Unde e acasa?

Cum e acasa? De fapt unde e acasa pentru voi? Dar pentru noi, provincialii? Cei veniti cu saltele, cratiti, veioze, ursuleti de plus si geamantane in portbagajul masinii parintilor acum cativa ani? La camin, in patul cel de sus din randul celor 3 suprapuse, in apartamentul inchiriat, propriul apartament sau tot ACASA? Acolo, unde plecati cu geanta goala si de unde va intoarceti cu tot meniul urmatoarelor saptamani de viata pe cont propriu? De unde aduceti portofelul plin?
Pentru mine, acasa a ramas tot acasa. Bineinteles, in doze minime, un weekend la 2-3 saptamani, nu mai mult. Suficient insa sa-mi fac reincarcarea bateriilor (dap, si financiaro-culinare). Cam greu redevin insa cea de altadata. Asta pentru ca parintii nu vad venirea noastra ca ceva normal, ca si cum m-as fi reintors acasa de la liceu. Nu, sunt invitat oficial. Parca si camera mea devine una de oaspeti, iar ospatul de weekend unul pe masura. Apoi incepe seria vizitelor matusi, vecini...etc:).
Acasa, loc devenit imposibil pentru invatat, caci parintii au cam uitat cum e sa vorbesti in soapta cand pruncul studiaza...
Traiesc adesea sentimentul ca le invadez intimitatea "batranilor" pe cale de pensionare, desi imi doresc tare mult sa ma priveasca ca pe fata lor de altadata....
Acum, cand am venit, am fost uimita sa regasesc vreo 2-3 poze de-ale mele inramate si puse la loc de cinste. Nu-s cam multe am intrebat?...eh, ce vrei si tu, noi cu astea am ramas de-acum incolo, mi-a raspuns tata...

Nu, va inselati, ati ramas si veti ramane cu noi...la distanta sau nu, prin telefon sau chat, am ramas pentru voi aceeasi, copilul vostru care, desi nu vrea sa recunoasca, are inca nevoie de dojeneala voastra...