Thougts

De ce atunci cand vrem sa ne vindecam ranile mai primim cate o zgaraietura? Cand ni le-am lins asa, in tacere, fara sa tipam, cracnind in noi insine, ca sa nu trezim durerea altora, cineva trece dincolo de promisiuni si zgaraie iara? E greu sa fim noi insine, sa nu ne lasam purtati de instincte egoiste, care fac rau si iar rau?
Sau vrem sa fim numai Eu, Atotputernic, fiindca poate asa ne vibreaza fals orgoliul? Pana la urma nu-i mai buna impacarea fiecaruia cu ce are ca doar fiecare avem locul nostru aici? Pentru ca, inevitabil, exista o karma pentru noi toti, chit ca vrem sa spunem celorlalti ca am castigat-o sau mai bine, protectiv, o pastram pentru noi.

De weekend, cu intarziere

Weekend inghetat rau de tot, asta pentru ca am plecat acasa imbracata ca pentru vremea de vineri. Dar:

• mi-am reintalnit (nu si recunoscut sau amintit imediat) o veche colega/prietena de gradinita, Silvia. Isi plimba acum mandra fetita de vreo 2 anisori. La bilant stau tare prost la partea asta, eu mi-am mancat vremea cu altceva. Trist e ca nu imi aduceam aminte sub nici o forma de ea. In schimb, Silvia era in stare sa imi spuna cum eram eu imbracata la serbarea de 8 Martie. Sa trag concluzia ca nu eram nicidecum lipsita de popularitate, fata stia totul despre gradinita mea, asa ca mi s-au umflat putintel penele. Si eu care ma credeam doar o prezenta in gradinita, alte fete imi erau populare: gemenele cu parul prea lung ca sa fie adevarat (cat mi-am tras eu cozile sa le fac la fel de lungi), fete de ospatarita darnica cu tovarasa educatoare. Sau fata doamnei doctor oftalmolog, ca asa era/este moda, plozii de doftori sa stea in prima banca, sa fie cocolositi, laudati, pusi la panou. Sa nu mai vorbim.
• Tata, cautand niste carti de-ale lui din facultate pentru a le dona mandru fiului, a descoperit intre paginile uneia o scrisoare. Candva, printr-a doispea, eu copiam fara sa stiu ceva exercitiile din tratatele lui ca alta solutie n-aveam (normal, daca ni se preda ce se facea in faculatate!!!). Revenind la scrisoare, tata citeste primele randuri crezand ca acea scrisoare zace de prin facultate acolo, prea elaborat scrisa pentru fostele lui, chiar se intreba cum a ratat-o pe donsoara asta. Tocmai atunci dau eu sa intru in sufragerie, zaresc epistola cu al meu scris in mana tatei si putin fastacita zic ca e a mea, veche si de demult si mi-o recuperez. Ce sa-i fac, daca mi-am uitat epistola in carte si n-am trimis-o destinatarului. Cam penibil momentul, acus la 8 ani distanta, oricum tata n-a parcurs-o in intregime si s-a facut ca nu-i pasa. A lasat insa avertisment baiatului ca poate mai sunt prostioare printre pagini, sa nu se sperie prea tare.
• Sunt tot mai hotarata sa evit orice contact cu cei care au terminat ASE-ul si alte chestii banoase, care discuta numai de salarii de la 1000 euro in sus si schimbat de joburi. Asta fiindca imi creste amareala si imi naste frustrare. Eu, ca sa ajung macar la jumatatea lor, trebuie sa depun ore multe de munca si sa alerg in 10 parti.
• Aceste randuri incerc sa le public de 2 zile. Dar din cauza conexiunii rooter-wireless imi e imposibil sa scriu ceva in blog sau sa imi verific gmail-ul. Asa ca am incercat legatura directa la fir si culmea functioneaza. Cum naiba repar eu netul acum? Ca ma satur sa tot scot/bag fire si parole numai pt mail.

