Fapte

Ma intorceam de la spital cu umbrela in mana, ciorapii stropiti, grabita spre masina. O domnisoara ma roaga sa stau cateva secunde in loc. Pentru binele populatiei, dau descriere completa: blonda, ingrijita, fas albastru deschis, blugi, machiata discret, finuta, nu sperie cu absolut nimic.
"as vrea sa va rog ceva, e putin mai complicat" imi spune ea de sub umbrela
"ok, dar repede, ma cam ploua"
"stiti, urmeaza sa imi gasesc de lucru, am ramas fara bani, daca puteti......"
"nu, nu pot, imi pare rau, si mi-am vazut de drum
"vroiam doar pentru un bilet" a mai adaugat ea la un metru distanta.
Deci, ori am fost eu la camera ascunsa si am facut-o lata. Daca ma vedeti, Nu dati cu pietre in mine:D!
Sau donsoara curata, cu umbrela, machiata si bine imbracata (presupun si cu cativa prieteni) era in mare nevoie, toata lumea o lasase balta, dar urma sa se angajeze si pe deasupra mai ii era si teama sa urce fara bilet in autobuz. Daca esti in nevoie poate ceri bani de mancare, nu spui ca urmeaza sa te angajezi, mai degraba spui ca ti-a zburat unul acum geanta.
Sau mie urma sa imi zboare portofelul, in momentul in care cu umbrela si cu o plasa in mana ma chinuiam sa ii scot amaratei ceva maruntis.

Suntem atat de cruzi, orbi incat nu dam exact celui care trebuie bani? Dau fara nicio grija batranei de la colt de strada, cumpar ziare de la nenea amarat din metrou, dau tatalui cu copilul in carca si nu dau unei tinere decente, care imi cerea cat se poate de respectuos? Sau sunt atat de precauta incat ma feresc de orice scenariu de strada?
Daca ati mai trecut prin zona Colentina si v-a oprit o tanara blonda si sunteti milostivi, teferi si nevatamati, lasati un mesaj, va rog!

Anyway

Trecutul ramane de cele mai multe ori ancora pentru prezent; pe care bratele refuza oneste sa o ridice. E ancora care ne leaga spiritul si ne face sa plutim (uneori), sa nu cadem in adancuri. Cele straine, care stim prea bine ca nu ne apartin, pe care nu are rost sa le exploram. Trecutul e ancora prin care reusim sa ne sprijinim prezentul. Chiar daca asa legati de tarm nu putem zbura, suntem la adapost de necunoscut. Sa nu ridicam ancora!

De Bucuresti.

O data pe luna fac un drum spre zona Rahova via bulevardul Regina Maria - Piata Cosbuc. In vreo 3 luni imi termin calatoriile acolo, scap de dus niste adeverinte. In fine, astazi tare aglomerata era zona. In jurul dealului Patriarhiei se adunase lume multa. Zi sfanta, moaste asemeni. Comert in floare. Floraresele au impanzit zona, cosuri uriase de rachita pline de crizanteme brumarite stateau la mai putin de jumate de metru. De-a lungul coloanei de oameni pregatiti de cele sfinte se vindea orice: batiste, prosoape, basmale. Cum altfel poti intra in biserica. Spre statia de tramvai o calugarita isi intinsese pe-o masa plianta marfa: iconite, lumanari, tamaie, baterii (??), brosuri sfinte.
Iar drumul n-ar fi atat de frumos daca n-as trece printr-o zona cu iz de mahala. Parca as fi in "maidanul cu dragoste" al lui G. M Zamfirescu. Sunt drumuri brazdate de santuri, pline de tarana ce ti se urca pe ciorapi. Acum, cam tacute. Case inalte cu ornamente brancovenesti iesite din peretii scorijiti si insemnati cu bulina rosie. La ferestre nu au flori. Au cratiti si borcane cu continut tulbure. Pe-o sarma zac prinsi in clesti blugi, cearsafuri si fete de perna. La demisol se zaresc cateva scaune, o masa cu de-ale gurii si un televizor.
Mahalaua nu are nevoie de tabloide. Scandalurile vin si se duc, se innoiesc cu altele, se ingroapa in tarana si gropile drumurilor. Aici a stat o baba Sofronia, doftoreasa fara parafa ce te vindeca de dor dar si de boli lumesti. La fereastra cu "Kanal D" lipit a plans Florica. Si-a dat fecioria inainte ca Jean al ei sa plece in lume. Ii zisese ca se duce sa faca bani ca sa scape odata de mahalaua asta. Sa se mute la sosea. N-a mai venit, Florica l-a asteptat pana ce si-a facut mila de ea un boier si-a luat-o femeie in casa. Spre infundatura stateau niste tarani. Au vrut sa scape de plug si sapa si sa vina la oras. Aici au tabacit piei. Mahalaua i-a ingropat parca.
Nici acum si nici atunci Mahalaua nu si-a facut trecerea directa in Calea Victoriei. Povestile ei n-au parfum de Capsa. Dramele ei nu scriu povesti, ci raman mute. Rar la un pahar de vin acru, la bodega din colt, mai scapa cate-un cherchelit o vorba. Mahalaua isi invaluie in discretia ei lacrimile.

Haos

Haos total imi sunt ultimile 2 zile. Am impresia ca fiecare trage de mine in stanga si in dreapta, fiecare vrea sa spun cu precizie, dar din amintiri, cate ceva, telefonul suna si brusc imi amintesc ca nu mi-am onorat alte promisiuni, notez pe biletele ca trebuie sa fac in urmatoarele ore, ca altfel am mari sanse sa omit.
Acum astept baietii cu repartitoarele sa isi termine treaba la mine ca in sfarsit sa nu mai inghet ca naiba in casa.
Maine vine echipa de spanioli in audit la un studiu clinic si trebuie sa fim tare de tot pe pozitii, sa avem explicatii pentru orice magarie facuta, sa ne acoperim reciproc cat se poate de bine.
Am reusit sa uit si de serialul meu, Nevestele, dar mi-l pregatesc pentru seara asta.
Si imi pregatesc si un somn bun - cel putin eu asa sper- ca de 2 nopti din prea multa energie risipita insomniile si-au facut de cap. Pacat ca nu pot recupera somnul in timpul pe care il fac spre spital. Daca vrei sa blestemi pe cineva pune-l sa se deplaseze intre Diham si Spitalul Colentina. Orice varianta ar lua, cele 20 de minute pe care le-ai face in mod normal devin cam 2 ore. Plec la 7 si un sfert din casa si mai devreme de 8;40 n-am reusit pana acum ajunge.
Finish.