sâmbătă, iulie 19

Fara cuvinte

Uneori, suntem muti. Nu putem scoate nici un cuvant, auzim prea bine, dar gura ne-o ferecam constient din teama, lasitate, ignoranta, auto-control.

Suntem muti sa cerem vanzatoarei franzela mai putin arsa; parca ne e greu sa ne gasim tupeul sa revendicam ceea ce ni se cuvine.

Suntem tacuti in fata ocarilor, pentru ca e mai bine asa, sa tacem, sa inghitim si sa mergem mai departe. Ca si cum cuvintele noastre ar supradimensiona raul, ne-ar infunda mai rau.

Tacem cand ne-am putea spune pasul. Ca nu ne convine biroul din coltul batut de soare, ca meritam o avansare, mai mult banet. E frica de ascensiune; te simti inca pitic in fata celor Mari. Traiesti cu teama unei evolutii nefavorabile. Mai bine pe-un loc mic, dar sigur, decat undeva mai sus.

Nu scoatem un cuvant desi cel de langa noi nu face bine. E mai bine asa, cu egoism sa nu ne implicam. De ce sa ni-l punem in cap? De ce sa fim susceptibili la reprosuri? Mai bine sa isi vada fiecare de calea lui...

Muti, nu spunem ce simtim. Preferam priviri, gesturi, pentru ca ele nu striga, ci doar soptesc. Pentru ca uneori cuvintele pot fi ale naibii de parsive. Cu ele jocul e mult mai usor. Trupul nu poate disimula ca si vocea stapanita. Cuvintele pot fi chiar prea putin, mult prea putin, decat vrem de fapt sa spunem. Prea goale, neinsemnate clisee de sms.

Niciun comentariu: