Nu ma impac cu copiii, asa in general. Stiu ca acum sunt privita reprobator. Dar nu vine din raceala, indiferenta, egoism. Nu sunt o extrema. De fapt ii pot privi, pot vorbi, spune povesti, arunca zambete, dar nu sunt genul ala de persoana de care copiii se lipesc, genul dupa care in metrou vezi doi ochi mari ca te privesc mirati. Ma impac cu copiii cuminti, imi place sa-i ascult visand cate soare si in stele, dar mi-e greu sa stau alaturi de cei zvapaiati, care se atarna de orice, care iti cotrabaie in orice. Poate nu am instincte inca. Sau poate astea se castiga.
Totusi nu cred ca as putea fi o mama rea. Decat poate mai mult prietenoasa si mai putin mamoasa, atotprotectiva. De fapt, asa am si crescut, asta o fi buba. Am avut, am, mama prietena si mai putin mama-mama, iara tata amic.
In veci nu m-as fi vazut pediatra. Nu as putea intra in salon in tipete, m-as simti stangace, speriata ca un invatacel. Ma inspaimanta uneori. Sa nu fiu facuta pentru asta?
Acum cateva zile am avut o fetita venita cu mama ei. Zana de copil, toata lumea indragostita de ea si copila de mine. Mi-a luat post-iturile de pe birou si a inceput sa deseneze. Ca si cum ar fi fost cu mana in propriul sac de jucarii, a umblat in toate pixurile, a luat cu nonsalanta si skin-markerul care-i un sac de euroi si mi l-a incercat pe hartie. Scrijelea, auzeam cum scartaie buretul cariocii pe hartie si ma uitam siderata la tupeul ei, la obraznicia asta fatisa in timp ce mama ii zicea domol "trebuie sa plecam". Femeie, dar copilul asta n-a cerut voie, de multumesc nu mai zic si acum sta bine merci si deseneaza aici. Pana la urma a terminat. S-a semnat mandra si mi-a inmanat hartiuta. Si stiti ceva? Brusc m-am topit...il facea pentru netrebnica de mine, era un desen reusit, din culori complementare, cu linii minutios trasate, fara retusuri si stersaturi, semnat discret in colt de ...Alexandra. Am vrut sa imi trag vreo 2 palme, am simtit ca mi se inmoaie picioarele, m-am uitat la el si am sfarsit prin a-l fixa intre creioane pe birou. Acum am desenul primit in dar, desenul Alexandrei. Si inca ceva: un zambet furat, pe care nu l-am putut nici ascunde, nici mima din complezenta, pe care m-am simtit sincer datoare sa i-l transmit. Multumesc, Alexandra.
Totusi nu cred ca as putea fi o mama rea. Decat poate mai mult prietenoasa si mai putin mamoasa, atotprotectiva. De fapt, asa am si crescut, asta o fi buba. Am avut, am, mama prietena si mai putin mama-mama, iara tata amic.
In veci nu m-as fi vazut pediatra. Nu as putea intra in salon in tipete, m-as simti stangace, speriata ca un invatacel. Ma inspaimanta uneori. Sa nu fiu facuta pentru asta?
Acum cateva zile am avut o fetita venita cu mama ei. Zana de copil, toata lumea indragostita de ea si copila de mine. Mi-a luat post-iturile de pe birou si a inceput sa deseneze. Ca si cum ar fi fost cu mana in propriul sac de jucarii, a umblat in toate pixurile, a luat cu nonsalanta si skin-markerul care-i un sac de euroi si mi l-a incercat pe hartie. Scrijelea, auzeam cum scartaie buretul cariocii pe hartie si ma uitam siderata la tupeul ei, la obraznicia asta fatisa in timp ce mama ii zicea domol "trebuie sa plecam". Femeie, dar copilul asta n-a cerut voie, de multumesc nu mai zic si acum sta bine merci si deseneaza aici. Pana la urma a terminat. S-a semnat mandra si mi-a inmanat hartiuta. Si stiti ceva? Brusc m-am topit...il facea pentru netrebnica de mine, era un desen reusit, din culori complementare, cu linii minutios trasate, fara retusuri si stersaturi, semnat discret in colt de ...Alexandra. Am vrut sa imi trag vreo 2 palme, am simtit ca mi se inmoaie picioarele, m-am uitat la el si am sfarsit prin a-l fixa intre creioane pe birou. Acum am desenul primit in dar, desenul Alexandrei. Si inca ceva: un zambet furat, pe care nu l-am putut nici ascunde, nici mima din complezenta, pe care m-am simtit sincer datoare sa i-l transmit. Multumesc, Alexandra.
Un comentariu:
Nu totdeauna lucrurile sunt asa cum par, cateodata ne suparam asa de tare- pe buna dreptate credem noi- dar dupa un timp ne dam seama ca nu merita sa ne consumam energia intr-un mod neeconomicos pentru sufletul nostru! ma bucur ca ai reactionat asa, cred ca si eu m-as fi topit!:)
Trimiteți un comentariu