Putin misoginism

Weekendul asta am fost la o nunta. Si cum foarte rar se intampla am prins si cununia religioasa. O varianta mult mai digerabila ca durata, ca sa nu mai dea mirii in hipotensiune ortostatica:50 min. Si am fost chiar partial atenta. Si pe deasupra hotarata sa imi adaptez o varianta proprie pentru viitorul indepartat.
Slujba e emotionanta daca nu o asculti. Daca stai si vezi lacrimile din ochii mirilor, parintii foindu-se in spate, acea atmosfera de solemne inceputuri. Dar daca o asculti afli ca "asa cum credinciosii se supun lui Iisus, asa femeia trebuie sa se supuna barbatului". Biserica ortodoxa e una misogina. Femeile intra in biserica in urma barbatului, ocupa locul din spate, au capul acoperit. Femeile nu intra in altar. Parca numai ele ar fi cele aratate cu degetul in lumea enoriasilor plini de pacate. Nu stiu prea multe despre dogma crestina, pentru ca ma simt impacata asa cum cred eu in Dumnezeu, dar tot mai tare mi se dezvaluie capacitatea enorma, manipulativa, a institutiei bisericii si celor ce o calauzesc.
P.S. Iara mirilor, bunei mele colege N, o viata impacata, nesupusa, ci egala, toleranta si plina iubire. Sa imi fiti fericiti.
P.P.S. Grozavi covrigi aveti in Buzau!

Memories

Fiindca astazi e prima zi de facultate si fiindca am zarit prin bloguri ganduri de aducere aminte despre anii aceia, imi pun si eu acum, la un an si ceva departe de studentie, amintirile in lista. Deci, intr-o aproximativa ordine cronologica nu pot da uitarii:

1. Primul impact cu orarul din anul 1 (30 sept-2000) cand nu am numarat nici mai mult nici mai putin decat 37 de ore in saptamana dintre care multe incepeau pe la ora 2 pm si se sfarseau undeva in jurul orei 8 pm. Prescurtarea "l.p." din orar care in mintea mea insemna un punct si nicidecum lucrare practica.
2. nesfarsitele laboratoare de anatomie, care inca imi dau usturimi de gat la amintirea formolului si pofta de mancare la amintirea sandvisului cu ton infulecat in pauze si nu numai
3. frecarea de menta cu cola la bufetul facultatii si simpaticul bufetos (prietenii stiu de ce)
4. aerobica de LUNI DIMINEATA, ora 8, cu prezenta obligatorie; cupa Carol Davila la gimnastica, deliciul asistentilor si al baietilor de la medicina...vai de fundu'meu la ce piruete trebuia sa fac
5. orele de biochimie cand nu vroiam sa ating vreo eprubeta, adaugam apa ca sa iasa culoarea potrivita, apoi ma leganam in dorul lenii pe scaunele reci si albe din laborator
6. sesiune anul I vara, interminabila, sfarsita undeva pe la 25 iulie; si cum am dat gata un capitol de aparat respirator in 2 ore dupa ce mi-am administrat ser cu ness, romener, cola - incercati numai in caz de extrema nevoie
7. vacanta la mare din anul 1 cand mancam parizer si sunca de Alba si beam gin in orice combinatie; noptile de la Costinesti, rasaritul de soare tot de acolo
8. anul II calm si cuminte
   
9. prima anamneza facuta vreunui pacient, cand de-abia legam 2 vorbe de emotii ce aveam
   
10. vacantele din anul 3 si 4 cand a mi-am facut o groaza de amici noi, am invatat cuvinte in araba, turca, ceha, polona, bulgara, am baut bere buna si jidovka polona, am taiat si cusut pentru prima data in viata, am facut plaja in nesimtire, sfidand cardiologia la bulgari si am trait povesti minunate de spus sau nu la nepoti
11. anul 5 cu prima si ultima restanta din studentie - la nefrologie (manca-l-ar puricii pe-un domn distins doctor si poet dintr-un spital cu nume sfant)
12. vacanta anului 5, niciodata, chiar niciodata uitata, as umple pagini povestindu-va despre ea - Forever my USA story si nu numai. De fapt cam aici am pus punct studentiei, ca dupa a venit taifunul
13. adica anul 6, rezidentiatul, an de care nu stiu nimic in afara de toceala, dar intr-un final, la sfarsit de noiembrie, cel mai minunat an
14. si balul de absolvire, ziua juramantului, un ultim Gaudeamus Igitur
15. si multe alte povesti, putine ce nu vor imbatrani niciodata, pentru ca stau undeva, in ungherul "cel mai al meu" din suflet