miercuri, august 27

32

Stiu ca ati scris despre tramvaiul 32. Vlad cel putin o face frecvent; si cu multa poezie. Nu mi-a mai fost dat de ceva vreme, chiar ani, sa mai merg cu el. O perioada l-am uitat. Si culmea ca acum l-am regasit altfel.

Chiar ca pare un tramvai cu povesti. Lumea nu-i blazata, parca nici macar amarata de existenta. E optimista si isi vede cumva traiul roz. In inghesuiala aia fiecare e un "ceva", are lumea lui cu amici, afaceri, randuieli. Barbatii sunt iscoditori cu privirea si isi etaleaza mandrii trupul jumatate gol. Ori in maiouri albe, mulate pe pectorali facuti la sala din coltul blocului. Fetele poarta un soi de pantoloni bufanti, care se termina mult prea sus de picioarele zvelte. Si maiouri multicolore, mulate sau largi, cum cere moda, peste sutiene cu burete XXL. Au parul brunet si intins bine cu placa, gene false ca Monica si sclipici in colt de ochi. Manichiura cu briz-brizuri pe la colturi. Sunt toate niste "bucatele" gustate direct de feromonii masculi de pe scaune.

Sambata seara ieseau in oras. Unii la aniversari, cu camasi in dungi, colorate, bine apretate peste blugii bleu-marin usor mulati; ele in fuste stramte negre si camasi albe lucioase, pantofi de lac negrii cu toc si cristale prinse la varf.
Lumea e calma si rar vezi sa iti arunce cineva o vorba in vant. Privesc necunoscutii si atat. Pur si simplu nu esti de-a 32-ului dar ce-are face, bine ai venit in lumea lui.
La capat de linie se termina tot cu veselie. O nunta cu cort alb si scaune satinate. Si veselie multa.
Pentru ca 32 nu e un tramvai trist. E singurul care te binedispune. In care simti ca oamenii traiesc, muncesc (nu-i proletarism) si-s impacati.

Candva, tramvaiul asta era Bucurestiul meu. Acum vreo 8 ani facea legatura dintre statia autobuzului cu care soseam de acasa si Capitala. Nici ca puteam crede altceva despre el. Bucurestiul era doar drumul dintre Autogara Rahova si Magazinul Unirea. Acum mi s-a cam mutat in partea opusa. Dar din cand in cand mai gust aerul cald de 32. Cu drag.

Niciun comentariu: