Are 62 de ani de fotografie; probabil ca vreo 72 de viata; 60 aparate foto, cel mai vechi unul pe trepied cu burduf de prin 1900 si ceva. Poze cu mirese, cu domnisoare cu buze subtiri conturate si priviri diafane, domni cu mustati urcand spre ureche stau agatate inca in vitrina cenusie din vechiul si mereu prezentul colt de mahala alexandreana la "Nea Lucica".
Nu l-am vizitat eu, ci altcineva pasionat de ce e de pus pe film; pentru sfaturi batranesti de utilizare a unui "Zenit". In baraca lui, cu perdea albastra in colt cu falduri prinse in bolduri si gauri de muc de tigara pe alocuri stau atarnate pe pereti panouri cu absolventi, pisici, nunti si inmormantari. Astazi nu mai face fotografie pe film, are digital, un Canon compact cu care le arata pe loc, clientilor, cum au iesit, iara celor nemultumiti le mai face o tura, ca tot e tehnica asta buna la ceva.
Ultimii clienti o pereche de batranei: el cu camasa alba, cravata subtire neagra, vesta si palarie maro. Ea cu basma neagra, stransa la spate si camasa cu flori cumparata de la targul de duminica. Venisera sa isi faca poze "pentru cruce", ca asa se cade, deasupra numelui sa le stea si chipul. Iara mai jos poze de tinerete, ei doi la masina de cusut, ca doar asa s-au ridicat in viata, cu croitoria; asa s-au si cunoscut.
S-au tras in poza, s-au vazut, tocmit si au plecat; tre sa vina peste o saptamana dupa poze; nea Lucica lucreaza incet, dar sigur, nu ca aia din centru - "Doar stiti cum sunt pozele mele de cruce". Ca si vitrina lui de fotograf de fapt: cu praf de vechi, cu amintiri, cu ganduri pe care nu mai ai cum sa le citesti pentru ca soarele a decolorat si spatele pozei, poze la care te opresti asa in treacat ca sa te asiguri ca tot acolo au ramas.
Nu l-am vizitat eu, ci altcineva pasionat de ce e de pus pe film; pentru sfaturi batranesti de utilizare a unui "Zenit". In baraca lui, cu perdea albastra in colt cu falduri prinse in bolduri si gauri de muc de tigara pe alocuri stau atarnate pe pereti panouri cu absolventi, pisici, nunti si inmormantari. Astazi nu mai face fotografie pe film, are digital, un Canon compact cu care le arata pe loc, clientilor, cum au iesit, iara celor nemultumiti le mai face o tura, ca tot e tehnica asta buna la ceva.
Ultimii clienti o pereche de batranei: el cu camasa alba, cravata subtire neagra, vesta si palarie maro. Ea cu basma neagra, stransa la spate si camasa cu flori cumparata de la targul de duminica. Venisera sa isi faca poze "pentru cruce", ca asa se cade, deasupra numelui sa le stea si chipul. Iara mai jos poze de tinerete, ei doi la masina de cusut, ca doar asa s-au ridicat in viata, cu croitoria; asa s-au si cunoscut.
S-au tras in poza, s-au vazut, tocmit si au plecat; tre sa vina peste o saptamana dupa poze; nea Lucica lucreaza incet, dar sigur, nu ca aia din centru - "Doar stiti cum sunt pozele mele de cruce". Ca si vitrina lui de fotograf de fapt: cu praf de vechi, cu amintiri, cu ganduri pe care nu mai ai cum sa le citesti pentru ca soarele a decolorat si spatele pozei, poze la care te opresti asa in treacat ca sa te asiguri ca tot acolo au ramas.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu