inca un rand...

Girls night. Adica vin alb dulce de te duce in grai frantuz baut in timpul programului de lucru, fugit cu fetele apoi in centru ( sfidare deplina de vitrine), oprit intr-un prim bar cu cocktail numai bun de ametit ofuri, continuat intr-altul cu bere, apoi foame rau, deci continuat cu pizza plus bere. 4 ore de baut, mancat, palavragit, tinut greu capul intre umeri.
Imi amintesc doar un telefon tarziu in noapte, cand cred ca am vorbit "exaltat", apoi drumul spre casa, cand imi parea metroul rupt de sine, ruland printr-un tunel agravitational si in urechi sunandu-mi continuu acelasi refren "big GIRLS don't cry" ;pentru ca fetele nu au de ce, pentru ca au fost candva mici, mucoase si plangacioase, atunci cand daca isi juleau genunchii nu mai aveau tupeul sa-si ridice ochii din pamant si sa isi expuna cu nonsalanata strampii rupti si patati cu sange.

Zambiti, va rog

Are 62 de ani de fotografie; probabil ca vreo 72 de viata; 60 aparate foto, cel mai vechi unul pe trepied cu burduf de prin 1900 si ceva. Poze cu mirese, cu domnisoare cu buze subtiri conturate si priviri diafane, domni cu mustati urcand spre ureche stau agatate inca in vitrina cenusie din vechiul si mereu prezentul colt de mahala alexandreana la "Nea Lucica".
Nu l-am vizitat eu, ci altcineva pasionat de ce e de pus pe film; pentru sfaturi batranesti de utilizare a unui "Zenit". In baraca lui, cu perdea albastra in colt cu falduri prinse in bolduri si gauri de muc de tigara pe alocuri stau atarnate pe pereti panouri cu absolventi, pisici, nunti si inmormantari. Astazi nu mai face fotografie pe film, are digital, un Canon compact cu care le arata pe loc, clientilor, cum au iesit, iara celor nemultumiti le mai face o tura, ca tot e tehnica asta buna la ceva.
Ultimii clienti o pereche de batranei: el cu camasa alba, cravata subtire neagra, vesta si palarie maro. Ea cu basma neagra, stransa la spate si camasa cu flori cumparata de la targul de duminica. Venisera sa isi faca poze "pentru cruce", ca asa se cade, deasupra numelui sa le stea si chipul. Iara mai jos poze de tinerete, ei doi la masina de cusut, ca doar asa s-au ridicat in viata, cu croitoria; asa s-au si cunoscut.
S-au tras in poza, s-au vazut, tocmit si au plecat; tre sa vina peste o saptamana dupa poze; nea Lucica lucreaza incet, dar sigur, nu ca aia din centru - "Doar stiti cum sunt pozele mele de cruce". Ca si vitrina lui de fotograf de fapt: cu praf de vechi, cu amintiri, cu ganduri pe care nu mai ai cum sa le citesti pentru ca soarele a decolorat si spatele pozei, poze la care te opresti asa in treacat ca sa te asiguri ca tot acolo au ramas.

Din desaga mea

Astazi am carat 9 kg de carte. 2 volume imense, de derma, care m-au golit complet si care Doamne, in cate chestii nu s-ar fi transformat. Am reevaluat, mi-am facut imense probleme de constiinta, ca oare nu mi-a fost cam mare rasfatul asta? Dar am un tratat de capatai, valabil sper pe urmatorii 7 ani, pe care il privesc lung, pus la loc sigur, rasfoit un pic in seara asta pe la paginile de cosmetica.
Si uite cum ne poate stimula uneori si shoppingul asta...parca iti da un sentiment de implinire, ca faci ceva numai pentru tine, cu care ramai doar tu, ca ti-ai pus in desaga ceva de care esti absolut sigur ca nu-l ai cum pierde, ca ti-e fidel - pana la urmatoarea editie ;-).

shoooppppping

Chef nebun, dar nebun rau de tot de cumparaturi; desi parca mi-am mai secatuit buzunarele o data saptamana asta, trebuie sa sfarsesc in acelasi stil; in 20 min imi mut fundul in masina spre casa, in 1 ora si ceva sunt la ai mei si slava Domnului cat o fi orasul de mic, stiu eu un magazin plin de minunatii care mi-a ramas piesa de rezistenta de vreo 10 ani. Hooops, si vine si ziua mamei....
P.S. asta mi se trage de la andressa si site-ul ei plus cateva zvonuri despre magazinele Giulia. Trec in fiecare dimineata prin fata unuia, admir, dar pana acum n-am reusit sa-i calc pragul.