albastru de Bucuresti

Bucurestiul luminat. Plimbare cu mama. Albastru. Nu stiu de ce dar simteam ca trec pe sub niste ghilotine ornate cu beculete de lumina albastru inchis si deschis. whatever, la anu'

Fara Moromete

Daca ziua de 1 decembrie a trecut pentru mine ca oricare alta, singurul lucru remarcat fiind lipsa de agitatie prin cartier, drumul linistit spre casa, azi am simtit o revigorare a ceea ce inseamna « romanesc » prin Morometii lui Stere Gulea. Mi-am petrecut amiaza, tintuita vreo 3 ore la cele doua parti ale filmului. Poate ca a fost emotionanta interpretarea lui Victor Rebengiuc, poate ca locul desfasurarii actiunii si al nasterii lui Marin Preda imi sunt foarte apropiate, dar ceva, ceva, a vibrat azi in mine.

Cadrele surprinse imi par destul de familiare. Dincolo de oameni spatiul e partial acelasi, punctele de reper au ramas neschimbate. Numai el, Moromete e mai greu de gasit. In satul nostru taranul are blugi si adidasi, stie de UE, ca vom intra si ca are sa ii mearga si mai prost, are tot caruta cu cai, poate si termopane la « feresti », copiii mai toti sunt studenti la ceva facultati de duminica. Pamantul a ramas mai mult pentru cei batrani si aproape nici unul nu l-ar vinde pentru a trimite copilul la scoli…ca nu-i mare afacere la mijloc. Ceva din Moromete mai regasesti la crasma satului, la ora de politica, daca nu vine unul dintre ei sa zica ceva din ce a vazut el aseara la Andreea Marin sau Tradati…

Moromete e un dus cu apa rece pentru lumea satului de acum. Moromete stie ca e TARAN, deci trebuie sa aiba PAMANT si ca numai cartea il poate scoate din conditia asta. Omul satului de astazi stie ca poate sa aiba pamant dar si ceva afacere la mijloc, un chiosc, ceva joc Caritas, « job » prin Spania, ca pamantul aduce mai mult paguba, ca tot mai bine o duc aia de la oras, ar vinde tot si s-ar muta acolo. El stie ca nu iti trebuie prea multa carte sa reusesti, ca trebuie sa fii smecher, sa risti putin, ca sa fugi cat mai repede din satul asta prapadit.

Din satul asta din care s-au stins toti Morometii.

Hapciu...

O simt pe Ducesa in fiecare por, in fiecare respiratie, blana ei mi-a inundat fiecare alveola. Toate alergiile pe care le-am ratat un an intreg (mai ales prin rarele vizite acasa) mi s-au adunat in weekendul asta. Am zis ca prea de tot, ca poate ma paste ceva raceala si d-aia imi e asa rau, dar se pare ca nu...stranut de vreo 50 de ori pe zi, ochii imi sunt rosii, respir ca naiba si colac peste pupaza sunt nevoita sa stau pe podea sa chatuiesc (deci nas in bot cu ducesa) intrucat tata mi-a acaparat cablul cel lung de net, iar eu am ramas doar cu vreo 50 de cm de cablu. Stau legata de rooter, impiedicata in fire, cu donsoara labuta intinzandu-se sagalnic spre mine....nu, nu ducesa, netul nu e de tine...
Ma hranesc cu Aerius, picotez de la el, desi n-ar trebui, ma enerveaza vecinul de sus care la 2 p.m. gaureste peretii, mi-i uscat aerul ce-l respir si nu simt nevoia sa fac altceva decat sa stau afara, in frig, cat mai departe de tot ceea ce imi poate narui frumusetea de weekend.

Totul parca a fost ieri

18 ani, minte necoapta, chiuluri, mate-fizica, anatomie, chimie, bac, gasca, mana-n mana, meditatii, emotii, masina tatei, parcul liceului - Ghica, centrul, despartire ...plecare...
ehh, de vina-i drumul spre casa si melodia asta. n-am gasit decat versuri, mai putin muzica


Victor Socaciu - Anii saptezeci

Totul parca a fost ieri,
Ca un vis cu lerui ler,
Intr-o clasa de liceu
A ramas sufletul meu,
Amintirile de-atunci
Ma cheama tot mereu.

Totul parca a fost ieri
Toti din vechiul cartier
Ne-adunam in curtea mea
Mai jucam sau mai cantam
Despre ochii ei cei mari de acadea,
Despre Loli, Mari, Nuti sau o ea,
Pentru noi doar visul in iubire exista.

Sef, Lica, Dodu si Florin
Bau, Nelu, Cristi si Dorin,
Ovidiu si Cornel, sportivi ratati,
Rebeli si aroganti
Si Mutu-n fruntea lor era.
Caci gasca noastra

Era echipa cea mai tare
Si la Algebra si-n parcare
Eram si ingeri si nebuni
Deoarece
Eram echipa cea mai tare
Si repetenti doar la purtare
Chilugii sfinti din XII B.

Totul parca a fost ieri,
Numaram in primaveri
Varsta mea, privirea ta
Fara anotimpuri reci
Pentru noi doar clipa-aceea exista
Gasca noastra nu am sa o uit in veci,
Ceasul sufletului s-a oprit
De-atunci in anii saptezeci.

Prima iubire s-a nascut
Din ochii mei, din ochii tai
Pe sub castani treceam
Ca doi copii cu aripile-n cer
Stapanii zeilor eram
Caci gasca noastra

Era echipa cea mai tare
Si la Algebra si-n parcare
Eram si ingeri si nebuni
Deoarece
Eram echipa cea mai tare
Si repetenti doar la purtare
Chilugii sfinti din XII B.