Locurile acestea ma ajuta sa ma regasesc, sa imi recastig impacarea cu mine insami. Sunt locurile copilariei mele, de fapt locurile in care mi-am petrecut verile primilor 10 ani de viata. Veneam cu bunicii aici odata cu luna mai si stateam pana la sfarsitul lui septembrie. Acum revin tare rar aici, cam de 5-6 ori pe an, suficient insa sa simt ca imi regasesc stabilitatea, pacea sufletului. Nu am nevoie de mai mult de 3-4 ore in care sa colind gradina, sa ma reintorc in camera mea plina de papusi, hainute de copil si maculatura. Atata doar si simt apoi ca arsenalul meu de lupta cu EXTERIORUL este refacut. Este bucurie simpla, ca cea a copilului care si-a primit mult asteptata felie de paine cu marmelada. Fericirea mea, construita de mine, atat de tangibila tuturor, care niciodata nu-ti cere nimic in schimb.
3 comentarii:
stiu, stiu, pozele sunt puse cu furca aici, dar sunt o mare NEPRICEPUTA. exersez, next time....acum n-am chef de rearanjare
nu te mai stresa :) e ok.
parca e la bunica`mea :) la toti bunicii e la fel? paturi cu multe perne brodate si papusi sau ursuleti gramada[am o sora] dar si gradina cu nuci si vie... si painea rumena cu marmelada obligatoriu de prune :)
din pacate casa asta a ramas demult goala, iar pentru mine amintitrile cele mai vii. poate ca linistea, bucuria pura de coilului de atunci ne ajuta sa ne regasim.
Trimiteți un comentariu