest nimic extraordinar, decat 2 locuri cochete, adica un Irish Pub parca si o clatitarie - La Republique- cu clatite incalzite la microunde dar decoruri placute, sa iti curga in tihna cafeaua cu alcohoale. Si-un KFC (spre deliciul masculilor) mai condimentat ca al de Bucuresti de care oricum nu am habar, magazine cochete din vitrina, drum facut iara la Cetatea Rasnovului, numai pana in poarta ca parintilor le e greu s-o urce, Poiana, mancare multa, discutii prelungite. Si-o veche tema, pe care mi-o asum in intregime, dar pe care toti mi-o reproseaza. Am asa un aiurea, dobandit sentiment de vina in a primi cadouri, fie ele de orice natura de la cei foarte apropiati mie. Frate-meu mi-a zis ca-s groaznica, ca el zau n-ar da un ban pe o femeie ca mine, care nu vrea sa inteleaga nimic din gesturile de multumire ale celorlalti. Nu prea aveti ce sa imi faceti, asa am ramas eu, cu litere prea mici as vrea sa scriu, cu un sentimente de obligatie din partea celui care le face. Ma simt josnic multumita. Invers nu-i asa, imi pregatesc cu o bucurie nebuna planuri de cadouri, testez piata si imi place sa le dau. Imi place sa simt multumirea de dupa, nu cea imediata deschiderii cutiei ci cea de mai tarziu, a incantarii pe care o aduce.
Cica fac o fata groaznica atunci cand le primesc, de alung omului orice bucurie. Nu-i asta fratilor, dar zau ca nu prea am cum sa ma vindec. Subiect inchis.

Sper sa revin si cu poze, cand filmul e gata developat. Pasiunea unora pentru fotografia veche facuta pe film te face sa resimti nerabdarea de altadata. Pacat ca avem un film voalat mai intai pe strada Sforii din Brasov, apoi de lumina brusc aprinsa de mama in camera . Dar unele lucruri ne raman si le purtam cu noi, nu scapam de ele, cat ne-ar fi pelicula de voalata.

Niciun comentariu: