Filelor ingalbenite...

Mi-am promis ieri ca voi incerca sa fiu ceva mai constiincioasa si sa-mi citesc paginile preferate de pe net, ca cea de cultura a ziarului Cotidianul: http://www.cotidianul.ro/index.php?id=6099
Tema de azi: cartile in format electronic. Cat succes au sau vor avea?
Chiar, cu cata ingaduinta le priviti? Sau le cititi/ascultati? Eu detin doar vreo 5 carti in format scanat si 2 in format audio. Nu m-am aventurat decat doua sa citesc, ca alta solutie nu aveam: "Singur sub dus", pentru maculatura enigmaticului Dan Chisu nu as fi aruncat 250.000 (poate pentru coperta) si o alta carte a lui Cristian Tudor Popescu greu de gasit...cam atat. Am incercat apoi sa ascult "Usa interzisa" a lui Gabriel Liiceanu, dar ori conexiunile mele intre auz si intelegere sunt slabe, ori chiar nu pot ingurgita un astfel de format. Am incercat sa pricep ceva, sa pastrez sirul spuselor sale, dar degeaba....
Voi simtiti emotia unei carti nou achizitionate? Sa-i simtiti mirosul ala de hartie si cerneala, sa va ramana pe degete tusul prost, sa traiesti impresia ca esti primul care o deschide cand auzi cum ii trosneste cotorul? Sau cartile de anticariat? Cu notitele si dedicatiile de pe prima pagina ( aa..sa nu faceti asta, adica dedicatii), cu foile galbene, cu poze uitate in ele sau editiile de lux, ce-i drept mai scumpe. Imi pierd cate 2-3 ore cand ajung prin vreun anticariat. Imi plac si cartile vechi, ma mandresc tare cu Pseudokinegeticos de la 1920 si una cu povesti cu albine, pentru copii, mai tanara cu vreo 4 ani.
Cu greu ma abtin sa nu imi cheltui banii pe ele. Mai nou sunt fericita ca am reusit sa-mi cumpar Crima si pedeapsa, ca mi-am ingaduit gaura in buget, numai sa o am. Nici nu o citisem pana acum, cu gandul ca poate va sta la mine in biblioteca.
Visez la o biblioteca uriasa, care sa imi acopere toti peretii, ticsita cu carti numai de mine cumparate...dar drumul ii tare lung...si nu stiu daca voi ingadui vreodata sa compensez asta prin cartile in format audio. Imi place inca sa adorm cu cartea in brate si nu cu ochii la monitorul calculatorului sau cu castile in urechi.

Starea de a nu face mai nimic

Nu-i dulce deloc lancezeala asta de vacanta. Cu exceptia unor dimineti de duminca cand lenevesc cu radioul deschis, citind pe net ce nu apuc in restul saptamanii sau a unor plimbari pe-nserat, nimic din traiul meu de acum nu suna a provocare. La sfarsitul zilei cand trag linia si adun ce am facut in timpul zilei, totul se rezuma la cateva pagini de carte, nesuferita materie de rezidentiat, 2-300 de grile si atat...:((. De-as putea decupa perioadele astea din viata mea. Mi se pare aiurea ideea de stat in casa, cu fundul pe acelasi scaun ( ma rog mai variez decorul) cu coatele sprijinite de masa, lovindu-le de gramada de carioci si pixuri colorate.
Si nici nu am ce a va spune. Ce sa va povestesc eu din cutia mea din care nu vad decat zona din spatele blocului, vecinii care se ciodanesc, domnul pensionar care vesnic isi repara masina?!
Nici macar bucuria de a purta rochiile mele de vara nu o mai am :(.
Ufff, promit sa fac mici schimbari, macar sa ma reintorc la cateve preocupari www.si sa citesc chestii interesante, sa mai impartasesc cu voi. Si sa ies cu rolele, o ora in fiece zi. De maine. Acu ma duc pe canapea iara, la tv, ca doar am invatat azi....

Hellouuu again

Trec printr-o perioada groaznica de claustrare. Motivul...hmm..nu prea il cunosc, dar refuz orice contact: net, telefon, sonerie; pe net poti sta invizibila, telefonul poti sa nu-l auzi (dehh, chiar nu-l aud; nici mama nu intelege cum ma suna pe fix, mobil si nu raspund), iar spre usa e grea deplasarea. Poate e de vina tevatura din ultima vreme: ultimile examene, sfarsitul de facultate, despartirea de studentie, balul, mutarea si parasirea caminului, lucrarea de diploma pentru care momentan manifest o fobie acuta. Nu stiu ce-i cu mine, macar de-as valorifica fuga de multime cu invatatul pentru rezidentiat. Schiopat si la acest capitol cate o zi, apoi ma apuca avantul cam 6 ore, nu mai mult. Greu rau...cu toate pe cap, curatenie, hranit vrabii si udat flori mostenite...
In schimb as pleca de nebuna cu trenul oriunde, in special la mare, asa cu rucsacul in spate, cu gasca mea, acolo unde nimeni nu ne cunoaste, unde facem plaja ca nebunii de la 11 a.m. la 6 p.m., unde n-avem somn; ce dor mi-e de-o plimbare pe-nserat pe plaja..valeeeeuuu, de colindat bazarurile de pe plaja cu prietenele. Pana si o plimbare in parc, asa, pe foarte tarziu imi face bine. Sa vad daca mai descopar ceva provocare prin parcurile din imprejurimi; am crezut ca parcul NATIONAL Lia Manoliu e unul urias in care te poti pierde, dar de unde... o alee de 200 m, cu cateva banci stirbe, hartii si manele. IOR-ul plin de tufisuri, babe care discuta homeopatie la 11 noaptea si pusti fugiti de acasa.
Vreau VACANTA! Asta imi e doctoria:((
Back to study, a naibii de diaree a copilului, intoxicatii si cate si mai cate!

Ramai cu bine....(cu mine)

Viata e un sir limitat de evenimente cu debut si sfarsit bine delimitat. Finalul unuia lasa loc altuia. Fara doar si poate suntem destinati inca de la nastere unui sistem cu limite temporale clare. Suntem pe rand sugar, copil mic si mare, adolescenti si adulti. Cei mai multi dintre noi programati sa treaca prin niste perioade bine delimitate de interactiune cu societatea, de educatie, de formare. Lasam o etapa, cu tot ce a avut ea si patrundem, de cele mai multe ori fara a privi in jur, ca prin niste tunele bine inlantuite, intr-o alta etapa.
Ei bine, pentru mine maine se sfarseste una: studentia, facultatea, viata de camin. Nu, nu sunt absolventa inca, mai am de asteptat pana la licenta, ca sa fiu cum spunem noi "nici cal....si nici altceva" pana la nenorocitul de rezidentiat.
Maine imi dau ultimul examen de studenta. Cam al 84-lea examen din cariera celor 6 ani, ca sa nu mai socotesc partiale, examene practice.
Maine imi dorm ultima noapte in Regie, mandria studentimii romanesti:D.
Oare maine se termina o etapa? Incepe etapa traiului pe cont propriu, la casa ta, fara colege, cursuri impartite pe jumatate, fara xeroxul de jos, fara autobuzul studentesc, fara lumea asta pestrita in care totul e posibil:
-inchiriez aspirator, 25000 rol/h
-ghicesc in palma
-tund, P23, cam. 123
-spal automat, max 5 kg, cam 622
-sunati ieftin acasa, 1000 rol/min, P17, cam 212
Nu regret nimic, sunt decisa sa o iau de la capat. Sunt constienta ca trag linia, fara sa adun, fiindca asta te indurereaza, inchid usa si fac alti pasi spre alta directie. A fost o etapa minunata (Doamne, ce-as putea sa scriu despre ea, dar ma feresc de nostalgii si lacrimi). Privesc in jur, dezordinea haotica a camerei plina de cursuri imprastiate, geamantane pline, multe, prea multe carti, albume pline cu poze...nu pot sa ma vad decat acum 6 ani lasata de parinti cu mult mai putine bagaje si doua colege de camera mai mari decat mine. Inspaimantata, stangace...
Daca as vrea sa o iau de la inceput? Imatura spun ca da...pentru ca am trait minunat acesti ani...
Va las sa savurati dezordinea coltului meu de camera...SI PUNCT.

ALINEATUL URMATOR, VA ROG: