Continuare

Parca beam aceeasi licoare rosie, nu? Zau ca si astazi avea acelasi gust; nimic schimbat. N-am mai baut-o de demult. Cat sa fie? Si paharul era la fel de rece.

Numai ca atunci era frig si cam intuneric; si fara stele. Stii, parca si oamenii erau reci? Parca vorbeau dupa scheme si zambeau cu jumatate de gura, ca si cum si-ar ascunde dintii. Gesticulau usor, ferindu-si palmele sa se loveasca de caldura. Numai ochii ii tradau. Desi privirile mergeau undeva dincolo de umeri, fara afrontare directa. Si clipeau des, ca sa nu fie usor cititi.
Si strazile erau goale, si fantanile erau uscate. Si aerul. Nu cald si aburind ca acum.

Dar licoarea asta a ramas la fel. Pentru ca oamenii cand vor nu-si schimba papilele. Gusta la fel. Sorb din pahar cu acelasi avant, se bucura de gust, il tin cat pot, atat cat sa nu strice nimic din el si se hranesc apoi cu dulceata-i. Ca intotdeauna, ca si la alte multe pahare cu picior inalt si licoare rosie. Si priviri transparente. Ce vor urma...